Moto:
Peste orice munte trece o potecă, deși e posibil să nu fie vizibilă din vale.
Deși nimic nu prevestea asta în prima zi de ianuarie 2017, când am ales zumzetul galben-negru să îmi fie simbol pentru următoarele douăsprezece luni, a fost un an… plin de lecții!
Am anticipat totuși corect partea cu renașterea după o perioadă de hibernare, florile și speranța care m-au însoțit tot anul, în timp ce culorile gâzei s-au îmbinat perfect cu latura profesională a perioadei pe care am așezat-o aseară, frumos împăturită, într-un sertar. Mai spuneam anul trecut pe vremea asta că Albinuța mă fascinează pentru că „este izvor de sănătate și energie, de viață și culoare”, așa că i-am permis să curgă prin mine și să-mi împrumute din abilitatea de a transforma în miere tot ceea ce culeg din jur, și de a dărui acest elixir celor care au nevoie de el – iar „
La Izvor” este creația mea favorită din primăvara trecută, mai ales că s-a născut într-un loc și un moment foarte special.
Pe blog am continuat să mă exprim mai ales în versuri, uneori abstract și codificat, cu toate că simt din ce în ce mai limpede și mai accesibil. Am împărtășit
Zâmbetul de Dimineață cu toți cei care și-au dorit un pahar de cugetări, versuri și amintiri din anii precedenți.
Profesional am reînceput atât să funcționez cât și să scriu (seria în engleză
Manager’s Mirror), într-o formă parțial reinventată, la care mai am însă mult de lucru. Iar de aici a venit și surpriza cea mai mare… pe care aș numi-o curiozitatea redescoperită față de regulile jocului, din perspectiva observatorului independent.
A fost ca și cum aș fi dat timpul înapoi cu un sfert de secol, la primul an de facultate. Pentru că m-am reapucat de învățat, temeinic, cu tot cu emoțiile atașate. Am regăsit fascinația de boboc debusolat dar plin de avânt, alături de iluzia tinereții atoateștiutoare, temperate de data asta de ceva mai multă răbdare și de o doză de teamă sănătoasă față de capcanele (ne)cunoașterii. Am luat cu brio trei examene (cu tot cu patalama!), am ratat termenul de înscriere la un al patrulea (m-a subjugat culmea nehotărârii… știți voi – să ezit, să nu ezit!...) și, în sfârșit, chiar am picat un opțional, din motive de
Nepotrivire.
Ce diferență față de studenta pe care o știau colegii cu care m-am revăzut cu drag în vară –
După 20 de ani!
Dar nu sunt tristă pentru nimic din ce am reportat, pentru că știu că încă n-au intrat anii în sac și am să le iau din nou de coarne, sper că mai înțelept de data asta. Mă gândesc oricum că nevoia de învățătură este un simptom al crizei de la mijlocul vieții, deci ar trebui să mă țină măcar câțiva ani, având în vedere că mă proiectez cel puțin nonagenară spre apus… și cum
Criza este Noua Modă, am de gând să o port ca atare!
Acestea fiind spuse, haideți să vedem în ce an am intrat.
Ei bine, dragii mei prieteni, de astăzi declar oficial deschis… Anul Buburuzei!
Pentru cei care mă cunosc îndeaproape, știu deja că eu și Buburuza suntem prietene de nedespărțit, mașina mea fiind deja botezată ca atare din primăvara lui 2016. Mai mult, încă din 2013 un fost coleg și drag amic care îmi spunea L.B. (de la Lady Boss) m-a rebotezat la despărțire tot L.B., dar ... de la Lady Bug, pentru că a simțit că mi se potrivește.
Între timp am studiat ceva mai temeinic simbolistica gâzei, pentru că mă lovesc de ea peste tot vara în natură și iarna pe tarabele cu talismane norocoase din preajma Anului Nou sau Mărțișorului. Coșarul, porcul, potcoava sau trifoiul cu patru foi nu par a mai avea mare succes la public în zilele noastre, dacă simpatica buburuză nu este și ea prezentă, lipită undeva la loc de cinste pe suprafața de contact cu privirea cumpărătorilor.
Și iată cum am descoperit că această protectoare a grădinilor împotriva dăunătorilor este privită în unele culturi ca simbol al divinității (în engleză numele medieval „Our Lady’s Bird /Bug” s-a prescurtat ulterior în Ladybird / Ladybug) și este considerată purtătoare de noroc și abundență, gardian al plantelor și catalizator al împlinirii viselor și devenirii spirituale. Sună incredibil pentru o ființă atât de delicată, care trăiește doar patru săptămâni! Și totuși se pare că Buburuza le duce fără grijă pe toate, pe spinarea ei roșie cu exact șapte puncte negre, simetric și zâmbitor distribuite.
În folclorul românesc o regăsim sub numele de Gărgăriță și învățăm să fredonăm încă din copilărie: „Gărgăriță-Riță, zboară-n poieniță; unde vei zbura, acolo va fi casa mea!” (cu variații, în funcție de dorințele de zi cu zi…). Cert este că de câte ori o întâlnim, o preluăm cu grijă pe vârful degetelor, ne punem o dorință și apoi îi suflăm delicat sub aripi, să își îndrepte zborul încotro ne va purta destinul. Iar ea ne arată drumul - spre casa pe care o vom construi, spre dragostea care ne așteaptă sau poate doar spre liniște și împăcare cu noi înșine și cu tot ceea ce avem deja.
Oricare dintre cele de mai sus le căutați în 2018, vă doresc din suflet să le găsiți anul acesta!
La Mulți Ani!
BubuGina Popescu
