Thursday, November 16, 2017

Crisis - the New Black


"The trouble with our times is that the future is not what it used to be."
Paul Valery


And this is more than just a Motto... The "new black" in the financial world has become living each day as if it was a crisis! You can learn more about this if you decide to join me at the Gaudeamus International Book Fare in Bucharest, for the official launching of my latest book:
"Crisis - the New Black"

The event is scheduled to start at 18:00hrs on Thursday, November 23rd, at the Romexpo Central Pavilion, level 7.70, Stand 307 - Coresi Publishing House.

The invitation is by no means for single use, as it is opened for all colleagues, family members and friends, without any discrimination - be it age or orientation (professional, philosophical or cultural).

Looking forward to seeing you there!


Thursday, November 2, 2017

Tempoastrofilozofie



Timpul.

Vinovat de serviciu -
atunci când
ceva nu iese
așa cum ne-am dorit,
sau
uităm ceva
ce am promis
ori
ne predăm
înainte să începem.

Aliat de nădejde -
atunci când
sperăm că vom reuși
acolo
unde până acum
nu am apucat să
ori poate doar
nu am știut cum…

Panaceu universal -
atunci când
doare
și vrem
să ne vindecăm
și știm
că nu putem
singuri…

Și așteptăm să treacă.
Timpul.

Că am auzit noi că trece -
uneori în zbor
alteori mai alene
în armonie cu stările noastre
trecătoare și superficiale
dar atât de firești…

Dar dacă timpul nu trece - nici repede și nici lent?
Adică…
dacă de fapt el nu trece deloc?

Ci stă
și ne privește pe noi
cum ne învârtim în jurul lui -
târându-ne de ne e greu
zburdând când suntem fericiți
alergând spre lumină
ori pășind șovăielnic în întuneric
explorând
întrebând
râzând
sau plângând
uneori chiar încremenind preț de câteva clipe -
sub imperiul unei bucurii amețitoare
ori sub povara unei dureri zdrobitoare…

Dacă pentru el
suntem niște planete cu sateliți și inele
sau poate doar praf și pulbere
de stele căzute?

Iar el e un fel de Soare
cu o blajină rotație
care îi permite
să urmeze cu privirea mișcările noastre de revoluție în sens unic în jurul lui
și să ne controleze disciplinat pe orbită
printr-o legătură puternică –
un fel de laț
care pe măsură ce ne învârtim se scurtează
pentru că nu avem opțiunea de a merge înapoi
așa că o ținem mereu așa
înainte.

Lațurile și le înfășoară în jurul mijlocului pe măsură ce noi ne deplasăm
crescându-și masa critică și deci forța de atracție
în timp ce nouă ne scurtează încontinuu raza.

Cum ce rază?
A cercului.

Cum care cerc?
Acela în care ne rotim
revoluționar
în raport cu o axă care nu ne aparține
și care este
timpul.

Fiecare dintre noi
se mișcă pe o circumferință
care devine tot mai mică
motiv pentru care
propria rotație ne pare tot mai rapidă.

Și atunci suntem tentați să credem
că timpul trece mai repede
pe măsură ce înaintăm
când de fapt doar noi trecem.
Ne trecem.
El nu.
El ne privește
atotputincios
pe noi neputincioșii
și atotștiutor
pe noi neștiutorii
care ne învârtim
tot mai aproape
până ajungem la el
care ne primește.

Și abia atunci stăm.
Pentru totdeauna.
Împreună…

Thursday, October 26, 2017

Nepotrivire


"Unul se oprește când nu trebuie,

celălalt nu se oprește când trebuie..."

Georgina Popescu
















Saturday, October 14, 2017

Anotimpuri



Atunci când anotimpul ce trece prin Crăciun
Îngheață-n marea rece tot ce nu știu să spun
M-aș arunca în valuri, avidă să topesc
‎Într-o îmbrățișare tot ceea ce iubesc!

‎Atunci când anotimpul țesut din Mărțișor
‎Face să încolțească semințe de amor
Mi-aș plămădi culcușul din muguri de sărut
Să uit de tot ce'n lume îmi pare rău și slut!

Atunci când anotimpul în care m-am născut
În suflet îmi pătrunde, fără nici un cuvânt,
Aș arde precum astrul de dincolo de nori
Orice mi-ar sta în cale… și aș așterne flori!

Atunci când anotimpul cel mai bogat în roade
Îmbracă azi în aur frunza ce mâine cade
Îmi pare că natura ne dă la toți povață:
Trăiți frumos, că sunteți doar trecători prin viață!




Saturday, August 26, 2017

După 20 ani

Colegilor de generație - REI 1992-1997


Ieri am dat timpul înapoi
Ne-am regăsit cu sete
Păream mai tineri decât noi
Toți – și băieți, și fete!

Și grupurile s-au format
Ca’n pauză pe holuri
Unii părea că s-au schimbat
Dar au același roluri.

Mai apoi multe amintiri
Ce le credeam uitate
Ne-au năpădit printre priviri
Și brațe dragi azi-noapte.

Timpul chiar nu a stat în loc
Dar noi, trecând prin viață,
Profund nu ne-am schimbat deloc -
Avem doar altă față!

Suntem și azi învățăcei
Cu noi profesori zilnic
Examene dăm printre grei
Ieșim mai rar la picnic…

Și cred că mulți au înțeles
Că ceea ce contează
E cum visăm și ce-am ales
Să prețuim în viață.

A fost frumos și-atunci și-acum
Dar sper că și mai bine
O să ne fie pe alt drum -
Cel care… abia vine!

Să ne vedem deci sănătoși
Pregătind alt miracol
La fel de mulți și arătoși
Și… la un sfert de secol!



Saturday, August 12, 2017

Taciturnie de vară



Astă seară n-am cuvinte
Nici pe limbă nici prin minte;
S-au cărat cred în vacanță
Și m-au lăsat slabă’n clanță!

Nu că nu s-ar bucura
Toți ce nu au chef de ea
Și pentru care tăcerea
E mai dulce decât mierea.

Însă sufletul meu plin
Dacă pot să mă exprim
Fără vorbe astă seară
Se cam simte de… ocară!

Adică ar vrea să zică
Dar nu poate! Si-i e frică
Să nu facă pocinog
Imitând vreun inorog.

Care știe a zbura
Dar nu poate exprima
Cât de fermecat ar fi
Ce gândește zi de zi.

Așa că mai bine tac
Și la noapte caut leac
Pentru astă faringită
Ce mă ține… nevorbită!


Thursday, July 27, 2017

Antoniritmie



O ploaie liniștită îmi picură senin
O nostalgie dulce ca frunza de pelin
Și-un curcubeu de vise ușor îndoliat
Se-așterne peste mâine într-un trecut uitat.

Un zâmbet cam șăgalnic îmi lăcrimează iar
Atunci când înțeleg azi tot ce nu am habar
Și inima îmi zburdă de parcă’n loc ar sta
De câte ori privirea e oarbă ca o stea.

Ți-aș spune mii de vorbe precum în filmul mut
Ți-aș aminti de-a pururi că pot chiar să te uit
Te-aș izgoni departe să nu pleci nicăieri
Ți-as făuri un mâine dacă azi n-ar fi ieri!



Saturday, July 22, 2017

Temperamore



În viața mea iubirea pătrunde în culori -
Ba la lumina zilei, pe-aripi de vânt, sub nori,
Ba noaptea, pe tăcute, când are'un paletar
Care se asortează cu sufletu-ți hoinar...

‎Sâmbăta e albastră, adâncă, de cristal,
‎Te 'nvăluie fluidă, ca un secret astral,
Ne poartă printre stele chiar aici, pe pământ,
‎Mă învață răbdarea, sensul fără cuvânt...

Duminica e roz, cu texturi foarte fine‎,
Ca o cămașă dragă, croită pentru tine‎,
Un borangic de simțuri ce-alunecă prin noi
Și mă îmbată dulce, ca tot ce bem în doi...

De luni și până miercuri iubirea este albă -
Imaculată, blândă, cuminte, așezată,
În așteptarea serii, când se îmbujorează,
Anticipând timidă roșeața ce urmează...

Joia devine verde și-i arde de hârjoană -
‎Ne caută flămândă, ca vrejul ce ’nconjoară
Două tulpini plăpânde, șovăind separate,
Le-aduce laolaltă și cresc neînfricate…

Iar vinerea... O, Doamne! E foc… și nu de paie!
Îmbină roșu, galben, scânteie și văpaie,
Se ’nalță din cenușă, mănâncă jar și zboară
Atingem nemurirea și-apoi… ne naștem iară!



Tuesday, July 18, 2017

Taxa pe solidaritate

Întrebare: Cum se spune - pană de vulpe LA pălărie sau PE pălărie?
Răspuns: În nici un fel! Păi ce, vulpea are pene???

