Intelepciune feminina

Editorial aparut in Info Kappa Nr. 264 / 27 August 2007

Motto: „Eu, condusa de un instinct profund, aleg un barbat care sa imi completeze punctele tari, sa pretinda enorm de mult de la mine, sa nu imi puna la indoiala curajul sau forta, sa nu ma creada naiva sau inocenta, sa aiba curajul sa ma trateze ca pe o FEMEIE.” Anaïs Nin


Am dezvoltat un obicei saptamanal: citesc info kappa. In momentul in care am o clipa de ragaz (care nu pica mereu in aceeasi zi a saptamanii) simt nevoia sa „evadez” din cotidian si caut un refugiu intelectual, o portie de hrana pentru spirit. Simt nevoia sa descopar puncte de vedere diferite (nu conteaza daca sunt convergente sau divergente cu ale mele) despre adevaruri sau minciuni generale.

Gazda noastra se straduieste sa „produca” sectiuni de actualitate si sper ca nu o sa se supere pe mine daca ii spun ca actualitatea pe care o reuneste in paginile info.kappa este relativa si oarecum perpetua. Caragieleana (daca pot sa ma exprim asa)... mai exact permite cititorului sa se intoarca oricand asupra unui numar precedent fara sa simta vreun moment ca ceea ce citeste este depasit. Iar audienta... Peter draga, bineinteles ca nu o sa se compare niciodata cu a unui site de stiri care anunta ca X si-a dat foc in fata Guvernului pentru ca nu-stiu-ce-nu-i-a-convenit (va vom tine la curent cu evolutia evenimentelor...). Ca orice produs de nisa, info.kappa are o audienta limitata - la cititori care sunt capabili sa citeasca, gandeasca, evalueze si invete simultan. Si eventual sa schimbe ceva in viata lor si/sau a celor din jur ca urmare a celor invatate.

Ca sa ma aproprii putin de subiect: orice tema abordata poate fi recitita si (implicit) rescrisa in alte numere. Fara sa ne fie teama ca ne vom repeta, pentru ca intotdeauna vom descoperi o latura noua, ori de cate ori ne apropiem din alta directie de acelasi punct. Tin minte ca am primit cu ani in urma un fel de poem numit „desiderata”, care m-a impresionat foarte tare. La vreo doi ani dupa aceea, l-am primit din nou. Am recunoscut textul, insa l-am citit inca o data, de data asta l-am perceput diferit. Si inca o data recent... mi-am promis sa il citesc cu aceeasi atentie de cate ori am sa-l [re]primesc, pentru ca are un dar deosebit de a ascunde printre randuri mesaje-raspuns la framantari normale pentru momente diferite din viata.

Asa ca azi m-am intors la cateva randuri pe care le-am asternut pe hartie mai demult, insa nu au vazut lumina „ecranului” pentru cititori. Tema era „intelepciunea femeii”. Care a fost dezbatuta deja in multe numere info.kappa si va continua sa fie (direct sau indirect) atata timp cat gazda noastra se va declara admirator infocat al nostru – amazoanele timpurilor moderne.

Pentru ca simt nevoia sa transmit si eu o parere, am sa abordez notiunea de „intelepciune feminina”. Mi se pare atat de eterogena incat nici nu cred ca este cinstit sa incercam sa o definim. Cuprinde o multitudine de atitudini complet diferite si de multe ori de sine statatoare. Are aproape tot atatea forme cati subiecti care o manifesta sunt pe lume!

„Feminitatea” in sine este folosita de cele mai diverse grupuri sociale si profesionale, de la artisti si designeri pana la psihologi si sociologi - da, si societatile se clasifica in „feminine” si „masculine”!. E folosita pentru a delimita anumite trasaturi, conventional trasate de stramosii nostri drept „feminine”, prin opozitie cu cele „masculine”. Pare ca a existat intotdeauna nevoia de a stabili o granita intre „ei” si „ele”, poate din dorinta de a dovedi ca este nevoie de doua jumatati ca sa se alcatuiasca un intreg. Cineva si-a asumat sarcina sa ne explice ca femininul si masculinul trebuie sa fie disjuncte pentru a se putea completa, cu toate ca este deseori fals – constatam ca personalitatile care se aseamana se atrag in aceeasi masura cu cele contrastante. Poate chiar pe termen lung primele au mai multe sanse sa dezvolte un „tot” armonios decat cele din urma (desi poate „flacara” de inceput nu e la fel de intensa).

