Valoarea Sufletului

Aparut in rubrica "Indemn la actiune" / Info Kappa Nr. 392 / 1 martie 2010

Dedicatie: mamei mele, unul dintre cele mai impresionante suflete pe care le-am cunoscut vreodata.

Motto: „sa fiu sarac, sa am ce-mi trebuie” (din intelepciunea populara, preluata de la Gheorghe Manea -bunicul meu)

Cu vreo 3-4 ani in urma am scris pentru un concurs de creatie din interiorul organizatiei din care faceam parte atunci (si mai fac parte inca!) despre ... valoarea sufletului. Imi aduc aminte ca la prima vedere mi s-a parut o contradictie in titlu. Nu cred ca valoarea unui suflet se poate cuantifica, cu atat mai putin ca cineva ar avea dreptul sa o faca pe lumea asta. Nu sunt sigura nici ca pe cealalta lume exista o meserie atat de complexa si calificari atat de inalte incat sa ne aseze pe toti pe o scara a valorilor dupa... sufletele noastre.

Perceptia mea asupra sufletelor celor din jur este ca nu se evalueaza, ci se absorb. Asa cum sunt ele. Daca exista suflete cu care nu esti compatibil, nici o problema. Le accepti asa cum sunt si mergi mai departe. Slava Domnului, suntem o mare de suflete pe planeta aceasta si ne putem permite sa facem scufundari numai alaturi de cele cu care simtim ca putem respira chiar si sub apa. Poate o sa imi spuneti ca exista in viata noastra persoane pe care nu le putem evita si care „ne mananca sufletul”. Sunt de acord si nu sunt de acord in acelasi timp. Il mananca doar daca noi il oferim ca fel principal. Daca nu il punem pe masa, nici ei nu au ce sa manance. Mai concret: nu e nevoie sa interactionam spiritual, sufleteste cu cei pentru care nu avem afinitati. Putem alege care parte a sufletelor noastre o servim celor din jur la micul dejun, care parte le-o dam la pranz si care parte o pastram pentru cina. Care parte o deschidem la munca, in familie, intre prieteni sau o pastram doar pentru noi. Pentru cine nu a auzit inca de fereastra Johari am sa lansez invitatia sa o explorati (v. link la rubrica de Management / Valoare si Evaluare).

Incerc deci astazi sa va povestesc despre suflet. Si imi dau seama ca nici nu stiu sigur daca ne gandim cu totii la acelasi lucru, pentru ca este o notiune atat de abstracta! Numai pentru ca a trebuit sa poarte un nume i s-a spus „suflet”. Dar aici e posibil sa se opreasca similitudinea intre ceea ce percepe fiecare cand aude acest cuvant. Cert este ca exista in fiecare din noi „ceva” care ne face ochii stralucitori sau stinsi. Care poate sa descopere frumusetea sclipitoare ascunsa in spatele unei fiinte banale, sau invers - poate scoate la suprafata banalitatea unei frumuseti sclipitoare. Cel care priveste cu adevarat in ochii interlocutorului simte cand exista o prezenta fascinanta in spate sau cand se afla doar in fata unui ambalaj frumos colorat.

Daca o sa cautati in Dex veti gasi o multitudine de sensuri (eu am gasit 7!), de la cele simpliste (‚viata’ sau ‚persoana, ins, om’), la unele excesiv de didactice (‚totalitatea proceselor intelectuale si volitionale ale omului; psihic’), la cele care de fapt definesc trasaturi ale persoanelor (‚omenie, bunatate, mila’; ‚curaj, temeritate, indrazneala’) sau lucrurilor (‚factor, element esential al unui lucru, al unei actiuni’), pana la definitia religioasa (‚substanta spirituala care da omului viata si care este socotita de origine divina si cu esenta vesnica’). Vesnic - alta notiune care depaseste perceptia noastra senzoriala si cognitiva, insa a trebuit sa poarte un nume. De care insa nu ma voi lasa distrasa astazi, deci voi reveni la suflet.