Iată că fierbințeala verii a venit cu niște confuzii în mintea unora, pe care astăzi mă gândesc să le privesc din perspectivă lingvistică. Nu de alta, dar n-aș vrea să bănuiesc pe cineva de incompetență sau (Doamne ferește!) mai rău - de rea credință. Deci cred că am să rog Organizația Locală a Sănătății să includă printre efectele secundare ale caniculei (la loc de cinste!) ... dislexia!

Pentru că zilele astea se vorbește despre introducerea unei taxe DE solidaritate, când de fapt corect ar fi să se spună PE solidaritate. Pe același principiu pe care există deja taxa PE valoare adăugată (care, între noi fie vorba, e un fel de taxă pe cifra de afaceri... mai complicată de felul ei, dar tot pe-acolo!).

De ce spun asta? Pentru că TVA nu a fost introdusă ca să genereze valoare adăugată, ci să taxeze valoarea deja adăugată în economie. La fel cum actuala taxă nu are nimic de-a face cu solidarizarea - din contră, este o taxă care ne scoate pe nas solidaritatea pe care o manifestăm deja!

Segmentul de populație vizat este cel care câștigă cinstit, din salarii și activități independente, sume apropiate de media Uniunii Europene. Segment pe care declarativ aleșii noștri doresc să îl dezvolte, tocmai ca să ne apropiem încetișor, din punct de vedere al prosperității, de comunitatea la care am aderat de ceva vreme, dar în care încă ne străduim să ne integrăm.

Vorbim de repatrierea celor plecați în străinătate, însă atunci când aceștia aplică pe poziții în țară, unele firme de recrutare spun că nu prea îi bagă în seamă, pentru că au 'pretenții prea mari' (asta înseamnă inclusiv salariu!). Și oricum nu prea e loc de d'ăștia competenți în concurs, pentru că respectivele poziții rareori sunt cu adevărat disponibile - de obicei ele sunt deja ocupate de copii, amante, rude și prieteni. Nu aș vrea să fiu înțeleasă greșit - culmea e că susțin nepotismul atunci când este aplicat constructiv și cu efecte benefice pe termen lung, adică dacă cel / cea în cauză are capabilități, entuziasm, integritate ... adică i-aș angaja oricând pe Peter Pan, Zâna Măseluță și Peștișorul de Aur chiar dacă sunt frații mei!...

Să mă întorc totuși la subiect. Din portretul robot al potențialei taxe, eu înțeleg că este de fapt o taxă PE solidaritate. Pentru că cei vizați se află în acea categorie de venit (și mă aventurez să estimez că și vârstă) de care ar trebui să ținem cu dinții să nu plece din țară. Ei câștigă bine pentru că au competențe corespunzătoare și reprezintă o resursă rară pe piața locală. Și ... pot oricând să își re-echilibreze venitul, motivația, satisfacția profesională alegând altă locație în interiorul Uniunii Europene, care să îi trateze cu respect.

Ce să vă mai spun despre faptul că pe aici orice taxă dispare într-un fel de gaură neagră din care nu mai iese niciodată nimic. Plecarea în aceste condiții ar fi mai curând o decizie de 'stop-loss', faptul că ei încă mai sunt pe-aici, printre noi, reprezintă tocmai dovada SOLIDARITĂȚII cu țara, cu familiile și prietenii.

Și cea mai bună idee pe care a avut-o Guvernul zilele astea a fost să îi taxeze suplimentar. Adică să mai gonească un val și, indirect, să își micșoreze din nou baza impozabilă pe termen lung.

Doar Ziarul Financiar ce mai pune punctul pe 'i' din când în când, foarte la obiect astăzi:
http://www.zf.ro/eveniment/problema-romaniei-nu-este-nivelul-de-taxare-a-salariilor-ci-numarul-redus-al-salariatilor-din-totalul-populatiei-16593102

Cu alte cuvinte, cine știe ce spune explică oricui vrea să asculte că eforturile trebuie îndreptate spre eliminarea alocărilor ilegale (sau în cel mai rău caz inutile), pe motivarea populației apte de muncă astfel încât să se apuce de muncă - mai bine zis pe demotivarea lor de a sta pe canapea și pe ajutor social.

În încheiere, am să împărtășesc cu voi o concluzie pe care am tras-o după aproape zece ani de interacțiune cu firme aflate în dificultate: este omenesc să treci o vreme prin faze precum negarea și amânarea, însă cu cât te trezești mai devreme, cu atât mai eficientă este soluția pe care o aplici. Dacă însă încerci să vii cu răspunsuri înainte să înțelegi natura problemei cu care te confrunți, nu vei face decât să agravezi situația și va fi din ce în ce mai greu să aplici un tratament eficient. Cam asta fac aleșii noștri zilele astea - aruncă pe sticlă tot felul de idei, fără să definească mai întâi în ce au călcat.

Așa că la întrebarea:
Cum se spune - taxă DE solidaritate sau taxă PE solidaritate?
Am să răspund totuși:
În nici un fel! Păi ce, solidaritatea se taxează???

O zi bună!
Georgina

Sunday, July 16, 2017

CONJUGARE



Spre mine, cu blândețe, privesc des în trecut.
Copil nestăvilit, adolescent pierdut,
Iubire ’n devenire, izvorând din sărut…
Și-mi pare că un înger m-a protejat tăcut!

Spre mine, cu mânie, privesc destul de rar.
Și totuși se întâmplă, atunci când n-am habar
Cum să-mi trăiesc prezentul, departe de coșmar…
Dar știu că am un înger, o inimă și-un har!

Spre mine, cu speranță, privesc în viitor.
Știu că, orice aș face, de ieri îmi va fi dor,
De azi îmi va fi frică, deci voi zâmbi spre’un nor…
Căci înger voi rămâne chiar și după ce mor!




Saturday, July 8, 2017

De la bine pân’la tine



Când mă gândesc la tine
Îmi e și rău și bine…
Că-mi ești blestem și muză,
Călău, vraci, călăuză.

Când uragan când boare
Îmi sufli pe cărare;
Din liniște și tunet
Tu făurești un sunet.

Din drojdie de soare
Plămădești o savoare
Cum n-am mai mirosit
Până te-am întâlnit.

Cu nadă la izvor
Mă prinzi încetișor;
Apoi, dintr-o mișcare,
Mă lași fără suflare.

Mă bei pe îndelete
Cu nesaț, fără sete,
Muști și alinți în tihnă,
Vânezi și vrei odihnă.

Iar mie fără tine
Îmi e și rău și bine…
Căci de n-ar fi așa
Nu te-aș mai căuta!


Tuesday, June 27, 2017

Film - lansarea Zâmbetului



În această dimineață cana de cafea am servit-o virtual alături de Vasile Poenaru , Dana Staicu , Talida Covaci , Daniel Mocanu , Gina Micloș , sorella și prietenii care au fost alături de mine, în urmă cu o lună, la Bookfest 2017.

Pentru mine astăzi știrile pălesc pe lângă cea mai frumoasă surpriză a verii... filmul lansării 'Zâmbetului de dimineață', văzut prin ochii și sufletul artistului Gabriel Voicescu (asistat de lentilele profesioniste iBooksquare):
https://youtu.be/HV8Kmka6mbk

Mulțumesc din suflet tuturor celor care m-au ajutat să trăiesc acest vis, indiferent sub ce formă au contribuit la ceea ce sunt astăzi - traversând, staționând, mutându-se de tot sau transformând profund viața-mi, așa cum o știu...

Sper că la rândul meu am contribuit, oricât de modest, la înfrumusețarea căii lor - și dacă nu am reușit încă, poate prin cărți o să îmi iasă... le găsiți în format hard-cover aici:
http://www.librariacoresi.ro:8070/shop?&search=georgina
https://www.amazon.com/dp/1976325498/ref=rdr_ext_tmb

Vizionare plăcută tuturor celor care doriți să (re)vedeți ce s-a întâmplat acolo
Viața merge și eu nu stau... iar 'secretul' este că (vă) zâmbesc în fiecare dimineață!

Cu drag,
Georgina


Tuesday, May 16, 2017

O nouă lansare - Zâmbetul de dimineață




Aceeași locație (Romexpo), un alt târg (Bookfest)!

Aceeași autoare, o altă carte!
Aceeași viață, o nouă primăvară!

Vă aștept cu același drag să le celebrăm

în seara de miercuri 24 mai, la ora 19:00
Scena Arena - Pavilion C1

(cu o felie de cozonac și un pahar de ... ce vreți voi!)







Wednesday, May 10, 2017

La despărțire




În suflet azi nu-i soare
Vântul n-a fost doar boare
A smuls din rădăcină
‎Tot ce era să vină...

Iarba ce da să iasă
A căzut ieri sub coasă
Și 'un dulce 'pe curând'
‎S-a'ntors azi în pământ...

