(sau ... ‚Toparlanul din Stadtpark’)
Motto: Nu este nimic in neregula cu adolescentul de astazi, care sa nu se rezolve prin trecerea a 20 ani. (Autor Necunoscut, sursa http://www.quotegarden.com/ )
Astazi a fost duminica si, la fel ca in urma cu doi ani, cand am scris primul editorial cu acest titlu, a plouat si a fost frig. De data asta insa nu m-am mai ascuns prin cafenele sau muzee, ci am dormit pana spre pranz, dupa care am iesit sa imi incarc bateriile alaturi de prietene. Simplu si relaxant.
In timp ce ma intorceam spre casa, am vazut un starc pe lacul din Stadtpark. Si pentru ca in ultima vreme am usoare dificultati in a gasi cuvinte in limba romana, am ajuns sa fac niste sinapse destul de haioase... asa ca primul cuvant care mi-a venit in minte vazand acea pasare a fost ‚toparlan’. Am inceput sa mustacesc – iata un toparlan stingher la Viena. Bietul parea oarecum confuz, asa inalt, cenusiu si relativ rupt de realitatea rato-lebedo-porumbelo-cioreasca din jurul sau. Cam ca un baschetbalist croat intr-un lac plin de gimnasti chinezi.
Am inceput sa ma intreb daca nu cumva ‚toparlan’ este si o pasare, nu doar numele mitocanului de rand. Am cautat in dexonline cand am ajuns acasa, insa s-a dovedit ca nu e... In orice caz, ideea de toparlan la Viena mi-a placut si cred ca mi-a fost indusa de conversatia de dupa amiaza cu una din prietenele mele. Se afla oarecum in trecere prin Viena si mi-a adus aminte de socul meu din urma cu ceva anisori (vreo 6 mai exact), cand am descoperit cu stupoare cat de putin respect exista intr-o societate Vest-Europeana de calibru, cum este cea de aici. Cum imi taiau calea cu elan, atat barbati cat si femei, intr-o cursa nebuna catre intaietate absoluta - primul la intrare, la urcarea in tramvai, la casa sau la ghiseu. Fara nici o regula aparenta (sex, varsta, intrare-iesire sau mai stiu eu ce...). Eram imbrancita fara a mi se cere scuze, oamenii treceau prin mine pe strada daca nu ma feream, barbatii nici macar nu se uitau cand imi luam singurica haina de la cuier. Existau si exceptii bineinteles, insa din pacate numai printre persoanele care depaseau binisor 50 ani ... Care de altfel ma si priveau in ochi si imi zambeau cu o oarecare nostalgie, atunci cand vedeau ca ii priveam cu ochi mari si zambitori la schimb.
Constatarile de genul celor de mai sus m-au dus cu gandul la faptul ca emanciparea femeilor s-a tradus mai curand prin eliminarea unor gesturi simbolice din categoria galanteriei decat prin oferirea unor sanse egale in societate. Fenomenul seamana mai curand cu o masculinizare a femeii decat cu pastrarea diferentelor dintre cele doua sexe, in spirit de respect reciproc pentru ceea ce suntem si am putea contribui la dezvoltarea societatii.
Un alt motiv pentru care am ajuns sa ma gandesc la toparlanie la Viena a fost si o vizita recenta in Polonia, unde am retrait o avalansa de senzatii din vremea copilariei si adolescentei. Nu ca as fi crescut pe-acolo, nicidecum! Insa mirosurile, gusturile, bucuria in stare pura si senzatiile pe care le-am trait in ultimele zile mi-au adus aminte de copilarie. De jocurile din Salina de la Slanic, de povestile cu fantome ale unchiului meu, de bunatatile pregatite de mama, bunica si de matusile mele, de curtoazia barbatilor din familie si din jurul familiei noastre.
Mai exact, am participat la un eveniment pregatit la Cracovia, cu mult suflet si entuziasm de colegii polonezi. Iar la despartire, am intins mana catre unul din organizatori in semn de ‚la revedere’, iar el mi-a luat-o si a sarutat-o, spunandu-mi cu un zambet galant „this is the Polish style”. Nici nu mi-am dat seama de cat amar de vreme nu imi mai sarutase mana un barbat. Insa m-a dus cu gandul imediat catre romanescul ‚Sarut Mana’, care pe vremuri era chiar insotit de gestul respectiv. Bineinteles ca o astfel de scena necesita prezenta unui domn si a unei doamne, in acelasi timp si in acelasi loc, ceea ce este mai greu de imaginat in zilele noastre, insa nici pe departe imposibil.