Pastrandu-ne in sfera fiintelor insufletite, parerea mea e ca acelasi suflet poate fi cand rece cand cald, cand meschin cand inaltator - in momente diferite sau in acelasi timp, in functie de circumstante, stare de spirit sau chiar sistem de referinta. Toti avem momentele noastre de maretie si momentele noastre de intuneric. Zile in care ne-am dori sa nu ne fi sculat din pat, situatii la care am reactionat deja de parca n-am fi fost noi aceia. Nu cred ca exista cineva care sa nu-si fi dorit macar o data sa dea timpul inapoi ca sa faca ceva altfel decat a facut deja. Nu cred ca exista persoana care sa nu aiba ganduri ascunse, unghere intunecate, de care sa ii fie uneori teama sau rusine sa povesteasca.

Cu totii stim ca nu putem fi iubiti de toata lumea, ca nu trebuie sa fim mereu perfecti daca vrem sa facem ceva in viata. Asta nu inseamna ca trebuie sa ne oprim sa cautam perfectiunea. Si mai stim ca indiferent ce mijloace folosim, materiale sau spirituale, fiecare din noi merge la culcare cu propria constiinta. Fiecare ajunge in fata mortii asa cum a fost pus in fata vietii: singur si gol din punct de vedere material. Spiritual... ne facem „iesirea din scena” pe un nivel superior, inferior sau egal cu cel pe care am intrat. Cel putin asta e una din teoriile despre suflet – ca esenta sa vesnica se deplaseaza in spirala pe niveluri spirituale diferite, ca suntem inconjurati de „suflete / spirite” bune si rele, superioare sau inferioare... oare asa sa fie? Si daca da, atunci cine suntem noi sa dam o valoare sufletului care ne locuieste trupul numai temporar?

De cate ori am auzit: „nu-l omori, ca e si el un suflet!”. Va amintiti gandacelul cu care va jucati in iarba inalta? Sau fluturele frumos colorat pe care vroiati sa-l intepati pentru insectar? Era si el un suflet. Inferior, superior? Nu avem de unde sa stim. Oare asa vom arata si noi intr-o forma superioara? Sau asa am aratat in urma cu cateva vieti, cand abia invatam cum e cu culorile si cu curentii de aer, cu picaturile de ploaie si cu umbra copacilor. Copacul cred ca este un mare intelept. El petrece atat de mult timp pe lumea asta si e martorul tacut al atator evenimente. Asculta atatea conversatii... Si stie intotdeauna sa taca.

Bun, haideti ca m-am cam indepartat de subiect, e timpul sa revin.

Avem o tema, ce facem cu ea? Incercam sa ne jucam cu variante de raspuns la intrebarea data. Ce valoare are un suflet? Cineva mai intelept ca mine spunea o data: nu conteaza raspunsul, ci intrebarea. De ce oare? Banuiesc ca din cauza ca raspunsuri pot sa existe infinit de multe la aceeasi intrebare, marea majoritate perfect valabile. Intrebarea insa este cea care te provoaca sa cauti. Sa iti formezi o opinie, sa te gandesti iarasi si iarasi pana gasesti atat de multe raspunsuri incat sa fii cu adevarat satisfacut de calitatea intrebarii pe care ti-ai pus-o.

Eu voi topi numai varful ghetarului astazi, pentru ca avem o viata intreaga sa cautam raspunsuri, deci putem sa ne grabim incet.