Tot ce simt mă dilată
Corpu'i prea mic deodată
‎Așa că îmi țâșnește
Pe unde nimerește...

Doar lacrima nu doare
Tristețea când e mare
‎Ea mângâie obrazul
Și-mi leagănă necazul...

Azi cumva inima
În loc pare să-mi stea
‎Am să o repornesc
De mâine... să trăiesc!

Sunday, April 30, 2017

Țesătorindu-ne



Privirile s-au căutat la început flămând
Apoi timid, explorator, fugind pe rând;
Până ce cu blândețe s-au îngemănat
Și în adâncul reciproc s-au scufundat.

Din părul meu, prin care mâna-ți se juca,
Am împletit o șoaptă la urechea ta;
Iar tu ai prins-o și apoi, încetișor,
Mi-ai pus-o înapoi pe buze, zâmbitor.

Din brațele cu care ne-am înlănțuit
Un sanctuar secret în timp am făurit;
Când ne cuprindem fără teamă, iar și iar,
Primejdia ne dă târcoale în zadar.

Sufletul tău rănit pe-al meu l-a întâlnit
Și nu ne-am mutilat, doar ne-am iubit;
Îți sunt izvor de bine, de vise-mi ești covor,

Urzim azi împreună un singur viitor.


Saturday, April 15, 2017

Lumină


Primiți în astă noapte
Cu sufletul deschis
De dincolo de șoapte
Lumina de nestins.

Lăsați deoparte ura
Și tot ce-i nefiresc
Iubiți orice făptură
Și tot ce-i pământesc.

Fiți fericiți cu gândul
Generoși cu cei dragi
Alegeți blând cuvântul
La fel ca cei trei magi.

Fiți bun cu cel ce n-are
Dar și cu cel bogat
Că nu se știe care
Este mai cumpătat...

Nu cătați nemurirea
Că nu e pentru noi
Găsiți-vă menirea
Curajul să fiți voi!

Și orice zi ce vine
De stiți s-o prețuiți
Nimic nu vă reține
Să fiți... prea-fericiți!

De sănătate pururi
Vă fie trupul plin
S-aveți o viață lungă
Și s-o trăiți senin!



Wednesday, April 5, 2017

La izvor



Sunt un izvor de liniște
La fel precum o miriște
Ascunsă într-un loc uitat
Lângă un râu învolburat‎.

‎Sunt un izvor de gând și stare
Culege-mă ca pe o floare
Ce 'n palma ta se va deschide
Și sufletul îți va cuprinde‎.

Sunt un izvor de zâmbet larg
De hohot plin și chicot drag
De amintiri ce vor urma
De gânduri bune 'n calea ta.

Sunt un izvor de pasiune
Ce nu-i umbrit de rațiune
Ba chiar când se îngemănează
Teama ușor îngenunchează.

Sunt un izvor, poți să mă bei
Atunci când nu știi ce să vrei
Sau cum să spui și ce să ceri
‎Ca să treci astăzi peste ieri.

Sunt un izvor, prin tine curg
Din zori și până în amurg
Iar când răsare prima stea
Mă vărs ușor sub perna ta‎.

Pe unde mergi, pe-acolo trec
Nu-ți fie teamă, că nu sec!
Chiar de ți-e sete ceas de ceas
‎Te voi hrăni, n-am să te las!



Friday, March 31, 2017

FĂRĂ CUVINTE



Cuvintele în astă seară mi-au fugit de tot
Aș vrea să-ți spun ceva frumos, însă nu pot
Mi-e inima prea plină și trecutul greu
‎Simt că aștepți ceva ce cred că nu am eu...

Îmi pare că sunt slab pentru că simt
‎Prefer să strâng din dinți și să mă mint
Te explorez totuși flămând să te cunosc
Și mă opresc... știind că n-are rost!

‎Dar tu mă strângi în brațe și nu mai suntem doi
Adorm apoi zâmbind, visez prin ochii tăi,
Ne trezim fără teamă, puternici și senini,
Cu sufletele trupuri... 
și iarăși ne iubim.




Sunday, March 12, 2017

LUNA



Luna plină de mister
Urcă’ncetișor pe cer
Se strecoară luminoasă
Pe pernă, la mine’n casă.

Mă întorc și eu alene
Și o privesc printre gene
Mă mir cât e de frumoasă
Chiar bătrână și sfătoasă.

Simplă viața ei îmi pare
Mă întreb… chiar este oare?
Captivă pe o orbită
Neumblată, nevorbită…

Cum de nu se plictisește
Când de fapt se învârtește
Pe același drum bătut
De când oare… nu-i prea mult?

Și totuși eu îi zâmbesc
Pentru mine e firesc
Să o știu acolo sus
Unde încă n-am ajuns.

Mă face să mă gândesc
Că de-acolo de privesc
Sunt atât de mititică…
Nici măcar cât o furnică!

Ea mă vede noaptea’n somn
Cum zâmbesc goală când dorm
Și probabil crede sincer
Că sunt dulce ca un înger.

Habar n-are că apoi
Mă trezesc și mă înfoi
Mă îmbrac și îmi spăl fața
Și îmi iau la trântă viața!

Însă e mai bine-așa
De ce s-o încurc pe ea?
Mai bine o las să creadă
Că e pace în ogradă.

Nu e deloc treaba mea
Să îi tulbur liniștea
Să o fac să se agite
Să caute noi orbite…

Că mi-e dragă luna mea
Monotonă cum e ea
Luminoasă și blajină.
Dorm bine când e senină!


Friday, March 10, 2017

Flacăra



Când o să înțelegi că nu contează
De câte ori m-alungi și plec acasă?
Viața de știi să o trăiești din plin
E fascinantă și când bei pelin.

Când iubești sincer nu vrei răzbunare
Nici să arăți că tu ești cel mai tare
Dragostea nu e reciprocitate la cântar
Ci flacăra cea blândă dintr-un felinar.

Așa că plec. Deși știu foarte bine
Că sufletul nu-mi râde fără tine
Și visele oricum mă vor trăda
Noaptea la tine mă vor căuta.

Când mă trimiți departe eu mă duc
Când mă chemi înapoi iar te seduc
Când nu vrei să mă vezi dispar ușor
Când îți e dor revin încetișor.

Când ai nevoie să mă simți aproape
Fără prea multe vorbe îndulcite’n șoapte
Ajunge să trimiți un semn până la mine
Și îmi aduc tăcerea lângă tine.

Când o să înțelegi că nu contează
De câte ori m-alungi și plec acasă
Ai să fii liber să mă iei așa cum sunt:
Flacăra felinarului tău pe pământ!


Wednesday, March 1, 2017

MĂRȚIȘORUL ZILEI


Moto: Lucrurile se înţeleg la marginea cuvintelor, şi cuvintele nu sunt de ajuns ca să le inţelegi: e nevoie de har. Tudor Arghezi

1 martie, seara târziu.

A fost o zi lungă. M-am așezat extenuată pe o margine de bancă dintr-o stație de autobuz, curioasă dacă o să mai treacă vreunul la o oră atât de târzie.

Ieșea multă lume de la concertul lui Gheorghe Zamfir. Eu tocmai mă despărțisem mai întâi de Jezebel, apoi rând pe rând de prietenele cu care fusesem la concertul ei.

Dintr-unul din grupurile respectabile care se revărsau spre bulevard s-a desprins o Doamnă cu o căutătură prietenoasă spre șugubeață și m-a întrebat din priviri dacă poate să se așeze lângă mine. I-am răspuns tot în tăcere ‘bineînțeles, vă rog!’, moment din care m-a adoptat victorioasă și și-a invitat și cele două prietene însoțitoare să se distribuie uniform pe aceeași bancă ospitalieră, care s-a dovedit a avea fix patru locuri.

Spun că m-a adoptat, pentru că imediat ce m-a învăluit protector cu prezența sa, am beneficiat de zâmbet și conversație de o calitate excepțională, până la sosirea autobuzului și apoi în continuare până aproape de destinație. M-a invitat să o întreb câți ani are și mi-a răspuns pe nerăsuflate: ‘Merg pe 100, dar încă n-am ajuns acolo…’

Nici acum nu îmi dau seama cum au încăput în minutele pe care le-am petrecut împreună atâtea glume și cugetări înțelepte pe aproape toate temele importante ale momentului – vârstă, profesie, familie, cultură, educație, viitor, medicină, prăjituri, cercuri sociale – și încă am senzația că nu am cuvinte să cuprind tot ceea ce mi-a intrat în suflet pe traseu.

Apoi, când mai erau câteva secunde până la despărțire, a băgat mâna în geantă și… a scos de acolo un Mărțișor. Pentru mine! Am băgat și eu mâna în (propria!) geantă și am scos… o cutie cu bomboane. Pentru ea.

