Moto: Prețul libertății este Responsabilitatea. Elbert Hubbard
Zilele astea m-au invadat pe rețelele sociale o mulțime de idei și ipoteze (că nu pot să le spun opinii sau analize!) cu privire la ce ne așteaptă pe noi, omenirea, în noua etapă de progres și civilizație (?!...) în care ne-a aruncat deja începutul de an 2017.
Viitorul sună când mai bine când mai rău, depinde ce citesc…
Din punct de vedere tehnologic au apărut vizionari care ne văd instalați confortabil în case inteligente, beneficiind de mașini care se conduc singure și interacționând virtual cu bancheri pe care nu i-am cunoscut niciodată, însă care au capacitatea de a ne anticipa nevoile - unele chiar nebănuite! (în traducere liberă: dacă până în 2008 vi s-a părut că am trăit într-o bulă de consum, stați să vedeți ce urmează de acum înainte...).
Din punct de vedere politic însă… mai e nevoie să povestesc?... Cutia Pandorei e parfum pe lângă ce li se pare unora că a ieșit din urnele electorale în ultimul an! Canalele de comunicare sunt difuzoare de panică latentă, oscilând între alarmism, beligeranță și… convingerea că ‘normalitatea’ se află sub asediu, însă ‘noi’ nu trebuie să ne dăm bătuți, pentru că ‘rațiunea’ va învinge – dacă ne facem auziți și le arătăm ‘lor’ că greșesc, putem să îi readucem pe calea cea dreaptă!
Parțial corect, însă eronat prin omisiunea intenționată a unui element esențial – răbdarea. Având în vedere că tocmai ne-am exprimat dreptul democratic de a alege, acum e momentul (indiferent cu cine am votat!) să îi lăsăm pe învingători să își facă treaba pentru care au fost mandatați, iar noi să le urmărim cu atenție rezultatele în interiorul ciclului electoral.
Evoluțiile recente (Brexit, Trump, PSD), interpretate ca fiind ‘surprize’ de ordin politic și social, nu sunt altceva decât… expresia majorității! Așa cum au fost Lukashenko, Putin, Orban înaintea lor… Ne aflăm în fața unui fenomen de masă, care nu poate fi tratat ca o anomalie sau (mai rău!) ignorat, o dovadă clară a unei falii profunde între mediul real și cel virtual în societățile în care trăim. Acțiunile și discursurile corecte din punct de vedere politic nu mai rezonează cu lumea reală, care are preocupări pământene, ce țin de nevoile fundamentale și natura umană, nu de idealurile globale ale unor elite cu capul în nori sau cu interesele prizoniere în calculatoare de multipli de zero din tranzacții virtuale…
Revenind la avalanșa de vizionari în ale viitorului, recunosc că am ignorat majoritatea postărilor - pentru că deh, am și eu o singură viață și mă încăpățânez să o trăiesc pe gustul meu!… Pe unele însă le-am citit sau ascultat relaxată, cu un zâmbet în colțul gurii, ca pe niște SF-uri cu potențial de modelare a realității viitoare. Unele mi-au adus aminte de Moise, Jules Verne, Leonardo da Vinci, Orson Welles, Arabela (mai exact de necesarul zilnic de energie concentrată într-o pilulă nutrițională!) și de Jean-Luc Picard (de altfel idolul adolescenței mele…) și cum ținea el în mână (fără să știe!) primul iPad. Altele m-au dus cu gândul către Cezar, Alexandru cel Mare, Hitler, Churchill, M. Thatcher sau Stalin. M-am gândit și la un consacrat cerc vicios – ce plictisitor pare să studiem istoria, dar ce fascinant este să o repetăm!
În fine, două astfel de dizertații mi s-au părut frumos scrise și interesante, așa că le-am împărtășit la rândul meu cu cercul de cunoștințe, intersectând de fapt informația care circula pe rețele separate. M-am abținut să adaug și comentarii, pentru că nu am de gând să îmi dau cu părerea despre viitor, care oricum nu există încă decât în imaginația celor care au lansat în spațiul virtual propriile idei. Plus că mi se pare fascinant cum aproape toate ‘articolele’ care revelează direcția spre care se îndreaptă omenirea se încheie cu o reclamă la ceva ce oferă autorul în mediul virtual… parcă merităm totuși ceva mai mult…
M-am hotărât în schimb să enunț în spațiul meu virtual, pe blog, ce mi-a trecut prin minte corelând informațiile din cele două domenii – tehnologie și politică. Fără să vând nimic la final.