Si uite-asa, am ajuns sa ma gandesc cu nostalgie la vremurile cand barbatii stiau prea bine ca femeile trebuie respectate si alintate in acelasi timp, ca galanteriile sunt parte din nevoile de baza, alaturi de apa si sapun. O usa, un scaun, o haina, o plecaciune... mici gesturi care nu semnifica nici slabiciune nici inegalitate, ci pur si simplu respect si admiratie. Un fel de multumire anticipata pentru ceea ce urmeaza - un zambet, o vorba buna, o privire admirativa fata de cel care face aceste gesturi. Ceva endorfine de ambele parti. Societatea contemporana pare sa ignore din ce in ce mai mult astfel de uzante in numele egalitatii intre sexe, insa mie nu mi se pare catusi de putin o evolutie pozitiva.
Ma gandesc apoi la relativitatea toparlaniei – cum e in Viena fata de Bucuresti de exemplu. Banuiesc ca daca este sa compar comportamentul in trafic, respectul si toleranta, aspecte de calitatea vietii (de la curatenie pana la hotie si nepasare), ar exista argumente de ‚mai rau’ de ambele parti. Nu intru in amanunte, insa pana la urma imi gasesc refugiul in cercul de prieteni si in familie, acolo unde am siguranta ca regasesc curtoazia cu care m-am obisnuit – atat aici cat si acolo.
Insa in secunda urmatoare imi dau seama ca nu e suficient. Generatiile care cresc acum o sa ne inlocuiasca in cateva decenii. Si se indreapta in aceasta directie neplacuta de care astazi incerc sa ma feresc, inchizandu-ma in cercul confortabil al microcosmosului social din imediata-mi apropiere. Aparent fara legatura directa, ma indrept cu gandul catre dezbaterile despre religie in scoala. Parerea mea este ca ar fi mai bine sa ne indreptam catre ceva care sa nu genereze discriminare, ceva ce pare ca lipseste acum si ar fi prea tarziu sa ii invatam pe copiii nostri abia la adolescenta. O materie despre principii ‚batranesti’. Nu stiu sub ce denumire comuna am putea sa o promovam, insa ar trebui sa cuprinda etica, morala si galanteria. E trist ca ma gandesc sa o includem in scoala, pentru ca de fapt copiii ar trebui sa vina deja inscrisi ‚cu cei sapte ani de acasa’. Insa atunci cand ‚acasa’ s-a transformat intr-un amalgam de bone necalificate, gradinite supraaglomerate, televizor si internet, cred ca e timpul sa ajustam drastic procesul educational. E pacat sa presupunem ca ‚altii’ vor creste copiii astfel incat sa devina oameni.
Toate cele bune!
Georgina
Trist si adevarat. Exact despre asta vorbeam ieri ci Nico. Si nu plecand de la toparlanii din Viena ci de la cei neaos romanesti.
ReplyDeleteE multi bre!
Toparlani cu cate 2 "facultati" si a 3-a inceputa care sunt analfabeti de-a dreptul. Golanizarea a inceput imediat dupa Revolutie si nu in piata Universitatii ci in superficialitatea cu care ne-am pregatit generatiile viitoare, promovand la TV numai lideri si idoli falsi, de cartone, needucati, fara scrupule, bun simt si coloana verticala.
Cred ca ar trebui sa ne ascultam imnul mai des si incet, incet sa se produca in noi toti romanii (de vienezi nu-mi pasa sincer ca sunt totusi mai educati la general) acea schimbare care sa nu mai accepte mediocritatea in loc de lider.
Sa ai o saptamana buna!
Cu multumiri si tot respectul pentru fidelitatea cu care citeste umilele mele scrieri, am sa redau mai jos comentariul Domnului Radu Negru (in cateva etape, deoarece este ceva mai lung decat spatiul alocat.
