Consecinta

Editorial aparut in Info Kappa Nr. 319 / 22 Septembrie 2008

MOTTO: Drumul spre Iad este pavat cu bune intentii. Proverb

Citind deunazi editorialul lui Peter despre greseala, am simtit nevoia sa preiau si sa dezvolt putin una din notiunile atinse tangential: consecinta. Bineinteles ca exista si consecinte ale faptelor bune, lucrurilor bine duse la capat, insa nu imi propun astazi sa vorbim despre asta. Dupa cum nu voi incerca sa abordez posibilitatea evitarii greselii – suntem in stadiul in care ea a fost (sau va fi iminent!) comisa!

Ca un corolar la editorialul despre greseala, va invit sa ne gandim putin mai atent la consecinta. Primul lucru care imi vine in minte este ca animalutul asta (care va garantez ca e plin de viata!) are doua ‘capete’: unul familiar, asteptat / anticipat (capsor destul de mare in cazul greselilor constiente, asumate) si un cap necunoscut, cu atat mai hidos cu cat este mai mare si cu cat prezenta lui este mai neasteptata. El este inerent greselilor ‘neprogramate’ si/sau pe care nici nu ne dam seama cand le comitem, insa se iveste deseori si dupa capsoarele familiare pe care ne imaginam ca ni le-am asumat.

Unde vreau sa ajung? Suntem invatati inca din copilarie ca un om de onoare (de orice sex!) trebuie sa isi asume ‘consecintele greselilor sale’. Toate bune si frumoase, insa asta este ceva asemanator juramintelor ‚eterne’ pe care si le fac indragostitii in adolescenta fara sa stie prea multe despre ce presupune o viata in 2 (si mai apoi 3, 4….), deci fara sa realizeze prea bine ce isi asuma. De cate ori ne gandim la consecintele viitoare ale actiunilor noastre curente, vedem capsoarele cele mici, delicate si foarte familiare care raspund foarte usor la fraza ‚ei da, si ce ar putea sa mi se intample daca?...’. Insa dupa ce ‘comitem’ actiunea, deseori apare din pacate si capul cel mare si had, pe care (vrem-nu-vrem) va trebui sa il pupam pe frunte, ca doar ne-am asumat! Asta pentru ca tot ceea ce urmeaza se adreseaza oamenilor de onoare si pleaca de la premiza asumarii.

Pentru greselile neasteptate si/sau neincadrate ca greseli inainte de comitere, evolutia este relativ simpla, asumarea este implicita si nu poate aparea decat post-factum. Se intampla, ne dam seama, vedem capul necunoscut, regretam (sau poate nu...), mergem mai departe (ei, aici apar diferentele – cum mergem fiecare mai departe... in general nu imi place sa cred in ‚solutii’, ci mai curand in ‚alternative’).

In cazul celor asumate si/sau intentionate (necesare sau nu...), adevarata si cea mai mare greseala este sa ne asumam consecintele de o maniera pasiva si resemnata. Daca vrem sa gresim constructiv (ei bine da, se poate!) este necesar sa initiem o asumare dinamica si responsabila in zona preventiva, mai exact sa privim capsorul familiar din cat mai multe unghiuri, sa ii cautam eventuale tumori sau cicatrice inainte sa ‚comitem’ ceva. Pentru zona ‚reactiva’ putem actiona responsabil in sensul ca putem sa ne gandim deja la solutii pentru consecintele negative care pot fi contracarate. Nu trebuie insa exagerat nici in zona de preventie (drobul de sare...) si nici in cea de corectie (evaluam dimensiunea / amploarea consecintelor, discernem masuri proportionale). In fine, unele situatii se preteaza si la solutii din categoria ‚o sa trecem podul cand ajungem la el’, deci asteptam un timp rezonabil pana putem determina consecinta negativa cat mai clar si vedem cum o contracaram. Vorba optimistului - pana atunci poate nu va mai fi nevoie de contra-actiuni (eventual chiar iese bine din prima!).