Prima concluzie la care am ajuns este că personal nu mă văd operând fascinată în lumea pe care o descriu vizionarii tehnologiei viitorului, însă cu siguranță mă pot imagina beneficiind de unele aspecte, potențial pozitive - așa cum mă pricep eu mai bine. La fel cum folosesc astăzi lumina electrică, merg cu avionul, studiez online sau îmi fac plățile de pe canapea. Poate și pentru că sunt un exemplar de Generație X, creditată cu un simț practic dezvoltat și o abilitate de a gestiona eficient propria realitate, astfel încât să se potrivească armonios cu mediul înconjurător…
A doua concluzie (mai veche de altfel) este că Internetul a deschis deja poarta către o lume virtuală aparte, care livrează un număr practic nelimitat de funcționalități pentru miliarde de oameni, pendulând între alb și negru pe scara valorilor ‘tradiționale’. Precum creatorii săi, este înger și demon, yin și yang, construiește și distruge, fidelizează și înșală în același timp, depinde de unghiul din care privești. Ne oferă aproape tot ce ne putem imagina (și ceva în plus!), de la sursă de informație credibilă și necesară la manipulare grosolană, de la enciclopedie online la discreditare calificată, de la cultură la pornografie, de la comerț legitim la trafic de orice fel. Utilitatea sa a trecut demult bariera colectării și procesării obiective de informație, Internetul fiind astăzi un programator subiectiv consacrat, care dezvăluie selectiv realități, induce reacții, fabricate astfel încât să ni se potrivească la nivel individual. Sau cel puțin să ne facă să credem că ni se potrivește… Rămâne de văzut cât de onorabile sunt intențiile din spatele acestui soldat universal, cert este că utilizatorul final este cel care (încă mai) decide la ora actuală ce extrage din burta balenei – filtrele cele mai eficiente fiind bunul simț și buna credință, atunci când ele există la nivel de beneficiar.
Revenind la avalanșa de vizionari în ale viitorului, recunosc că am ignorat majoritatea postărilor - pentru că deh, am și eu o singură viață și mă încăpățânez să o trăiesc pe gustul meu!… Pe unele însă le-am citit sau ascultat relaxată, cu un zâmbet în colțul gurii, ca pe niște SF-uri cu potențial de modelare a realității viitoare. Unele mi-au adus aminte de Moise, Jules Verne, Leonardo da Vinci, Orson Welles, Arabela (mai exact de necesarul zilnic de energie concentrată într-o pilulă nutrițională!) și de Jean-Luc Picard (de altfel idolul adolescenței mele…) și cum ținea el în mână (fără să știe!) primul iPad. Altele m-au dus cu gândul către Cezar, Alexandru cel Mare, Hitler, Churchill, M. Thatcher sau Stalin. M-am gândit și la un consacrat cerc vicios – ce plictisitor pare să studiem istoria, dar ce fascinant este să o repetăm!
În fine, două astfel de dizertații mi s-au părut frumos scrise și interesante, așa că le-am împărtășit la rândul meu cu cercul de cunoștințe, intersectând de fapt informația care circula pe rețele separate. M-am abținut să adaug și comentarii, pentru că nu am de gând să îmi dau cu părerea despre viitor, care oricum nu există încă decât în imaginația celor care au lansat în spațiul virtual propriile idei. Plus că mi se pare fascinant cum aproape toate ‘articolele’ care revelează direcția spre care se îndreaptă omenirea se încheie cu o reclamă la ceva ce oferă autorul în mediul virtual… parcă merităm totuși ceva mai mult…
M-am hotărât în schimb să enunț în spațiul meu virtual, pe blog, ce mi-a trecut prin minte corelând informațiile din cele două domenii – tehnologie și politică. Fără să vând nimic la final.
