Thursday, November 2, 2017

Tempoastrofilozofie



Timpul.

Vinovat de serviciu -
atunci când
ceva nu iese
așa cum ne-am dorit,
sau
uităm ceva
ce am promis
ori
ne predăm
înainte să începem.

Aliat de nădejde -
atunci când
sperăm că vom reuși
acolo
unde până acum
nu am apucat să
ori poate doar
nu am știut cum…

Panaceu universal -
atunci când
doare
și vrem
să ne vindecăm
și știm
că nu putem
singuri…

Și așteptăm să treacă.
Timpul.

Că am auzit noi că trece -
uneori în zbor
alteori mai alene
în armonie cu stările noastre
trecătoare și superficiale
dar atât de firești…

Dar dacă timpul nu trece - nici repede și nici lent?
Adică…
dacă de fapt el nu trece deloc?

Ci stă
și ne privește pe noi
cum ne învârtim în jurul lui -
târându-ne de ne e greu
zburdând când suntem fericiți
alergând spre lumină
ori pășind șovăielnic în întuneric
explorând
întrebând
râzând
sau plângând
uneori chiar încremenind preț de câteva clipe -
sub imperiul unei bucurii amețitoare
ori sub povara unei dureri zdrobitoare…

Dacă pentru el
suntem niște planete cu sateliți și inele
sau poate doar praf și pulbere
de stele căzute?

Iar el e un fel de Soare
cu o blajină rotație
care îi permite
să urmeze cu privirea mișcările noastre de revoluție în sens unic în jurul lui
și să ne controleze disciplinat pe orbită
printr-o legătură puternică –
un fel de laț
care pe măsură ce ne învârtim se scurtează
pentru că nu avem opțiunea de a merge înapoi
așa că o ținem mereu așa
înainte.

Lațurile și le înfășoară în jurul mijlocului pe măsură ce noi ne deplasăm
crescându-și masa critică și deci forța de atracție
în timp ce nouă ne scurtează încontinuu raza.

Cum ce rază?
A cercului.

Cum care cerc?
Acela în care ne rotim
revoluționar
în raport cu o axă care nu ne aparține
și care este
timpul.

Fiecare dintre noi
se mișcă pe o circumferință
care devine tot mai mică
motiv pentru care
propria rotație ne pare tot mai rapidă.

Și atunci suntem tentați să credem
că timpul trece mai repede
pe măsură ce înaintăm
când de fapt doar noi trecem.
Ne trecem.
El nu.
El ne privește
atotputincios
pe noi neputincioșii
și atotștiutor
pe noi neștiutorii
care ne învârtim
tot mai aproape
până ajungem la el
care ne primește.

Și abia atunci stăm.
Pentru totdeauna.
Împreună…

1 comment:

  1. No comment! Uneori cuvintele (ale mele) nu sunt de ajuns...

    ReplyDelete