Saturday, February 17, 2018

Fabulații de Papagal



Un papagal, moțat și gureș,
Cătând destinul să-și croiască
Vorbind stereotip, în iureș
De vorbe goale, ca de iască
A fost ales de-mpărăție
Ministru în Guvern să fie.
Și cum avea așa dar mare
Știind să dea mereu din gură
A fost numit de Adunare
Să se ocupe de Cultură.

Și luându-și funcția-n primire
Moțatul se puse pe vise:
„Voi face-așa ca-ntreaga fire
Să știe că-s ministru” –zise!
Și mintea sa de pasăre măiastră
Se apucă pe loc să uneltească.

Chemă la sfat întregul neam
De păsări, iacă-așa ciopor.
Le spuse: „Dragă, mă gândeam
Că bine-ar fi să facem un mic cor!”
S-au ridicat atunci câteva glasuri
Ce-au spus că o să fie greu
Dar papagalul decretă în patru vânturi
„Se face cor! Așa vreau EU!”

Și a trasat sarcini precise
După discuții de culise
Și-a hotărât ca, temporar,
Să dirijeze… un măgar!
La fiecare sărbătoare
A pus să cânte mic și mare
Și cu măreață îngâmfare
A cârâit „Ce desfătare!”

Și papagalu-n continuare
Deunăzi făcu prinsoare
Că o să dea de-acum la curte
Spectacole cum nu sunt multe
Cu artificii și tromboane
Cu mari artiști și microfoane
Cu flori ce-or răspândi miasme
Ce să vă spun?... mai rău ca-n basme!
Ca slujitori ce să-l asculte
Își strânse-n jur pe lup și vulpe
Ca dirijor păstră în frunte
Tot pe măgar, ca să nu-l uite.

Făcu din ei un grup conducător
Să-i știe frica neamul cântător
Și-având tot sfetnici „buni” la spate
Cu grație povețe el împarte…
Dar vai! Chiar papagalul gureș și frumos,
Pronunță totul bine, doar… pe dos!


Morala:
Ca papagal, e bine să-ți dorești
Să și gândești, nu numai să vorbești!


Nae Popescu, 1963

Sunday, February 11, 2018

DE CE?...



Nu-i greu să-nșiri în trei cuvinte
Trei vorbe goale-un compliment
Pretins pornit din sentimente
Cam agitate… pe moment.

Dar vezi… de multe ori în viață
În loc de-un așa condiment
Chiar simți cum se strecoară hoață
Un pic de… ‚nu-știu-ce’ în piept.

Tu poate că privind ironic
Cu-o mină atotștiutoare
Zâmbești ușor, mefistofelic,
Gândind că toate-s trecătoare.

Așa-i, nu zic că n-ai dreptate!
Acesta-i golul adevăr.
Dar spune-mi tu, dacă se poate:
Ce nu-i în viață… trecător?

O clipă e-n imensitate
Întreagă viața unui om.
De ce n-ar fi eternitate
O clipă de… curat amor?

Nae Popescu (1963)



Wednesday, January 24, 2018

Așteptare



Chiar de-ai trăit intens și azi te simți matur
Nu încerca în van să mă păzești de mine
Atunci când pe un drum ce prinde greu contur
Înaintez iubind, prin hățiș de suspine‎.

Îți simt dorința surdă de-a-mi arăta cumva
Ca viitoru-i hâd și a mușcat din tine
Dar până când ce-aștepți se va-ntâmpla
Am încă dreptul de-a visa că va fi bine.

‎Deci am să zbor mai sus în fiecare zi
Căci lacrima se zvântă mai ușor la soare
Și-am să te chem zburdalnic până ce ai să vii
Ca să-ți aștern tot cerul la picioare‎.

Iar de vei încerca să te ascunzi în nori
Să te prefaci în tunet, care de-acolo vine,
Am să mă deghizez în curcubeu din zori
‎Să-ți colorez astfel cărarea către mine.

Da, ai dreptate, timpul nu o să stea!
Grăbit el se va scurge, peste noi va așterne
Linii adânci pe frunte, omăt pe tâmpla ta,
Răni dar și zâmbet dulce, din amintiri eterne!

Și-atunci când viitorul în fine va sosi
‎Să ne doboare crâncen din sferele înalte
Gândesc că poate totuși, oriunde vom mai fi,
‎Prezentul ce-a trecut le va fi învins toate…