Prima concluzie la care am ajuns este că personal nu mă văd operând fascinată în lumea pe care o descriu vizionarii tehnologiei viitorului, însă cu siguranță mă pot imagina beneficiind de unele aspecte, potențial pozitive - așa cum mă pricep eu mai bine. La fel cum folosesc astăzi lumina electrică, merg cu avionul, studiez online sau îmi fac plățile de pe canapea. Poate și pentru că sunt un exemplar de Generație X, creditată cu un simț practic dezvoltat și o abilitate de a gestiona eficient propria realitate, astfel încât să se potrivească armonios cu mediul înconjurător…
A doua concluzie (mai veche de altfel) este că Internetul a deschis deja poarta către o lume virtuală aparte, care livrează un număr practic nelimitat de funcționalități pentru miliarde de oameni, pendulând între alb și negru pe scara valorilor ‘tradiționale’. Precum creatorii săi, este înger și demon, yin și yang, construiește și distruge, fidelizează și înșală în același timp, depinde de unghiul din care privești. Ne oferă aproape tot ce ne putem imagina (și ceva în plus!), de la sursă de informație credibilă și necesară la manipulare grosolană, de la enciclopedie online la discreditare calificată, de la cultură la pornografie, de la comerț legitim la trafic de orice fel. Utilitatea sa a trecut demult bariera colectării și procesării obiective de informație, Internetul fiind astăzi un programator subiectiv consacrat, care dezvăluie selectiv realități, induce reacții, fabricate astfel încât să ni se potrivească la nivel individual. Sau cel puțin să ne facă să credem că ni se potrivește… Rămâne de văzut cât de onorabile sunt intențiile din spatele acestui soldat universal, cert este că utilizatorul final este cel care (încă mai) decide la ora actuală ce extrage din burta balenei – filtrele cele mai eficiente fiind bunul simț și buna credință, atunci când ele există la nivel de beneficiar.
Intersecția între cele două domenii a urmat natural tendința globală, mai exact sfera politicului a acaparat gradual și acest nou canal de comunicare. Unii politicieni au căzut însă în capcana simulărilor și promisiunilor acestei lumi virtuale, neînțelegând că Internetul tuturor lucrurilor este parțial o utopie. O utopie necesară și utilă, cu impact ridicat asupra publicului-țintă, însă cu un grad de relevanță pentru opțiunile electorale în lumea reală similar aplicării… audiențelor serialelor de succes pentru estimarea impactului competițiilor sportive! Mai exact, in plan politic, cei care în calculele virtuale păreau în afara jocului probabilităților, au luptat bazându-se pe instinct și autenticitate în discurs și în final… au câștigat voturile realității, vorbind pe limba celor mulți.
Și am ajuns în sfârșit la concluzia care m-a provocat să scriu astăzi – aceea că în ultimul an am trăit o senzație de deja-vu… toată această realitate virtuală cu care am fost bombardați și sfidați la limita toleranței poartă în sufletul meu un nume de cod, care i-a fost dat de frații Wachowskis, alți membri ai Generației X, creatorii mega-succesului… Matrix!
Noi, cei din Generația X, predecesorii noștri din Generația Exploziei Demografice și chiar urmașii noștri până la Generația Y (inclusiv) încă suntem capabili să percepem linia de demarcație dintre real și virtual, pentru că am trăit și în lumea dinainte de Matrix. Mai mult decât atât, în familie și în cercul nostru de prieteni se regăsește încă o masă critică de persoane care pur și simplu ignoră mediul virtual – pentru că nu au timp, încredere sau pur și simplu nevoie să li se spună cum să își trăiască viața.
Noi, cei din generațiile care predomină demografic în societatea actuală, am fost declanșatorii unor ‘surprize’ de proporții care au dat peste cap orice pronostic virtual, calculat pe baza unor algoritmi savanți de către vizionarii viitorului.