ReplyDeleteCitez:
Constat, cu placuta surprindere, ca de aceasta data ati abordat critic tema sporirii numarului celor caracterizati drept toparlani, a efectelor nebanuite ale emanciparii femeilor, a viitorului noilor generatii crescute in absenta unei politeti minimale. Subiect vast, pentru care au militat si militeaza inca numeroase organizatii feministe. La argumentele pe care le aduceti eu subscriu integral, desi problema mi se pare mult mai grava decat disparitia obiceiului sarutarii mainii la cucoane sau tinerea pardesiului la imbracarea lui. Majoritatea femeilor muncesc din greu in gospodarie (pregatirea hranei, ingrijirea copiilor sau a batranilor neputinciosi sau bolnavi) ca lucratori familiali nesalarizati si deci fara drept la nici o pensie. Ele nu au timp sa se gandeasca nici la galanterie, nici la aventuri amoroase, si – vai! – nici la politica. Ultimii 23 de ani, departe de a le fi avantajat, au sporit rolul femeilor, care deseori au devenit “si mama si tata”, preluand responsabilitatile partenerilor lor, fie plecati sa munceasca in tara sau strainatate, fie refugiati in alcool.
Romania se situeaza pe locul 92 in lume dupa procentul de femei membre ale parlamentului, iar in alte organe ale puterii centrale si locale situatia e asemanatoare. O societate moderna are niste valori fundamentale: libertate, egalitate, dreptate, solidaritate. In privinta egalitatii de sexe se constata ca, nu numai la noi, femeile se resemneaza a trai intr-o lume inegalitara, atat ca salarizare la competenta egala, cat si ca ocupare a posturilor de conducere. Femeile trebuie sa participe la elaborarea politicilor de securitate si aparare, pentru ca in razboi mor nu numai copiii si partenerii lor de viata, ci mor si ele, caci razboaiele moderne lovesc la fel de sangeros si populatia civila. Apoi, in tarile in care femeile ocupa posturi decizionale, se constata o scadere a cazurilor de mare coruptie. As putea continua cu aceasta pledoarie pentru rolul benefic pe care il au femeile in viata publica a societatii romanesti. Din publicistica feminista, merita sa semnalez cartea d-nei Gabriela Cretu intitulata ironic “Femeile sunt de vina” (ed,. Lumen – Iasi – 2009), in care se pot intalni articole cu asemenea titluri: “Dati-mi drepturi! Flori imi cumpar singura!”, “Dar de 8 martie”, “Femeie + Blogger = Bloggerita”, “Femei din toate limbile, uniti-va!” s. a.
ReplyDeleteDar pentru ca articolul dvs., d-na Popescu, s-a limitat la nostalgia dupa marunte, totusi importante acte de respect si consideratie fata de femei, corespunzatoare unor traditii in curs de disparitie, imi permit sa reproduc mai jos doua pasaje dintr-un articol de ieri al lui V. Raznovanu din blogul VOX Publica, in care vorbeste despre degradarea limbajului in relatiile dintre sexe, inspirate din comportamentul tinerilor in cele mai recente filme americane:
ReplyDelete„Romantismul anilor 2000 nu mai poate exista în mod real fără un limbaj cât de cât porcos și fără ședințe orgiastice combinate cu alcool. Plus certuri dese și totale cu prietenii – toate rufele murdare trebuie scoase la vedere ca să rezolvăm cu adevărat problemele. Noul hedonism presupune pregătire sexuală și romantică aproape ca la olimpiadă. Ani de antrenament intens pentru marele moment, căsnicia, care mai mereu e în filme o resemnare, un eșec. “ [..]
"Anii ’80 au însemnat „Dirty Dancing“. Era un moment‑cheie pentru apropierea corporală a partenerilor, pentru dansul public lasciv, apogeu erotic‑public al deceniului nouă. Acum pare mult mai pervers, pentru că personajele din acel film vorbesc mai reținut decât părinții noștri, dar se freacă ridicol unii de alții, un frecuș erotico‑politic intens. Acum e epoca lui „dirty talking“. Partenerii se posedă prin limbaj sau se masturbează unii pe alții prin limbaj. O formă de apropiere mai fermă decât frecarea sterilă a corpurilor. Pornografia stă bine mersi în penumbră pe net. Putem să forțăm limbajul. Romantismul și‑a pierdut consistența corporală, acum se ruinează și ultimele clișee, își pierde lexicul fundamental.”
Incheiat citatul.
Inca o data -multumiri Domnului Radu NEGRU