In fine... nu vreau sa contrazic faptul ca feminitatea exista si este „alocata” cu preponderenta populatiei de sex feminin, atat prin zestre genetica, cat si prin educatie. Ceea ce vreau sa subliniez este ca toate trasaturile feminine se pot regasi cu succes si in barbatii de langa noi, mai mult sau mai putin evident, la intensitati diferite in functie de context.

Revin la intelepciunea feminina. Cred ca incadrarea intr-o notiune i-a ajutat in primul rand pe barbati. Nu pe toti, dar pe cei care au invatat sa admire cu adevarat femeia pentru ceea ce este ea atat in stare „libera”, dar mai ales pentru ceea ce devine in raport cu ei. I-a ajutat sa exprime ceea ce admira sub multe alte nume - rabdare, atentie, intelegere, dragoste, compasiune, compromis, placere si entuziasm in a ii ajuta pe cei din jur.

Intrebarea care presimt ca ia nastere in ochii vostri este: bun si?... exista vreo diferenta fata de "intelepciunea masculina"? Ca sa ma folosesc de un sablon, am sa o imbratisez cu generozitate pe cea consacrata: se spune ca femeile sunt intelepte cu inima si sufletul, in vreme ce barbatii cu mintea si cuvantul.

Bineinteles ca "intelepciunea femeilor" si/sau componentele ei nu sunt calitati (sau defecte!) comune pentru toata "tagma". Si nu se manifesta in mod constant, in stare libera. Senzatia mea este ca intelepciunea femeii infloreste atunci cand ea se simte admirata, iubita, respectata, onorata! De "discipolii" sai. Care pot varia ca numar intre 1 si cateva milioane - important este sa existe! In general notiunea de intelepciune se leaga de ideea de "auditoriu", de "discipol", nu vor exista niciodata intelepti(e) fara discipoli. Chiar daca uneori sunt "singuratici(e)", ei/ele nu sunt niciodata singuri(e). Intelept/inteleapta pentru sine insusi/insasi nu cred ca a fost si nu va fi nimeni. Autorecunoasterea vine mult dupa recunoasterea de catre cei din jur si deseori nu este nici totala, nici neconditionata.

Ceea ce am constatat de la o vreme este ca intelepciunea feminina in stare pura este pe cale de disparitie. Valorile masculine castiga teren. Din ce in ce mai multe trasaturi, considerate calitati pana nu demult, au devenit defecte sau slabiciuni in ochii tinerelor, care isi doresc cu totul alte lucruri, au alte prioritati in viata. Conflict intre generatii?!... poate. Insa din pacate va trece o vreme pana cand efectele vor fi resimtite cu adevarat. Poate ca pana atunci, chiar daca aceste efecte vor fi intens negative, nimeni nu va mai realiza acest lucru, pentru ca nu va mai exista termen de comparatie.

Asta ma face sa ma intristez uneori. Recunosc utilitatea valorilor masculine, dar nu pot sa imi imaginez o lume in care ele ar domni in stare pura, fara complementaritatea feminitatii. Pastrez cu placere si incerc sa transmit mai departe, integral in felia mea de viata personala si la nivel de maximum posibil in viata profesionala, acele valori care definesc intelepciunea feminina. Incerc sa ascult mai mult decat se vorbeste, sa vad mai departe decat mi se arata etc. etc. Bineinteles ca nu intotdeauna reusesc, dar macar imi propun. Uneori mai iubesc impotriva vointei (ratiunii) mele, dar nu mai incerc de mult sa lupt impotriva acestei stari de fapt. Consider ca subconstientul meu stie mai bine ce are de facut si nu se lasa bruiat asa usor. O sa se redirectioneze pe pilotul automat al intuitiei, atunci cand va fi timpul si cand se vor schimba polii magnetici care ii determina miscarea. Bat campii, bineinteles! Sub masca "intelepciunii feminine"...