Citind avalanșa de știri mă cuprinde însă teama… că pentru copiii Generației Z va fi tot mai greu să reziste manipulării la care sunt supuși. Maslow probabil s-ar răsuci în mormânt dacă i-ar vedea cum uită să mănânce sau să se ducă la toaletă pentru că nu știu care e butonul de pauză la cel mai nou joc pe care tocmai l-au descărcat ‘gratuit’ de pe Internet. Din păcate nu înțeleg bieții de ei că nimic nu e gratuit pe lumea asta, că nu e bine să zburde dintr-un click în altul și să introducă informații în toate ecranele cu date ‘protejate’. Sau… cum să le explici ce înseamnă un prieten atunci când ei sunt convinși deja că au câteva sute?...
Și totuși… de câte ori interacționez ‘pe bune’ cu puștii ăștia, simt cât sunt de reali în plan fizic și cât de frumos evoluează în plan spiritual, dincolo de agresiunea la care se expun zilnic prin intermediul ecranelor care le afectează prematur vederea! Le tremură vocea când povestesc lucruri triste, le strălucesc ochii atunci când se pregătesc de distracție, se tăvălesc în zăpadă, se fugăresc pe stradă și se trântesc în iarbă fără grijă. Umblă ce-i drept și ca bezmeticii după Pokemoni preț de câteva zile, dar le trece repede și oricum… nici Generațiile X-Y nu se lasă mai prejos…
Și am ajuns în sfârșit la concluzia care m-a provocat să scriu astăzi – aceea că în ultimul an am trăit o senzație de deja-vu… toată această realitate virtuală cu care am fost bombardați și sfidați la limita toleranței poartă în sufletul meu un nume de cod, care i-a fost dat de frații Wachowskis, alți membri ai Generației X, creatorii mega-succesului… Matrix!
Noi, cei din Generația X, predecesorii noștri din Generația Exploziei Demografice și chiar urmașii noștri până la Generația Y (inclusiv) încă suntem capabili să percepem linia de demarcație dintre real și virtual, pentru că am trăit și în lumea dinainte de Matrix. Mai mult decât atât, în familie și în cercul nostru de prieteni se regăsește încă o masă critică de persoane care pur și simplu ignoră mediul virtual – pentru că nu au timp, încredere sau pur și simplu nevoie să li se spună cum să își trăiască viața.
Noi, cei din generațiile care predomină demografic în societatea actuală, am fost declanșatorii unor ‘surprize’ de proporții care au dat peste cap orice pronostic virtual, calculat pe baza unor algoritmi savanți de către vizionarii viitorului.
Citind avalanșa de știri mă cuprinde însă teama… că pentru copiii Generației Z va fi tot mai greu să reziste manipulării la care sunt supuși. Maslow probabil s-ar răsuci în mormânt dacă i-ar vedea cum uită să mănânce sau să se ducă la toaletă pentru că nu știu care e butonul de pauză la cel mai nou joc pe care tocmai l-au descărcat ‘gratuit’ de pe Internet. Din păcate nu înțeleg bieții de ei că nimic nu e gratuit pe lumea asta, că nu e bine să zburde dintr-un click în altul și să introducă informații în toate ecranele cu date ‘protejate’. Sau… cum să le explici ce înseamnă un prieten atunci când ei sunt convinși deja că au câteva sute?...
Și totuși… de câte ori interacționez ‘pe bune’ cu puștii ăștia, simt cât sunt de reali în plan fizic și cât de frumos evoluează în plan spiritual, dincolo de agresiunea la care se expun zilnic prin intermediul ecranelor care le afectează prematur vederea! Le tremură vocea când povestesc lucruri triste, le strălucesc ochii atunci când se pregătesc de distracție, se tăvălesc în zăpadă, se fugăresc pe stradă și se trântesc în iarbă fără grijă. Umblă ce-i drept și ca bezmeticii după Pokemoni preț de câteva zile, dar le trece repede și oricum… nici Generațiile X-Y nu se lasă mai prejos…
Și încep să mă întreb dacă nu cumva ideea că urmează o generație de inadaptați ultra-robotizați, manipulați, narcisiști, dependenți de atenție și suicidali este… o manipulare a celor cu interese în fel de fel de domenii conexe, care inventează probleme viitoare la care tot ei oferă deja și soluții...