Avem mai intai varianta matematico-econometrica: ne nastem cu un suflet de valoarea „n” si parasim aceasta lume cu un suflet de valoarea „n+m”, unde m=f(x1, x2,..., xz,..., y1, y2,..., yz,...). Icsii sunt prietenii, familia, necunoscutii care influenteaza intr-un fel sau altul viata noastra. Igrecii sunt evenimentele, intamplarile, coincidentele. Tot ceea ce provoaca o schimbare in sufletul nostru. Variabilele fac ceea ce stiu ele mai bine sa faca - adica variaza. Iar rezultanta „m” este undeva intre + si – infinit, putand trece bineinteles si prin 0. Ideea de baza este ca „m” nu este nicidecum o suma si aici ne desprindem de matematica; „m” creste cu atat mai mult cu cat sufletul nostru exercita influente pozitive asupra sufletelor celorlalti icsi. Cu cat invatam mai mult din igreci. Cu cat invatam sa influentam favorabil atat icsii cat si igrecii pe masura ce inaintam in viata. Mai exact, valoarea sufletului nostru nu creste prin ceea ce facem pentru noi insi/ene, ci prin ceea ce facem pentru cei din jur. Cu cat mai multi icsi de valoare intra in viata noastra, ba merg chiar mai departe - cu cat invatam mai bine sa dam valoare icsilor din jur, cu atat mai mult „m”-ul nostru are sanse sa se dezvolte. Nu putem evita nici icsii si nici igrecii cu efecte negative. Insa mersul inainte prin viata reprezinta o spirala pentru suflet. Trebuie sa ne straduim sa mentinem nasul deasupra apei, sa inotam mai departe si sa obligam aceasta spirala sa fie ascendenta.

Exista apoi varianta religioasa. Cu parere de rau trebuie sa recunosc ca nu am studiat indeajuns variate religii ca sa am o parere calificata, dar se pare ca sufletul este esenta tuturor credintelor. Dragostea de Dumnezeu (oricare ar fi El) si/sau frica de entitatea suprema pe care o inoculeaza religiile au un tel comun: curatenia sufletului, astfel incat acesta sa reuseasca sa se ridice catre Cer. Alternativa este coborarea catre Infern. Metodele difera, valorile pozitive si negative difera, unele religii sunt mai restrictive, altele mai permisive. Unele pun in centru Divinitatea, altele Omul. Ideea este insa comuna: dincolo de corpul nostru terestru exista Ceva. Acest Ceva trebuie ingrijit daca vrem sa treaca mai departe cu bine. „Trecerea” se face pe niveluri (rasplata / pedeapsa) in functie de cum ne ingrijim de sufletul pe care il primim. Se spune despre copii ca ei sunt cei care aleg familia in care urmeaza sa se nasca si ca numai ei sunt cu adevarat neprihaniti. Asta inseamna ca primim un material bun. Exista si alte pareri, dar marea majoritatea pledeaza in favoarea ideii de puritate, deci de „bine” la intrarea in lumea materiala. Ce facem noi mai departe cu noi insi/ene cade in responsabilitatea noastra.

Undeva printre randurile variantei religioase se ascunde o varianta „oculta” – reincarnarea. Sufletele acelea multe – oameni, plante, animale – se amesteca frumos in ceruri si se „reaseaza” pe pamant (oare numai pe pamant?..) intr-o noua formatie, astfel incat fiecare sa vada / simta cat mai multe si sa se imbogateasca cu cate ceva in fiecare viata. Ideea de baza din religie se pastreaza: trebuie sa cultivi valori pozitive in suflet, ca sa termini fiecare viata pe o treapta superioara. E tare greu daca ne gandim cat de usor se „pierde” un suflet. Cel putin in religia crestina. Care cultiva notiunile de „bun/rau” si nu de complementaritate si cautare permanenta. Greseala = pedeapsa. Judecata ... mai apoi!

„Fericiti cei saraci cu duhul”. Interpretarea acestei sintagme difera de la biserica la biserica, de la preot la preot. Unii spun ca e vorba de lipsa de importanta a celor materiale, altii despre lipsa inteligentei sau de lipsa educatiei. Aici gasesc o tema foarte interesanta pentru viitor – intelepciune vs. inteligenta. Atat de dorite, atat de laudate si totusi atat de diferite! Nici nu se includ si nici nu se exclud una pe alta. Una este data, dar trebuie cultivata. Cealalta este cucerita, inconstient de cele mai multe ori si in timp. "Timpul este cel mai mare profesor dar din pacate isi omoara toti ucenicii" (Louis Hector).