Revenind la subiect, ma gandesc ca daca omenirea in general se va indeparta din ce in ce mai mult de sfera „intelepciunii feminine", un efect ar putea fi mutarea centrului de greutate al senzatiilor umane, dinspre interior catre exterior. Nu stiu daca pot traduce prin cuvinte chestia asta, cat pot de simplificat as spune ca vom alerga dupa placeri si satisfactii generate in exclusivitate de stimuli externi. Nimeni nu va mai avea timp sa construiasca in interiorul sau sentimente care sa genereze satisfactii, pentru simplul motiv ca va avea suficiente, generate de surogatele primite din exterior. Fenomenul a inceput de multa vreme, serviciile inlocuind incet-incet diferite zone din viata noastra, care inainte intrau in sfera casnicului feminin. Toate astea pentru a ajuta femeile in castigarea independentei lor.

Nu as putea sa trag o linie sa spun pana unde curentul de emancipare a fost un lucru bun si de unde a inceput raul. Asa cum stiti, exista un ciclu pentru fiecare produs/fenomen. Initial ascendent, dupa care incepe declinul. Am senzatia ca daca am trage linie astazi, am constata ca femeile nu au castigat foarte mult. Ca asistam de fapt la cea mai mare victorie a barbatilor din istoria tuturor timpurilor: ca sa dovedeasca ca le sunt egale, ele s-au ambitionat sa devina la fel ca ei. Si, ca de obicei cand iti pui ceva cu adevarat in cap... aproape au reusit! Pe alocuri au devenit chiar mai bune decat ei, pentru ca au invatat din greselile lor. Tot jocul asta insa se deruleaza pe terenul lor. Sper ca inca se mai joaca, insa finalitatea previzibila acum este ca femeile vor deveni niste barbati mai performanti decat originalul.

Problema (ca daca n-ar exista nu s-ar mai vorbi de ea...) este ca atunci cand cineva va avea nevoie de o femeie, se va uita in jur si va constata ca nu prea mai sunt. Pentru unii poate nu va fi o problema acuta, pentru ca ii va regasi cu succes componentele in pachete speciale de servicii disponibile la firme specializate - sex, mancare, curatenie, crestere copii, consiliere (cabinetele de psihiatrie, bineinteles, pot simula la preturi competitive foarte bine "intelepciunea feminina", pentru cei care vor avea nevoie peste 20 ani de ea!).

Sa luam un super exemplu: ziua de 8 Martie, cand femeia ar trebui sa fie onorata de barbat, sa simta dragoste si sa respire implinire. Distractia favorita in ultimii ani, cautata de tot mai multe femei pare a fi... striptease masculin! Un spectacol deosebit, special si mai ales... 100% legat de semnificatia zilei! Care pana nu de mult se numea a „mamei”, nu a „femeii”.... se pare insa ca cele doua notiuni se distanteaza din ce in ce mai mult.

Si toate astea pornind de la femeia care... a refuzat sa mai fie un "obiect sexual"!!!!!!!!... Imi vine sa rad! S-a mai uitat cineva recent cum se umbla pe strada si mai grav, la serviciu? (modelul femeii-buric). Cum se vand produsele, cum sunt concepute reclamele?! Cred ca sufragetele s-ar rasuci in mormant!

Si pentru ca totul sa fie perfect dezastruos, barbatii se schimba si ei la randul lor. Dezvolta... complexe! La noi dimensiuni! Atunci cand din punctul lor de vedere este razboi (?!?!?!?), fiecare batalie in relatia cu o femeie trebuie sa se incheie cu o victorie! In toate domeniile. Ceea ce nu este omeneste posibil! Si de aici durerea infrangerii. Exacerbata, ridicata la rang de dezastru! Cum nu se aplica nici chestia cu diferenta intre batalie & razboi, pentru ca nimeni nu mai stie unde e preconizat a se sfarsi razboiul,.... gata, nu mai intru in amanunte! Banuiesc ca intuiti voi mai bine ce vreau sa spun.