La urma urmei, e normal ca Generația Z să fie dependentă de tehnologie. Așa cum nici noi nu mai luăm trăsura cu cai la oraș (decât în scop turistic…) de când avem mașină, nu ne mai scoatem măselele pe la frizer de când s-a inventat dentistul, nu mai murim de pneumonie de când s-au descoperit antibioticele… oare asta nu înseamnă că suntem toți dependenți de progres?
Da, generația Z este nerăbdătoare, pretențioasă, arogantă, de fapt e mai și mai… decât noi, acești Xi și Yi așezați, răbdători și maturi, cum ne percepem acum, prin comparație… dar oare noi am fost altfel? Din câte știu, concentrația hormonală, rebeliunea și căpoșenia se transmit încă genetic - de la X la Y la Z și la toți cei care vor urma în continuare...
Fiecare generație vrea să își formeze și influențeze urmașii conform propriilor valori și convingeri, de aici și conflictul inerent dintre părinți și copiii. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că fiecare din noi evoluăm ca individ numai în timp, iar pe măsură ce îmbătrânim ne privim și înțelegem altfel trecutul - prin prisma propriilor experiențe. Poate ar fi mai bine să avem mai multă încredere în cei care au izvorât practic din trupul și spiritul nostru și să le dăm libertatea de a își croi propriul drum în viață, presărat cu reușite și greșeli, mai mult sau mai puțin computerizate. Să nu intrăm în panică numai pentru că mediul lor este altfel și ei se adaptează dinamic la asta. Să și intervenim – dar doar atunci când pericolul la care se expun sau pe care îl antrenează în jur depășește anumite limite de toleranță, să corectăm punctual și la obiect.
În cele din urmă, ei au nevoie să se integreze în ceea ce urmează și nicidecum în ceea ce a fost până acum, cu atât mai mult cu cât nu văd prea multe motive de mândrie dacă evaluez starea în care le predăm planeta și ștafeta la nivel mondial…
Așa că am să mă întreb altceva, mult mai practic și banal… dacă ar fi să aleg un nume pentru generația care urmează după Z, oare la ce literă a alfabetului m-aș întoarce?...
Intuitiv înclin către 'R', pentru că simbolizează cam tot ceea ce anticipez că va pulsa în ei - Reacție Rapidă, Rețea, Rațiune, Recunoaștere. Nu pot decât să sper că o să cunoască și Romantismul, Relaxarea și Realitatea (musai realitatea!!!). În fine, dacă o să insistăm și o să fim suficient de convingători, noi ăștia aparent mai înțelepți (și sigur mai bătrâni) ca ei, poate vom reuși să îi învățăm și… Răbdare, Responsabilitate și Respect!
Și în contextul începutului de an 2017, să ne reamintim și noi de aceste trei valori și să lăsăm să treacă un timp rezonabil înainte să ne revoltăm împotriva propriilor alegeri. Iar pe cei care vor să pună lucrurile în perspectivă, îi invit să viziteze o pagină interesantă – Wiki, despre Revoluția Franceză de la 1789, cauzele care au declanșat-o și rezultatul său cel mai important - prima formă a Drepturilor Omului.
Spre deosebire de înaintașii noștri, se pare că noi ne revoltăm astăzi doar de dragul revoltei, fără să ne întrebăm ‚Oare ce dorim a pune în loc?’
Mie exercițiul ăsta mi-a mai dat puțin de gândit… am convingerea că ne auto-complicăm existența prin dezumanizarea umanității - aceasta pare a fi capcana civilizației noastre. Nu știu cum s-au autodistrus ceilalți (atlanți, sumerieni, mayași), însă noi parcă prea ne dorim cu tot dinadinsul să intrăm în conflict cu Divinitatea (indiferent de religie!), preluând de la Ea rolul de Dirijor Universal al realității înconjurătoare!
Mie exercițiul ăsta mi-a mai dat puțin de gândit… am convingerea că ne auto-complicăm existența prin dezumanizarea umanității - aceasta pare a fi capcana civilizației noastre. Nu știu cum s-au autodistrus ceilalți (atlanți, sumerieni, mayași), însă noi parcă prea ne dorim cu tot dinadinsul să intrăm în conflict cu Divinitatea (indiferent de religie!), preluând de la Ea rolul de Dirijor Universal al realității înconjurătoare!
No comments:
Post a Comment