Când am ajuns acasă mi-am dat seama că Doamna avea fix dublul vârstei mele. Ceea ce m-a făcut automat să mă gândesc la partea plină a paharului – mai am cel puțin încă pe atât în față. Și toate șansele din lume să îi urmez exemplul – zâmbet și spirit tânăr, concert la Sala Palatului și savarină la Liliana de Mărțișor, la 85 ani! Și am să păstrez și eu un șnuruleț ‘de rezervă’ în geantă, alături de ruj roșu, cremă de mâini și parfum cu aroma de mosc alb sau iasomie.

Sper că i-am îndulcit seara, pentru că ea tocmai a așezat o glazură de ciocolată cu marzipan și multă frișcă peste orice mă așteaptă de mâine încolo!

La mulți ani tuturor!
Georgina


Wednesday, February 15, 2017

FĂURAR


Din aur și borangic
Am țesut azi un pitic
Mi-a ieșit cam încruntat
Mut, timid și... speriat!

A privit în jur sfătos
Pe ascuns dar curios
Din priviri m-a întrebat
Ce vreau, de ce l-am creat?

‎N-am știut ce să îi spun
Să nu mă creadă nebun
Așa că la rândul meu
Am tăcut un timp la greu‎...

Când eram copil demult
Un prieten am avut
Ceilalți oameni nu-l vedeau
Nici chiar de îl supărau!

El mă asculta mereu
Răspundea cum voiam eu
Să dau piept mă 'ncuraja
Cu lumea mare și rea.

‎Curajul ce l-am format
Stând cu el așa, la sfat,
M-a purtat într-un tumult
‎Și m-am trezit brusc adult.

Cu prieteni virtuali
Copii și vecini reali
Buget multianual
Și un codice moral.

Mă simt și înnobilat
Muncind ca un apucat
Să mai construiesc o casă
Să pun o pâine pe masă.

Părinții mi-i văd cam rar
De consoartă n-am habar
Dacă plânge când e trează
Ori surâde și visează‎...

Dar iată ajut pe stradă
Un bătrân ce dă să cadă
Vorbind distrat singurel
Cu un spirit trist din el...

Îl privesc și mă gândesc:
‚Oare vede că-i zâmbesc
Sau în lumea lui deja
E doar fum, ca o perdea?’

Și mă 'ntreb încetișor
‎Oare eu până să mor
Cu cine mă sfătuiesc
Cum e frumos să trăiesc?

Că prea multe voci de bine
Trag azi cu nesaț de mine
Fiecare'n altă parte
Din ziuă și până'n noapte.

Așa că din borangic
Am țesut azi un pitic
Care seamănă cu mine
Nu e mut, doar... tace bine!



Sunday, February 5, 2017

Îndemn


Citește ce cred alții despre fericire,
Îmbată-te cu măsură
Și cu orice altceva mai vrei
Atunci când ești singur
Sau însoțit.

Respiră și fumează‎ cu nesaț,
Adună banii la care visezi,
Construiește castelul pe care ți-l dorești
Și strânge în brațe himera pe care ai creat-o.

Apoi...

Când o să ai nevoie de dragoste
Și zâmbet,
Cafea cu miros de dimineață
Și pâine cu aromă de femeie,
Când o să vrei să citești visele
Prin ochii mei
Și să bei vinul
De pe buzele mele,
Când o să ți se facă foame de suflet
Și dor de împlinire...
Caută-mă!

Și nu te feri să mă iubești!

Fii pregătit
Să oferi tot ce n-ai avut vreodată
Și să primești tot ce n-ai știut că-ți dorești‎...

Cheamă-mă
Și am să vin
Atunci
Când o să vrei cu adevărat
Să trăiești!


Wednesday, February 1, 2017

Hidra din Perna

Moto: Somnul Rațiunii naște monștri. Francisco de Goya


Fiică a lui Typhon și Echidna, Hidra din Lerna era un balaur-șarpe cu multe capete, care funcționau pe principiul cozii de reptilă – adică creșteau la loc mintenaș, indiferent de câte ori erau tăiate. Mai mult decât atât, unul dintre ele era… nemuritor! Atât sângele cât și răsuflarea sa erau otrăvitoare, oricine se apropia îi simțea duhoarea, iar dacă nu restabilea distanța era imediat doborât de miasmă.

Hidra făcea parte dintr-o familie de monștri faimoși, cu experiență și tradiție în gestionarea haosului la nivel mondial. Echidna a fost calificată mitologic drept ‚mama tuturor relelor’, împreună cu odraslele sale fiind responsabilă direct sau indirect de toate nenorocirile care există în lume. Și dacă vă îndoiți de asta, cred că e suficient să pomenesc doi dintre ‚frățiorii’ Hidrei - Himera și Cerberul.

Poate vă întrebați ce m-a apucat să mă pieptăn cu Legendele Olimpului tocmai acum, când totul arde în jur - de la Volga peste Prut până hăăăt, la Atlanticul de Nord (și tratatul care l-a făcut faimos), din Scoția până în China, trecând prin Siria sau Coreea (de orice fel ar fi ea...)!

Hai să încerc să vă explic…

Astăzi dimineață, în timp ce încercam să birui greața de sorginte sartriană cu care m-am trezit, m-a lovit o revelație: scena politică este întruparea unei specii evoluate (și poate chiar modificate genetic!) de… Hidră! Care otrăvește sufletele celor care se apropie prea tare și își domină teritoriul prin teroare - de orice fel. Ea supraviețuiește în fața agresiunilor externe prin diversiune, de o manieră preventivă, care îi reușește deseori tocmai pentru că unul din capetele sale e nemuritor și acționează diabolic la adăpostul celorlalte (la fel de hâde de altfel!).

Mecanismul de auto-apărare cu care a înzestrat-o mama-monstru Echidna, pe care odrasla l-a perfecționat de-a lungul veacurilor în care s-a strecurat nepedepsită printre oameni, este de fapt capacitatea de deghizare permanentă, prin dispariția și reapariția constantă a capetelor-momeală, indiferent de câte ori sunt tăiate. Ele distrag cu abilitate atenția populației controlate de la capul nemuritor, care îi asigură supraviețuirea și adaptarea ca specie.

Mai anticipez o întrebare - de ce cred eu că are nevoie să se ascundă și să se strecoare neștiută printre oameni? Dacă tot e atotputernică și evoluată, de ce nu-și arată adevărata față, de ce nu își asumă rezultatele și nu se mândrește cu relele și rolul său? Păi… pentru că și-a învățat lecția de la prima înfrângere, în antichitate!

Legenda spune că Heracle, eroul semi-zeu trimis la moarte sigură de dușmanul (și stăpânul!) său regele Eurystheus, i-a făcut în ciudă acestuia reușind să doboare Hidra din Lerna (dovadă că nu întotdeauna socoteala de-acasă se potrivește cu cea din teren!). Heracle a venit de hac tuturor capetelor regenerabile cu sprijin din familie (nepotul său Iolaus finalizând amputările prin cauterizare), apoi l-a retezat pe cel nemuritor și l-a îngropat sub o stâncă. După ce sarcina a fost îndeplinită, eroul și-a înmuiat prevăzător săgețile în sângele otrăvit al cadavrului rezultat, ceea ce l-a ajutat să răstoarne pariurile și pentru alte sarcini primite ulterior de la dușman… că nici el nu era născut din orice părinți, așa…

Ce credeți că a învățat Hidra din povestea asta?

Că nu e bine să îți subestimezi adversarii, că dacă te expui prea mult îți riști capul (care contează!) și că pentru a supraviețui este nevoie să… evoluezi! Și a adoptat pentru următoarele milioane de ani o tactică de diversiune, pe cât de simplă și răspândită pe atât de eficientă și în ziua de astăzi: s-a prefăcut moartă și a continuat să își controleze teritoriul, în anonimat.

Și pentru că viața bate întotdeauna filmul, realitatea… a depășit demult atât legenda cât și ficțiunea!

Irosindu-și resursele pe alte Himere (!) care s-au târât afară din mormânt, precum Mumia sau Dracula, Cetatea Filmului continuă să ignore oportunitatea de a prezenta lumii adevărata vedetă a familiei – Hidra din Lerna! (deși cred că le-ar ieși cel mai tare reality show din toate timpurile, chiar la ei acasă…).

Lumea întreagă se îngrijorează că au apărut fisuri în sarcofagul recent turnat peste centrala de la Cernobîl… Însă nimeni nu s-a întrebat nici până în ziua de astăzi dacă amărâta de stâncă prăbușită de Heracle peste capul nemuritor al Hidrei avea vreo șansă de a rezista probei timpului… iar ea a și-a regenerat nesupravegheată monstruosul corp cu mulți ani în urmă, apoi s-a clonat și reprogramat genetic, poziționându-se strategic într-un final la conducerea statelor lumii.