Ideea este ca acest efect colateral al razboiului ma doare uneori chiar mai tare decat cel produs asupra femeilor. Pentru ca ele castiga incredere, iar asta poate fi si un lucru bun. Ei insa incep sa se indoiasca incet-incet de dragostea care li se ofera, sa-si puna intrebari de genul “oare de ce ma iubeste tocmai pe mine?”. Cand ideea de baza este ca daca ti-ar explica de ce, ar insemna ca nu e iubire. Este alegere, comoditate, decizie… orice altceva! Poate ca de asta nici ei nu se mai opresc din “activitatile zilnice” pentru a iubi, pentru ca li se pare ceva foarte dificil – trebuie sa analizeze si sa compare prea mult, sa gaseasca motive, sa fie siguri ca nu gresesc... abureala! Practic tot ceea ce fac este sa analizeze niste cioburi colorate fara sa se gandeasca nici o secunda ca daca ar pune mana sa sape, ar putea da de un diamant.

Ca sa inchei (ca m-am cam lungit): intr-adevar, barbatii au inceput sa se indoiasca de cat sunt de extraordinari si unici, de cata nevoie avem de ei. Daca urasc o fraza pe lumea asta, este “esti prea buna pentru mine”. Este cea mai mare minciuna si totodata cea mai proasta scuza pe care o poate gasi un barbat, atunci cand nu vrea sa se implice intr-o relatie (mai nou a fost preluata si de angajatori – versiunea cu ‚over-qualified’). Ori femeia banuiesc ca gandeste putin altfel: EA il alege pe EL din cel mai simplu motiv din lume - il iubeste si are nevoie de el! Daca el nu o vrea, ar fi bine macar sa aiba curajul sa-i spuna cinstit de ce.

Acum chiar ma opresc si inchei intr-o maniera optimista. Aud ca in ultimii ani avem de-a face cu un baby-boom pe piata locala. Poate totusi mai exista o sansa pentru gena materna din femeile noastre.

Va doresc o zi senina - jumate masculina, jumate feminina, insa integral FRUMOASA!

Georgina


Completare / februarie 2011:

Dupa cum va spuneam in postarile trecute, m-am relocat. Intr-o societate mult mai masculina decat cea romaneasca. Cel putin asa e definita pe modelul lui Hofstede, unde cred ca se masoara posibilitatea de a face cariera, de a avansa pe scara profesionala si sociala. Concluzia privind din partea cealalta a fostei cortine este ca intr-adevar societatea occidentala este mult mai misogina decat cea ex-comunista, insa in acelasi timp pastreaza mult mai bine valorile feminine in familie. Paradoxal, nu? Personal cred ca nu.

Acasa auzeam mereu dezbateri despre necesitatea de a acorda sanse egale femeilor cu barbatii. Despre faptul ca suntem (statistic) in urma celor din Vest in ce priveste participarea femeilor in viata publica, in functiile de conducere etc. Impresia personala dupa primele 6 luni de sedere aici imi arata insa contrariul. Sunt foarte putine femei in functii de conducere. Insa de cele mai multe ori argumentele lipsei lor sunt de alta natura decat lipsa oportunitatilor sau inegalitatea sanselor. Femeile aleg sa stea acasa si sa creasca copiii. Sau aleg slujbe mai prost platite insa cu o mare componenta de timp liber, care sa le permita sa aiba grija de sotii si copiii lor.

Cele care muncesc de dimineata pana noaptea ca sa avanseze in cariera sunt cele care au suferit deja metamorfoza de care vorbeam mai sus. Unele poate considera ca activitatea intensa e cea mai buna metoda de trecere a timpului pana cand isi vor intemeia o familie, insa de cele mai multe ori cad in capcana anilor. Care accelereaza pe sens si cu banda unica, eventual si in panta ca viteza sa devina cu adevarat ametitoare si frana sa nu mai aiba multa putere.

Vestea buna este ca ambele categorii par a fi fericite cu propriile lor personalitati, iar familia isi pastreaza rolul in societate. Sunt deci din nou optimista - feminitatea, in intelepciunea ei nemasurata, a gasit o cale de supravietuire. Este doar o problema de timp - rabdare combinata cu perseverenta.


La zi / 8 martie 2017:

M-am intors 'acasa' de aproape patru ani. Sunt in continuare (trup si suflet!) femeie, imi iubesc viata si 'conditia de femeie', si sper ca asta nu se va schimba niciodata. Restul e poveste...