Revenind: fericiti cei saraci cu duhul. Poate... dar asta nu ii impiedica si pe ceilalti sa isi caute la randul lor fericirea. Linistea. Iertarea. Si pasul inainte pe scara valorii sufletesti. Nu cred ca bogatia materiala este sinonima cu pierderea sufletului. Insa sursa bogatiei, calea catre bogatie si modul in care iti utilizezi bogatia materiala – toate acestea da, au o mare influenta. De cate ori ma gandesc la aceasta zicere din Biblie sau cand imi doresc ceva la care nu am acces, mi-o amintesc pe mama citandu-l pe bunicul: „sa fiu sarac, sa am ce-mi trebuie”.

Prin urmare, atunci cand va cuprinde o dorinta materiala care va depaseste posibilitatile la un moment dat, este bine sa meditati putin asupra nevoii reale – de ce tip este. Va hraneste trupul (ceea ce este ok pana la acel punct de ‚necesar’ – mens sana in corpore sano) / sufletul / orgoliul / ambitia? Dupa asta, ganditi-va la ce trebuie sa renuntati ca sa aveti ceea ce va doriti. Si in sfarsit, ganditi-va cum va afecta indeplinirea acestei dorinte pe cei din jur. Astazi, maine sau peste un an. Lasati o noapte-doua-trei.. cat aveti nevoie. Si vedeti daca dupa ce trece putin timp inca va mai doriti acel lucru. Daca da, atunci poate ca merita si va trebui sa gasiti o cale spre a ajunge la el.

Recitesc paragraful... si imi dau seama ca nu vorbesc numai de bogatia materiala. Se poate aplica si la alte tipuri de dorinte – fizice, spirituale. Poate fi vorba de o functie, o persoana, o pozitie sociala, o vacanta, o casa sau masina, un catel sau o nava cosmica.

Ar mai fi si alte raspunsuri. Abordarea artistica de exemplu. Ce este arta? E o forma de hrana pentru suflet. Cel putin asa ne invata la scoala. Si chiar cred sincer ca asa este. Nu tine de foame, nu tine de cald, nu ne invata mare lucru dar ne relaxeaza. Si ne creeaza o stare de spirit care ne influenteaza atitudinea fata de icsii si igrecii din viata noastra. Aceia de mai sus care tropaie prin sufletul nostru, aceia care fie mai pun o piatra ca sa mai facem un pas inainte, fie mai sparg o treapta pe care tocmai am finisat-o. Privim un tablou sau o poza, citim o carte, ascultam o bucata muzicala si parca vedem altfel ce ni s-a intamplat peste zi.

Gata, haideti ca iar m-am intins mai mult decat mi-e plapuma... ma pregatesc sa trag o concluzie. N-am. Poate o sa aveti voi una. Am in schimb un indemn: ascultati-va propriul suflet, miscati-va cu intelepciune si daruire inspre sufletele din jur. Feriti-va de ceea ce mananca din valoarea sufletului cu care ati intrat in aceasta lume. Insa nu fugiti de viata, nu va ascundeti de ceilalti doar de teama ca veti cunoaste suflete nepotrivite. Acordati-le timp, acordati-le sanse. E posibil ca ‚ridicarea’ unui suflet cazut sa va aduca satisfactii nebanuite. A va ascunde de voi insi/eva, a nu invata din propriile lectii in viata, a va apropia numai de suflete simple si confortabile nu contribuie cu nimic la cresterea valorii voastre. Poate ca va fi o cale usoara de a ‚traversa’ un plan al existentei fara a va compromite ‚salvarea’, insa nici nu veti progresa pe spirala valorica. Si daca valoarea voastra de iesire va fi egala cu cea de intrare, asta se poate traduce prin faptul ca sufletul vostru a irosit posibilitatile nelimitate pe care le astepta atunci cand a pornit la drum, intr-o noua viata de OM.


Atat pentru astzi - sa ne-auzim sanatosi si la suflet grosi!
Georgina