Și de atunci trăiește diabolic de fericită adânci și eterne tinereți, jucându-se cu muritorii din ura cărora își trage seva, privindu-i cum se înmulțesc și se războiesc spre deliciul ei, secol de secol și chiar mai des... iar noi, locuitorii Marelui Sat Global, dormim liniștiți fără să ne dăm seama că alături de noi, invizibilă dar atotputernică, își culcă seară de seară capul nemuritor o Hidră evoluată…

Culmea este că pentru cei din Cantonul România (care pare a fi centrul înțelepciunii ezoterice și al energiilor universale planetare…) s-a schimbat recent până și imnul național de leagăn… din ’90 încoace avem unul (ironic!) intitulat ‘Deșteaptă-te, Române!’

Semn că din adâncul Pământului, Cineva încearcă să ne transmită un mesaj subliminal!

Iar noi ce îi răspundem?...

Pe bune?... ia să vedem:

- Adică… hm!... Dacă am dormit prost, chiar crede Cineva că o să mă scol dăștept?... Și… apăi la ce bun să mă dăștept? Hai mai bine o las că merge și așa… Vreau să dorm și dorm, doar perna mea o văd! Care Hidră? Care bârnă? În ochiul meu?... ăsta larg închis?! La urma urmei, mi-e mai bine așa, oricum nu am chef azi… n-am chef de nimic!... Oficial îmi merge bine!
- Și… în fond de ce m-aș îngrijora? Ultima dată când m-am trezit era democrație, iar asta înseamnă câteva aspecte garantate. Unul ar fi pluralismul politic, adică am dat liber să îmi mișune prin pat o mulțime de partide (hmmm… asta cam așa e – cam câte capete are Hidra locală!...). Apoi… îl am pe Heracle și familia, ca să îmi vegheze somnul. În fine, să nu uit… cele trei puteri independente (legislativă, judiciară și executivă), care mă apără de orice monstru de sub pat sau schelet de prin dulap…
- Mda, la astea trei cred că ar fi bine să mai veghez uneori… mâncare, doctor, trebuie să le mai scot și afară (să-și facă nevoile) din când în când…
- Hai că am devenit temporar conștient că trebuie să mă trezesc puțin. Așa că… ne vedem joi!…
- Oricum, măcar o dată la câțiva ani e bine să primenesc așternutul, să schimb fața de pernă, să întorc salteaua pe partea cealaltă…
(Notă – succesiunea de extrase din filozofie internaută și șlagăre autohtone de mai sus are scop de pamflet…)

Și totuși… am avut un vis ciudat azi-noapte…

Se făcea că aveam o Hidră pe pernă.

Hidra din Perna (mea) se îmbătase cu putere și organizase o petrecere tematică în familie – bal mascat. Soră-sa Himera era deghizată în Heracle și, în uralele mulțimii înfierbântate, îl călărea pe frate-său Cerber - câinele care păzește Poarta Infernului și care are… exact trei capete (dintre care unul, în visul meu, era orb și părea femeie)! Parcă ținea și o balanță în gheare… oricum, sunt sigură că pe ușa din spatele lui (sau ei?... poate era ‚trans’…) scria: ‘Hotel California Plaza – Voi cei care intrați aici, pierdeți orice speranță!’

Iar eu eram deja înăuntru (cu pat și pernă și hidră cu tot!) și nu reușeam să trec de Cerber ca să scap de măștile din jur… 

Heracle (deghizat în Cineva!) se uita disperat la mine de Dincolo de ușă, fredonând obsesiv… Deșteaptă-te, Române!... 

Și eu strigam de zor, însă nu reușeam să mă trezesc…

Dar gata - pentru mâine pun ceasul să sune devreme și trec la alt capitol de mitologie, că Hidra m-a disperat deja! Mă gândesc să studiez Calul Troian, că pe-afară miroase a război și chiar n-am chef de sânge... Sper să nu fie cazul, dar totuși e bine să... mă deștept!

Ceea ce vă doresc și vouă - oriunde (și orice...) ați visa în noaptea asta!


Thursday, January 26, 2017

DE IERI PE MÂINE…



Când ceva nu merge bine
Nu te-ascunde, crede’n tine!
Luptă și nu te lăsa
Spunând ‚asta-i Soarta mea’…

Poți să faci un pas în spate
Să pui mâna pe o carte
Sau să ieși la o plimbare
Chiar de-i frig și nu e soare…

Nu da vina doar pe tine
Nici pe alții, că nu-i bine!
Vezi ce poți din ieri s’alegi,
Să înveți, să înțelegi…

Și-apoi mâine, mai cu cap,
Pornește ușor, la trap,
Unde te va duce drumul
Și sufletul tău, nebunul…

Zâmbește blând și discret
Viața ia-o iar în piept
Că’i frumoasă, bat-o vina,
Dulce și un pic meschină…

Pân’la urmă nu contează
De a ta a fost mai brează,
Ori mai lungă, ori mai lată,
Ori perfectă dintr-o dată…

Ci contează cât din ea
Ai trăit așa cum vrea
Spiritul tău generos!
Spune-mi: ai iubit frumos?...

Munți și văi, apă și aer
Omul (cât e el de fraier!)
Șarpele, leul, furnica,
Garoafa și rândunica…

Din ce te-a înconjurat
Cu frumos… Tu cât ai dat
Mai departe către cei
Ce nu văd la fel și ei?…

I-ai atins ușor, din mers,
Le-ai vorbit în dulce vers
Ori i-ai sărutat în somn
Când visau un unicorn?...

Le-ai zis cât sunt de frumoși
De unici, de... norocoși
Că se scoală zi de zi
Visători, iubiți și… vii?...

Celor care’n viața ta
Au intrat cumva, cândva
Le-ai brodat vreo amintire
Să aibă la despărțire?...

Dacă da, zâmbește dar
Când privești în urmă iar;
Și-apoi, dulce și cuminte,
Uită-te… tot înainte!

Sunday, January 22, 2017

GENERAȚIA R


Moto: Prețul libertății este Responsabilitatea. Elbert Hubbard


Zilele astea m-au invadat pe rețelele sociale o mulțime de idei și ipoteze (că nu pot să le spun opinii sau analize!) cu privire la ce ne așteaptă pe noi, omenirea, în noua etapă de progres și civilizație (?!...) în care ne-a aruncat deja începutul de an 2017.

Viitorul sună când mai bine când mai rău, depinde ce citesc…

Din punct de vedere tehnologic au apărut vizionari care ne văd instalați confortabil în case inteligente, beneficiind de mașini care se conduc singure și interacționând virtual cu bancheri pe care nu i-am cunoscut niciodată, însă care au capacitatea de a ne anticipa nevoile - unele chiar nebănuite! (în traducere liberă: dacă până în 2008 vi s-a părut că am trăit într-o bulă de consum, stați să vedeți ce urmează de acum înainte...).

Din punct de vedere politic însă… mai e nevoie să povestesc?... Cutia Pandorei e parfum pe lângă ce li se pare unora că a ieșit din urnele electorale în ultimul an! Canalele de comunicare sunt difuzoare de panică latentă, oscilând între alarmism, beligeranță și… convingerea că ‘normalitatea’ se află sub asediu, însă ‘noi’ nu trebuie să ne dăm bătuți, pentru că ‘rațiunea’ va învinge – dacă ne facem auziți și le arătăm ‘lor’ că greșesc, putem să îi readucem pe calea cea dreaptă!

Parțial corect, însă eronat prin omisiunea intenționată a unui element esențial – răbdarea. Având în vedere că tocmai ne-am exprimat dreptul democratic de a alege, acum e momentul (indiferent cu cine am votat!) să îi lăsăm pe învingători să își facă treaba pentru care au fost mandatați, iar noi să le urmărim cu atenție rezultatele în interiorul ciclului electoral.

Evoluțiile recente (Brexit, Trump, PSD), interpretate ca fiind ‘surprize’ de ordin politic și social, nu sunt altceva decât… expresia majorității! Așa cum au fost Lukashenko, Putin, Orban înaintea lor… Ne aflăm în fața unui fenomen de masă, care nu poate fi tratat ca o anomalie sau (mai rău!) ignorat, o dovadă clară a unei falii profunde între mediul real și cel virtual în societățile în care trăim. Acțiunile și discursurile corecte din punct de vedere politic nu mai rezonează cu lumea reală, care are preocupări pământene, ce țin de nevoile fundamentale și natura umană, nu de idealurile globale ale unor elite cu capul în nori sau cu interesele prizoniere în calculatoare de multipli de zero din tranzacții virtuale…

Revenind la avalanșa de vizionari în ale viitorului, recunosc că am ignorat majoritatea postărilor - pentru că deh, am și eu o singură viață și mă încăpățânez să o trăiesc pe gustul meu!… Pe unele însă le-am citit sau ascultat relaxată, cu un zâmbet în colțul gurii, ca pe niște SF-uri cu potențial de modelare a realității viitoare. Unele mi-au adus aminte de Moise, Jules Verne, Leonardo da Vinci, Orson Welles, Arabela (mai exact de necesarul zilnic de energie concentrată într-o pilulă nutrițională!) și de Jean-Luc Picard (de altfel idolul adolescenței mele…) și cum ținea el în mână (fără să știe!) primul iPad. Altele m-au dus cu gândul către Cezar, Alexandru cel Mare, Hitler, Churchill, M. Thatcher sau Stalin. M-am gândit și la un consacrat cerc vicios – ce plictisitor pare să studiem istoria, dar ce fascinant este să o repetăm!

