Wednesday, January 24, 2018

Așteptare



Chiar de-ai trăit intens și azi te simți matur
Nu încerca în van să mă păzești de mine
Atunci când pe un drum ce prinde greu contur
Înaintez iubind, prin hățiș de suspine‎.

Îți simt dorința surdă de-a-mi arăta cumva
Ca viitoru-i hâd și a mușcat din tine
Dar până când ce-aștepți se va-ntâmpla
Am încă dreptul de-a visa că va fi bine.

‎Deci am să zbor mai sus în fiecare zi
Căci lacrima se zvântă mai ușor la soare
Și-am să te chem zburdalnic până ce ai să vii
Ca să-ți aștern tot cerul la picioare‎.

Iar de vei încerca să te ascunzi în nori
Să te prefaci în tunet, care de-acolo vine,
Am să mă deghizez în curcubeu din zori
‎Să-ți colorez astfel cărarea către mine.

Da, ai dreptate, timpul nu o să stea!
Grăbit el se va scurge, peste noi va așterne
Linii adânci pe frunte, omăt pe tâmpla ta,
Răni dar și zâmbet dulce, din amintiri eterne!

Și-atunci când viitorul în fine va sosi
‎Să ne doboare crâncen din sferele înalte
Gândesc că poate totuși, oriunde vom mai fi,
‎Prezentul ce-a trecut le va fi învins toate…


Tuesday, January 16, 2018

Balada mahmurului la ora 7:30


Stau în scaun proțăpit
Ducând doru-a două perne
Am un aer liniștit
Că mi-e lene.

Zgâiesc ochii mari, cât ceapa
Picotesc gata s-adorm
Toată noapte-am dat cu sapa
Și mi-e somn.

Printre fumuri de țigare
Cu-o butelcă m-aș usca
Și-n brațe cu-o pernă mare
M-aș culca.

Dac-ați ști voi cât mă chinui
Când pe spate când pe față
Zău că-mi vine-acum să chiui
Asta-i viață?

Nae Popescu (1963)

Friday, January 5, 2018

Nonsensnațional


Și dacă viața are rost
Cum se cutremur’ plopii
De ce are succes un prost
Și’s păcătoși chiar popii?

Și dacă toate se plătesc
Cum se întorc cocorii
De ce la gropă nu-ți dă rest
Și’s prețuri derizorii?


Și dacă mâine e o zi
Cum este azi o seară
De ce pleci ieri să nu revii
Și’s iar toți duși din țară?

Și de avem mare destin
Cum Herodot o spune
De ce paharul nu e plin
Și’s alte zări mai bune?

Și dacă vrem să ne trezim
Cum imnul ne îndeamnă
De ce visăm doar când dormim
Și alții ne înhamă?

Și dacă totuși vrem un sens
Cum știm că se cuvine
De ce nu știm munci intens
Să ne clădim un nume?

De nu mai vrem să fim români
S-alegem altă soarte -
Daci, vizigoți ori traci creștini…
Să ne unim iar, frate!

Să nu mai dăm capre pe ciori
Ci kurtos pe plăcinte
Nici oiștea’n gard (sau căpriori)
La război înainte!

Hai să ne regăsim cumva
La hore, nunți și’n mall-uri
Că viața chiar e altceva
Decât turme și stoluri!

Să recunoaștem – suntem slabi
Vedem paie oriunde
Om fi noi buni, creștini și albi...
Bârna tot se ascunde!

Așa că, de vrem să răzbim,
Mai bine hai să spunem
De mâine că nu mai dormim...
De mămăligă punem!

Și dacă nu ne-om deștepta
Cum știe doar românul
Mă jur - parol pe steaua mea
Că îmi predau pistolul!




Wednesday, January 3, 2018

Birtologie


Iată c-a mai trecut un post
Fără vreo-nvățătură
Alături înțelept și prost
Visând la mură’n gură…

Între un tofu și-un cartof
De la protest la grevă
Și virtuos și păcătos
Și-au luat-o iar în freză…

Parcă nici n-a trecut un an
De când cu inorogul
Ni s-a dus vestea pe maidan
Că ne-am aprins ca focul…

C-așa e moda la români
În vremuri de restriște
Să otrăvim apa-n fântâni
Și să pârlim te miri ce…

Dar iată a trecut în zbor
Încă un an - îi gata!
A noastră țară și popor
Apucă iar lopata…

Să dea zăpada?... De-o veni...
Că nici asta nu-i sigur!
De mâine fie ce-o mai fi
Românul nu e singur...

De n-are Dumnezeu nu-i bai
Că vin americanii
Aicea pe picior de plai
Mioarele fac banii…

Și dacă nu ați înțeles
Nimic din aste versuri
Probabil nu v-ați recules
Suficient din sensuri…

Mai bine mergeți, descifrați
O țuică pe-nserate
Că deh, românii sunt ca frați
Cu tot ce are grade…


Monday, January 1, 2018

Anul Buburuzei


Moto:
Peste orice munte trece o potecă, deși e posibil să nu fie vizibilă din vale.
Theodore Roethke

Iată că s-a gătat și Anul Albinuței.

Deși nimic nu prevestea asta în prima zi de ianuarie 2017, când am ales zumzetul galben-negru să îmi fie simbol pentru următoarele douăsprezece luni, a fost un an… plin de lecții!