În fine, două astfel de dizertații mi s-au părut frumos scrise și interesante, așa că le-am împărtășit la rândul meu cu cercul de cunoștințe, intersectând de fapt informația care circula pe rețele separate. M-am abținut să adaug și comentarii, pentru că nu am de gând să îmi dau cu părerea despre viitor, care oricum nu există încă decât în imaginația celor care au lansat în spațiul virtual propriile idei. Plus că mi se pare fascinant cum aproape toate ‘articolele’ care revelează direcția spre care se îndreaptă omenirea se încheie cu o reclamă la ceva ce oferă autorul în mediul virtual… parcă merităm totuși ceva mai mult…

M-am hotărât în schimb să enunț în spațiul meu virtual, pe blog, ce mi-a trecut prin minte corelând informațiile din cele două domenii – tehnologie și politică. Fără să vând nimic la final.

Prima concluzie la care am ajuns este că personal nu mă văd operând fascinată în lumea pe care o descriu vizionarii tehnologiei viitorului, însă cu siguranță mă pot imagina beneficiind de unele aspecte, potențial pozitive - așa cum mă pricep eu mai bine. La fel cum folosesc astăzi lumina electrică, merg cu avionul, studiez online sau îmi fac plățile de pe canapea. Poate și pentru că sunt un exemplar de Generație X, creditată cu un simț practic dezvoltat și o abilitate de a gestiona eficient propria realitate, astfel încât să se potrivească armonios cu mediul înconjurător…

A doua concluzie (mai veche de altfel) este că Internetul a deschis deja poarta către o lume virtuală aparte, care livrează un număr practic nelimitat de funcționalități pentru miliarde de oameni, pendulând între alb și negru pe scara valorilor ‘tradiționale’. Precum creatorii săi, este înger și demon, yin și yang, construiește și distruge, fidelizează și înșală în același timp, depinde de unghiul din care privești. Ne oferă aproape tot ce ne putem imagina (și ceva în plus!), de la sursă de informație credibilă și necesară la manipulare grosolană, de la enciclopedie online la discreditare calificată, de la cultură la pornografie, de la comerț legitim la trafic de orice fel. Utilitatea sa a trecut demult bariera colectării și procesării obiective de informație, Internetul fiind astăzi un programator subiectiv consacrat, care dezvăluie selectiv realități, induce reacții, fabricate astfel încât să ni se potrivească la nivel individual. Sau cel puțin să ne facă să credem că ni se potrivește… Rămâne de văzut cât de onorabile sunt intențiile din spatele acestui soldat universal, cert este că utilizatorul final este cel care (încă mai) decide la ora actuală ce extrage din burta balenei – filtrele cele mai eficiente fiind bunul simț și buna credință, atunci când ele există la nivel de beneficiar.

Intersecția între cele două domenii a urmat natural tendința globală, mai exact sfera politicului a acaparat gradual și acest nou canal de comunicare. Unii politicieni au căzut însă în capcana simulărilor și promisiunilor acestei lumi virtuale, neînțelegând că Internetul tuturor lucrurilor este parțial o utopie. O utopie necesară și utilă, cu impact ridicat asupra publicului-țintă, însă cu un grad de relevanță pentru opțiunile electorale în lumea reală similar aplicării… audiențelor serialelor de succes pentru estimarea impactului competițiilor sportive! Mai exact, in plan politic, cei care în calculele virtuale păreau în afara jocului probabilităților, au luptat bazându-se pe instinct și autenticitate în discurs și în final… au câștigat voturile realității, vorbind pe limba celor mulți.

Și am ajuns în sfârșit la concluzia care m-a provocat să scriu astăzi – aceea că în ultimul an am trăit o senzație de deja-vu… toată această realitate virtuală cu care am fost bombardați și sfidați la limita toleranței poartă în sufletul meu un nume de cod, care i-a fost dat de frații Wachowskis, alți membri ai Generației X, creatorii mega-succesului… Matrix!

Noi, cei din Generația X, predecesorii noștri din Generația Exploziei Demografice și chiar urmașii noștri până la Generația Y (inclusiv) încă suntem capabili să percepem linia de demarcație dintre real și virtual, pentru că am trăit și în lumea dinainte de Matrix. Mai mult decât atât, în familie și în cercul nostru de prieteni se regăsește încă o masă critică de persoane care pur și simplu ignoră mediul virtual – pentru că nu au timp, încredere sau pur și simplu nevoie să li se spună cum să își trăiască viața.

Noi, cei din generațiile care predomină demografic în societatea actuală, am fost declanșatorii unor ‘surprize’ de proporții care au dat peste cap orice pronostic virtual, calculat pe baza unor algoritmi savanți de către vizionarii viitorului.

Citind avalanșa de știri mă cuprinde însă teama… că pentru copiii Generației Z va fi tot mai greu să reziste manipulării la care sunt supuși. Maslow probabil s-ar răsuci în mormânt dacă i-ar vedea cum uită să mănânce sau să se ducă la toaletă pentru că nu știu care e butonul de pauză la cel mai nou joc pe care tocmai l-au descărcat ‘gratuit’ de pe Internet. Din păcate nu înțeleg bieții de ei că nimic nu e gratuit pe lumea asta, că nu e bine să zburde dintr-un click în altul și să introducă informații în toate ecranele cu date ‘protejate’. Sau… cum să le explici ce înseamnă un prieten atunci când ei sunt convinși deja că au câteva sute?...

Și totuși… de câte ori interacționez ‘pe bune’ cu puștii ăștia, simt cât sunt de reali în plan fizic și cât de frumos evoluează în plan spiritual, dincolo de agresiunea la care se expun zilnic prin intermediul ecranelor care le afectează prematur vederea! Le tremură vocea când povestesc lucruri triste, le strălucesc ochii atunci când se pregătesc de distracție, se tăvălesc în zăpadă, se fugăresc pe stradă și se trântesc în iarbă fără grijă. Umblă ce-i drept și ca bezmeticii după Pokemoni preț de câteva zile, dar le trece repede și oricum… nici Generațiile X-Y nu se lasă mai prejos…

Și încep să mă întreb dacă nu cumva ideea că urmează o generație de inadaptați ultra-robotizați, manipulați, narcisiști, dependenți de atenție și suicidali este… o manipulare a celor cu interese în fel de fel de domenii conexe, care inventează probleme viitoare la care tot ei oferă deja și soluții...

La urma urmei, e normal ca Generația Z să fie dependentă de tehnologie. Așa cum nici noi nu mai luăm trăsura cu cai la oraș (decât în scop turistic…) de când avem mașină, nu ne mai scoatem măselele pe la frizer de când s-a inventat dentistul, nu mai murim de pneumonie de când s-au descoperit antibioticele… oare asta nu înseamnă că suntem toți dependenți de progres?

Da, generația Z este nerăbdătoare, pretențioasă, arogantă, de fapt e mai și mai… decât noi, acești Xi și Yi așezați, răbdători și maturi, cum ne percepem acum, prin comparație… dar oare noi am fost altfel? Din câte știu, concentrația hormonală, rebeliunea și căpoșenia se transmit încă genetic - de la X la Y la Z și la toți cei care vor urma în continuare...

Fiecare generație vrea să își formeze și influențeze urmașii conform propriilor valori și convingeri, de aici și conflictul inerent dintre părinți și copiii. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că fiecare din noi evoluăm ca individ numai în timp, iar pe măsură ce îmbătrânim ne privim și înțelegem altfel trecutul - prin prisma propriilor experiențe. Poate ar fi mai bine să avem mai multă încredere în cei care au izvorât practic din trupul și spiritul nostru și să le dăm libertatea de a își croi propriul drum în viață, presărat cu reușite și greșeli, mai mult sau mai puțin computerizate. Să nu intrăm în panică numai pentru că mediul lor este altfel și ei se adaptează dinamic la asta. Să și intervenim – dar doar atunci când pericolul la care se expun sau pe care îl antrenează în jur depășește anumite limite de toleranță, să corectăm punctual și la obiect.

În cele din urmă, ei au nevoie să se integreze în ceea ce urmează și nicidecum în ceea ce a fost până acum, cu atât mai mult cu cât nu văd prea multe motive de mândrie dacă evaluez starea în care le predăm planeta și ștafeta la nivel mondial…

Așa că am să mă întreb altceva, mult mai practic și banal… dacă ar fi să aleg un nume pentru generația care urmează după Z, oare la ce literă a alfabetului m-aș întoarce?...

Intuitiv înclin către 'R', pentru că simbolizează cam tot ceea ce anticipez că va pulsa în ei - Reacție Rapidă, Rețea, Rațiune, Recunoaștere. Nu pot decât să sper că o să cunoască și Romantismul, Relaxarea și Realitatea (musai realitatea!!!). În fine, dacă o să insistăm și o să fim suficient de convingători, noi ăștia aparent mai înțelepți (și sigur mai bătrâni) ca ei, poate vom reuși să îi învățăm și… Răbdare, Responsabilitate și Respect!

Și în contextul începutului de an 2017, să ne reamintim și noi de aceste trei valori și să lăsăm să treacă un timp rezonabil înainte să ne revoltăm împotriva propriilor alegeri. Iar pe cei care vor să pună lucrurile în perspectivă, îi invit să viziteze o pagină interesantă – Wiki, despre Revoluția Franceză de la 1789, cauzele care au declanșat-o și rezultatul său cel mai important - prima formă a Drepturilor Omului.

Spre deosebire de înaintașii noștri, se pare că noi ne revoltăm astăzi doar de dragul revoltei, fără să ne întrebăm ‚Oare ce dorim a pune în loc?’

Mie exercițiul ăsta mi-a mai dat puțin de gândit… am convingerea că ne auto-complicăm existența prin dezumanizarea umanității - aceasta pare a fi capcana civilizației noastre. Nu știu cum s-au autodistrus ceilalți (atlanți, sumerieni, mayași), însă noi parcă prea ne dorim cu tot dinadinsul să intrăm în conflict cu Divinitatea (indiferent de religie!), preluând de la Ea rolul de Dirijor Universal al realității înconjurătoare!


Friday, January 13, 2017

Din gură’n gură


Vorbește gura fără tine uneori
Când te auzi simți că te trec fiori
Cuvântul a zburat și-acum te’ntrebi deja
De ce se uită toți ca proștii’n gura ta?!...

E drept că deseori frumos grăiești
Cu spuse de valoare cucerești
În gura lumii ai intrat însă de multe ori
Te-ai perpelit de grija ei până în zori…

Gura iubitei te-a salvat de la pârjol
Sorbindu-ți dulce grijile din trupul gol
Gura-ți miroase a tutun și dor
A ei îți amintește de un vin ușor…

La gura sobei amintirile se strâng
Focul usucă lacrimile ce se frâng
Trăirile devin încet povești
De care peste ani îți amintești...


Wednesday, January 11, 2017

Diavolul e mai nou... ALB?!



Moto: Iarna nu-i ca vara. Traian Băsescu

Aseară când m-am dus la culcare începuse din nou să ningă. Mi-am privit pe fereastră Buburuza acoperită încă perfect de prima zăpadă (mașinuța mea urbană – în caz că vă întrebați) și m-am întrebat într-o doară cât de mare o să îi devină cușma până dimineață…

Dimineață m-am trezit cu ochii larg închiși, savurând căldura și siguranța pilotei sub care m-am apucat să calculez în gând traseul zilei, încercând să îl optimizez în funcție de acoperirea rețelei de metrou din urbe. Când am considerat că am atins un echilibru rezonabil între deziderat și realizabil, mi-am întins (selectiv!) oasele și m-am aventurat plină de elan în afara spațiului hibernal.

Am dat draperiile la o parte și am privit afară. Uaaaaau, ce frumooooos!!!
A fost prima reacție.
Sssssss… a urmat…
Planurile de deplasare m-au părăsit aproape instantaneu și în schimb m-au năpădit amintirile.

Zăpada din curte, derdelușurile de pe stradă, Lady (caniche-ul negru din copilărie) apărând și dispărând fericită, în timp ce se tăvălea prin și se hrănea cu zăpada pufoasă, curată și jucăușă din jur. Bulgării și oamenii de zăpadă, lopețile și șubele, șoșonii cu fermoar și bocancii cu șireturi, șosetele tricotate și ciorapii de lână, căciulile, fularele și mănușile (din astea puneam două perechi una peste alta – cu degete și fără degete). Și… soba de teracotă albastră, pe care se usca în permanență, prin rotație, ‘echipamentul de deszăpezire’ din dotare.

Pârtia pe care o croiam din două în două ore prin curte - mai lată până la poartă și magazie (de unde aduceam lemne și cărbuni), apoi tot mai îngustă până în fundul curții, la găini, unde turnam periodic apă fiartă peste cea deja înghețată, ca să nu moară de sete producătorul de ouă naturale, care nu știa să mănânce zăpada… Și hrana le era puțin diferită iarna – la fel de multe grăunțe, însă cu suplimente de pâine cu mălai, înmuiate în apă caldă ca să menținem rotofeiele în formă, să poată bătători cu elan zăpada care se strângea la ele în țarc…

Mare bucurie mai era și pe atunci când se întrerupea școala din cauza iernii! O zi de pauză însemna fie un om de zăpada, fie un fular sau o căciulă nouă… Oricum trecerea la ‘programul de iarnă’ era deja o binecuvântare - începeam mai devreme, aveam ore mai scurte și terminam foarte repede. Pauzele intrau și ele la apă, însă… n-aș spune că asta contra prea mult.

Am avut parte de ierni geroase sau blânde, uscate sau abundente în zăpada. În general algoritmul de supraviețuire era relativ simplu – activitate intensă în aer liber, alternată cu lichide fierbinți sorbite alene pe lângă sobă (de care ne lipeam și lăbuțele picioarelor până când începeam să simțim din nou degetele temporar dezafectate), pâine prăjită cu unt și brânză (sau cu untură și usturoi), ceai cu biscuiți (populari, când nu găseam Voinicel), apoi hibernare profundă sub plapumă și… a doua zi o luam de la capăt. Stingerea se dădea mai devreme sau mai târziu, în funcție de sursa de lumină de după căderea serii – bec electric sau lampă cu gaz…

Recunosc că, spre deosebire de soră-mea, eu mă mobilizam mai greu când era de ieșit din casă, însă o dată încotoșmănată… nu mă lăsam până nu udam echipamentul din toate direcțiile – pe dinafară cu zăpadă, pe dinăuntru cu sudoarea care mă năpădea invariabil de la lopată, topor sau joacă…

Sper că nu vă imaginați tabloul idilic de mai sus undeva la țară! Nu, era chiar în inima Bucureștiului. În plus, strada mea a fost dintotdeauna binecuvântată cu linie de tramvai. Deși aparent fără mare utilitate (un traseu secundar neaglomerat), iarna aveam garanția ca la prima oră a dimineții trecea plugul pe la noi să deszăpezească linia. Așa că puteam ieși ‘la drumul mare’ fără probleme, frumos încolonați pe linie. Pe trotuarul din fața curții fiecare familie își făcea curat și așa se formau de fapt derdelușurile din jurul copacilor (da, pe vremea aceea aveam și copaci pe stradă…), care ulterior erau ‘terraformate’ de utilizatori.

Bun! Să mă întorc totuși în zilele noastre, cele de toate zilele… pentru că entuziasmul față de zăpadă pare a se dilua cu vârsta, chiar dacă amintirile rămân mereu vii.

Ce ni se întâmplă oare? Părerea mea umilă este că am intrat într-un Nou An, care începe (ca toți cei dinaintea lui!) cu… Gerar! Așa că… pe-afară e ger și ninge! Anul trecut Crăciunul a sosit fără sania lui Moș Gerilă (asta e, s-a descurcat și pe uscat!), dar asta nu înseamnă că putem să trecem direct în Făurar, fără să hibernăm puțin… e perioada vacanțelor la schi, a pauzelor lungi și dese, a pulovărelor largi, fularelor și căciulilor cu promoroacă. Se spun povești, se fac copii, se bea vin fiert și se consumă murături. Se ajută bolnavii, bătrânii și alți neajutorați să treacă peste perioada dificilă - după cum ne îndeamnă pe fiecare conștiința și posibilitățile.

Cine și-a făcut astă-vară sanie (și a dat zăpada până la ea), poate să își înhame calul și să plece la drum. Cine se trezește abia acum că bicicleta patinează pe zăpadă, mai bine stă pe-acasă.

Mă uit din nou afară – continuă să îmi pară frumos, pur estetic vorbind. Deschid televizorul și am o revelație - am devenit peste noapte satanistă. Adică sunt în admirația Diavolului. A celui Alb, care a cuprins capitala și împrejurimile (și sic!... numai așa, de-al Dra*ului, ne-o face în Era Încălzirii Globale!).