Am anticipat totuși corect partea cu renașterea după o perioadă de hibernare, florile și speranța care m-au însoțit tot anul, în timp ce culorile gâzei s-au îmbinat perfect cu latura profesională a perioadei pe care am așezat-o aseară, frumos împăturită, într-un sertar. Mai spuneam anul trecut pe vremea asta că Albinuța mă fascinează pentru că „este izvor de sănătate și energie, de viață și culoare”, așa că i-am permis să curgă prin mine și să-mi împrumute din abilitatea de a transforma în miere tot ceea ce culeg din jur, și de a dărui acest elixir celor care au nevoie de el – iar „La Izvor” este creația mea favorită din primăvara trecută, mai ales că s-a născut într-un loc și un moment foarte special.

Pe blog am continuat să mă exprim mai ales în versuri, uneori abstract și codificat, cu toate că simt din ce în ce mai limpede și mai accesibil. Am împărtășit Zâmbetul de Dimineață cu toți cei care și-au dorit un pahar de cugetări, versuri și amintiri din anii precedenți.

Profesional am reînceput atât să funcționez cât și să scriu (seria în engleză Manager’s Mirror), într-o formă parțial reinventată, la care mai am însă mult de lucru. Iar de aici a venit și surpriza cea mai mare… pe care aș numi-o curiozitatea redescoperită față de regulile jocului, din perspectiva observatorului independent.

A fost ca și cum aș fi dat timpul înapoi cu un sfert de secol, la primul an de facultate. Pentru că m-am reapucat de învățat, temeinic, cu tot cu emoțiile atașate. Am regăsit fascinația de boboc debusolat dar plin de avânt, alături de iluzia tinereții atoateștiutoare, temperate de data asta de ceva mai multă răbdare și de o doză de teamă sănătoasă față de capcanele (ne)cunoașterii. Am luat cu brio trei examene (cu tot cu patalama!), am ratat termenul de înscriere la un al patrulea (m-a subjugat culmea nehotărârii… știți voi – să ezit, să nu ezit!...) și, în sfârșit, chiar am picat un opțional, din motive de Nepotrivire.

Ce diferență față de studenta pe care o știau colegii cu care m-am revăzut cu drag în vară – După 20 de ani!

Dar nu sunt tristă pentru nimic din ce am reportat, pentru că știu că încă n-au intrat anii în sac și am să le iau din nou de coarne, sper că mai înțelept de data asta. Mă gândesc oricum că nevoia de învățătură este un simptom al crizei de la mijlocul vieții, deci ar trebui să mă țină măcar câțiva ani, având în vedere că mă proiectez cel puțin nonagenară spre apus… și cum Criza este Noua Modă, am de gând să o port ca atare!
Acestea fiind spuse, haideți să vedem în ce an am intrat.

Ei bine, dragii mei prieteni, de astăzi declar oficial deschis… Anul Buburuzei!

Pentru cei care mă cunosc îndeaproape, știu deja că eu și Buburuza suntem prietene de nedespărțit, mașina mea fiind deja botezată ca atare din primăvara lui 2016. Mai mult, încă din 2013 un fost coleg și drag amic care îmi spunea L.B. (de la Lady Boss) m-a rebotezat la despărțire tot L.B., dar ... de la Lady Bug, pentru că a simțit că mi se potrivește.

Între timp am studiat ceva mai temeinic simbolistica gâzei, pentru că mă lovesc de ea peste tot vara în natură și iarna pe tarabele cu talismane norocoase din preajma Anului Nou sau Mărțișorului. Coșarul, porcul, potcoava sau trifoiul cu patru foi nu par a mai avea mare succes la public în zilele noastre, dacă simpatica buburuză nu este și ea prezentă, lipită undeva la loc de cinste pe suprafața de contact cu privirea cumpărătorilor.

Și iată cum am descoperit că această protectoare a grădinilor împotriva dăunătorilor este privită în unele culturi ca simbol al divinității (în engleză numele medieval „Our Lady’s Bird /Bug” s-a prescurtat ulterior în Ladybird / Ladybug) și este considerată purtătoare de noroc și abundență, gardian al plantelor și catalizator al împlinirii viselor și devenirii spirituale. Sună incredibil pentru o ființă atât de delicată, care trăiește doar patru săptămâni! Și totuși se pare că Buburuza le duce fără grijă pe toate, pe spinarea ei roșie cu exact șapte puncte negre, simetric și zâmbitor distribuite.

În folclorul românesc o regăsim sub numele de Gărgăriță și învățăm să fredonăm încă din copilărie: „Gărgăriță-Riță, zboară-n poieniță; unde vei zbura, acolo va fi casa mea!” (cu variații, în funcție de dorințele de zi cu zi…). Cert este că de câte ori o întâlnim, o preluăm cu grijă pe vârful degetelor, ne punem o dorință și apoi îi suflăm delicat sub aripi, să își îndrepte zborul încotro ne va purta destinul. Iar ea ne arată drumul - spre casa pe care o vom construi, spre dragostea care ne așteaptă sau poate doar spre liniște și împăcare cu noi înșine și cu tot ceea ce avem deja.

Oricare dintre cele de mai sus le căutați în 2018, vă doresc din suflet să le găsiți anul acesta!

La Mulți Ani!
BubuGina Popescu