Fără să vreau, ritmul și tonalitatea știrilor mă fac să mă simt agresată de frustrarea celor mulți care au ieșit deja din casă. Nu pentru că vor să le facă viața grea autorităților sau pentru că sunt inconștienți și nu se uită pe fereastră înainte să pornească la drum. Ci pentru că programul lor nu așteaptă, viața nu le stă pe loc, iar iarna instalată comod (anual!) între toamnă și primăvară nu le schimbă prioritățile. Și mă regăsesc cu ușurință în fiecare din ei, pe stradă sau la metrou, în siguranța unui birou sau în înghesuiala unei stații de autobuz.

Și totuși… nu reușesc să le accesez starea de spirit. Îmi amintesc cum este să îmi fie frig (și foame!), vântul să îmi biciuiască efectiv fața cu zăpadă, să mi se lipească nările și să mă tot uit la ceas, calculând cât o să mai dureze până ajung la destinație. Cum dispare gradual simțirea dinspre extremități, iar dacă agresiunea continuă se transformă în durere și degerătură... însă nu îmi amintesc să mă fi supărat vreodată pe natură. Sau pe aglomerație. Și nici măcar pe autorități. Nu știu cum este să fiu în locul lor și nici nu cred că ar avea sens să mă întreb în astfel de momente.

Îmi amintesc în schimb acea rugăciune a liniștii sufletești, cea care spune că trebuie să schimbăm lucrurile pe care le putem schimba, să le acceptăm pe cele care depășesc capacitatea noastră de intervenție și… să învățăm să distingem între cele două.

În urmă cu vreo zece ani, la sfârșitul programului de lucru după o zi asemănătoare celei de astăzi, am pornit pe jos prin nămeți spre casă, pentru că am vrut să evit înghesuiala de la metrou sau degerăturile din stația de autobuz. Atunci am transformat așteptarea unui drum de o oră printr-o mare de sentimente negative în realitatea unui drum de o oră și un sfert prin zăpadă, alături de oameni și animale care râdeau cu gura până la urechi, se băteau cu bulgări și se mai dădeau uneori la o parte din drum să treacă și mașinile… și a fost minunat!

Cu cinci ani în urmă, tot în ianuarie, m-am dus la aeroport într-o vineri seară (tot după muncă), să iau avionul spre casă și... a trebuit să mă întorc în oraș, din motive de viscol. M-au realocat la un zbor a doua zi și mi-au rătăcit temporar bagajele pe drum. Le-am recuperat cu bine după vreo două zile și m-am bucurat ca un copil - că am ajuns cu bine, că am găsit bagajele, că am plecat la timp apoi mai departe.

Așa că astăzi mi-am turnat cafeaua și m-am hotărât să trăiesc o vreme… în contradicție cu titlul primei mele cărți! Viața va merge și eu am să stau puțin... nu degeaba, pentru că negociez cu canapeaua să lucrăm la un nou volum, pe care să îl scoatem în lume de Florar, atunci când va renaște natura și, o dată cu ea, urbea dominată astăzi de zăpadă.

Cine mai crede totuși că Diavolul Alb se ascunde prin zăpada de-afară… să ia o lopată, să îi dea mantia la o parte și să îl demaște pe Pezevenghi!

Altfel… să ne vedem fiecare cu spor de ale noastre!

Saturday, January 7, 2017

Viața Merge / e-book



Pentru iubitorii de carte electronică, 'Viața merge și eu nu stau...' este disponibilă de acum și în acest format, la pret special de lansare, aici:






Sunday, January 1, 2017

Anul Albinuței



Moto: Când floarea se deschide, albina sosește fără invitație. Ramakrishna


Cu câteva ore în urmă am încheiat cu zâmbetul pe buze Anul Pinguinului (așa cum l-am etichetat cu 12 luni în urmă, în urma unui exercițiu de echilibristică stângace pe o pantă alunecoasă în Viena).

A fost un an frumos și generos, cu o semnificație deosebită în arhitectura mereu în transformare a sufletului meu. Poate vi se pare o asociere ciudată de idei… s-a lipit de mine ieri, în timp ce moțăiam la un serial simpatic pentru toate vârstele, ceva despre magie și basme care pot deveni oricând realitate. Unul din personaje a spus că ‘arhitectura este arta în care locuim’. Iar eu la cumpăna dintre ani… chiar mă simt ca un edificiu în construcție, în căutarea echilibrului atât de necesar - între linii drepte și arcuri, coloane și bolți, obscuritate și luminozitate, estetică și utilitate… încă măsor și desenez - uși și ferestre, pasaje secrete, labirinturi jucăușe și scări maiestuoase.

Anul pe care îl las astăzi în urmă a marcat multe începuturi, într-o amețitoare alternanță de vis și stare de veghe, foame și sațietate, agitație și meditație, entuziasm și descurajare. M-am întrebat dacă e timpul să exilez vocile care îmi dau sfaturi nesolicitate sau să mă iau la trântă cu himerele care mi se strecoară noaptea pe sub plapumă. Ba chiar am recunoscut că m-aș lăsa răpită, undeva între o cină de taină și un mic dejun de poveste – barem uneori dacă nu chiar… în orice zi!... 

A fost anul amintirilor și nostalgiilor de tot felul, al versurilor, aromelor și culorilor, al redescoperirii capacității de a visa și de a trăi în armonie cu ceea ce visez. Am regăsit bucuria de a găti, de a mă plimba, de a citi, de a dărui... nu că mi-ar fi lipsit ceva din toate acestea în ceilalți ani, însă în 2016 am trăit cumva parcă în afara spațiului și timpului, privind cu blândețe și răbdare atât către lumea din jur cât și către mine, experimentând cu ingrediente secrete fel de fel de rețete pentru viitor.

Și, poate cel mai important, mi-am adus aminte că există anotimpuri! Le-am observat cu o admirație profundă succesiunea în natură și felul în care, fără să le dirijeze nimeni (oare?...), toate vietățile intră în acest scenariu la momentul potrivit - își îmbracă straiele, își joacă rolurile și își îndeplinesc (mai efemer sau mai durabil) menirile care le-au fost atribuite, cu frecvență anuală.

Și mă gândesc acum că în cazul oamenilor și anotimpurilor lor sufletești … lucrurile nu sunt nici pe departe la fel de simple. Nu numai că nu trecem toți în mod armonios prin aceleași anotimpuri în aceleași perioade, sau că durata și intensitatea cu care le trăim diferă… mai mult decât atât, felul în care ele se succed în noi este de o impredictibilitate sublimă! Nu ne este dat tuturor să trăim toate anotimpurile posibile ale unei vieți, unii poate repetăm la nesfârșit numai unul sau două… în timp ce alții trecem de la vară la iarnă, cu primăvara în suflet și toamna în privire, într-un carusel nebun de anticipare, așteptare și apoi… extaz sau dezamăgire (depinzând bineînțeles și de realismul sau idealismul amăgirilor noastre anticipative…)

Din această perspectivă, 2016 a fost anul meu hibernal, pentru care personalitatea de pinguin asumată acum 12 luni s-a potrivit foarte bine! Privind la rece (retrospectiv spre drumul până aici și în perspectivă spre ceea ce va urma), calota de gheață și costumul potrivit pentru aproape orice (de la ginerică la chelner!), m-au ajutat să dispar o vreme și să îmi pun ordine în gânduri și priorități. Mi-am lăsat trupul și spiritul la fezandat, într-un amestec de recunoștință și speranță (cu scorțișoară și ghimbir), iar aluatul rezultat e gata acum să crească și să răspândească bucuria unei rețete noi și îmbietoare pentru anul care vine.

Iar pe agenda mea sufletească, după iarnă vine… primăvara! Iar personalitatea pe care am adoptat-o deja privind spre 2017 este a… albinuței! Fără de care nici măcar natura nu s-ar putea întoarce la viață (hai că știți voi de ce!…)

Albinuța este zumzet și mișcare, nectar și miere, soare și speranță! Își vede de treabă din zori și până în seară, își îngrijește stupul și îi aduce prosperitate. Este izvor de sănătate și energie, de viață și culoare. Dacă nu găsește tot ce îi trebuie pe lângă casă, se deplasează fără să crâcnească pe distanțe relativ lungi… oriunde este nevoie, ca să culeagă ingredientele necesare celui mai pur și mai gustos dintre îndulcitorii naturali pe care îi cunosc.

Nu aș putea să îmi imaginez viața fără flori, albine și speranță… și cum 2017 tocmai a înflorit astăzi, Albinuța este deja în sufletul meu. Ceea ce vă doresc și vouă, oriunde v-ați afla!

La Mulți Ani!
Georgina Popescu