Ajungem astfel la caracterul dual si dinamic al greselilor si implicit al consecintelor. Cred ca ar fi interesant de elaborat o istorie a omenirii privita din unghiul consecintelor unor mari greseli care la momentul ‚comiterii’ nu pareau greseli. Sau invers – mari realizari / progrese care si-au avut radacina intr-o greseala / eroare. Sau sinusoidal – cum o fapta buna s-a transformat intr-o greseala pentru ca dupa aceea sa redevina fapta buna. In mod cert fiecare sfarsit este un nou inceput si fiecare greseala are un sambure de intentie buna... vietile noastre in aparenta banale si liniare sunt pline de exemple in care binele si raul se intrepatrund, greselile trecute se dovedesc a fi de fapt alegeri inspirate si invers. De multe ori a incadra o greseala din primul moment la categoria ‘greseli’ este pura conventie si se poate dovedi in sinea sa gresit. Recunoasterea vine cu adevarat numai dupa consecinte. Iar cea mai mare provocare in acest proces este ca exista actiuni cu consecinte atat de diverse, partial pozitive si partial negative, incat a judeca ‘gradul de incadrare a greselii’ atrage dupa sine intrarea intr-o alta stare naturala si cvasi-permanenta in care se gasesc fiintele pe doua picioare: confuzia! (pe care nu o voi aborda acum, intrucat are dreptul ei la un editorial separat).

Ca sa nu ne pierdem insa in divagatii abstracte, va invit sa privim cele de mai sus prin prisma realitatii contemporane, respectiv consecintele unor greseli colective mai mult sau mai putin asumate, la care suntem participanti activi in zilele noastre [in fine, unii numai martori, din pacate pasivitatea este o caracteristica des intalnita printre semenii nostri].

Avand in vedere profilul elevat al cititorilor info.kappa (nu zambiti, ca nu oricine raspunde provocarilor la discutii intelectuale in zilele noastre) banuiesc ca ati intuit deja despre ce este vorba. Mai mult, in functie de domeniul de activitate in care va afirmati fiecare din voi profesional, pariez ca gandul v-a purtat catre dezastre diferite. Din nefericire insa nu cred ca exista vreo persoana sau vreo zona din viata noastra pentru care sa afirme cineva ca nu are idee despre ce vorbesc. Si tocmai diversitatea gandurilor voastre citind aceste randuri scoate la iveala dimensiunea reala a problemei cu care ne confruntam.

Poluare, incalzire globala (?...), bolile mileniului care au ajuns sa isi dezbata ‚suprematia’ (SIDA, cancer?...) rasturnarea sistemelor de valori (in toate planurile – social, cultural), crize de toate tipurile (migrarea fortei de munca, financiar-bancara, energetica etc.), experimente care par sa ne apropie de sfarsitul lumii (nota - era vorba de punerea in functiune a acceleratorului de particule: Peter deja ne-a spus parerea lui despre asta, pe mine personal furtuna mediatica m-a dus cu gandul la problema setarii datei 01/01/2000 in computere). Dupa momentul de oripilare pe care natura umana l-a inoculat in sufletul meu la ingurgitarea stirii ca ‚o mana de savanti se joaca cu destinul omenirii’, toata dezbaterea m-a dus cu gandul la o manipulare intr-o masa de afoni, ca si cum am lua un pasionat de fotbal care n-a auzit in viata lui de alte sporturi, l-am duce la un meci de handbal si l-am insarcina cu supravegherea bunei respectari a regulilor; cred ca in secunda 1 ar urla la arbitru: ‚hentz, imbecilule!’ In fine, ca sa inchid paranteza, este totusi dreptul nostru al furnicutelor care populam inca Planeta Albastra sa ne asteptam de la grupul de specialisti sa isi asume consecintele la modul responsabil si preventiv, cu cel putin 3 ‚planuri B’ functionale in caz de Doamne-fereste...).

Concluzia: traim intr-o lume de consecinte mostenite de la inaintasi. Nu cred ca cineva poate delimita clar de unde a inceput consecinta, care a fost ‚greseala initiala’ pentru nici unul din domeniile afectate (ajungem la clasica dilema cu oul si gaina). Exista un amalgam de beneficii (consecinte pozitive) si probleme in viata noastra, consecintele negative pe care le traim zi de zi nu si le-a asumat si nu le va rezolva nimeni in locul nostru. Fiecare din noi trebuie sa ni le asumam in mod [re]activ, sa vedem ce avem de facut in continuare din situatia in care suntem acum. Nu este usor, dar sper ca nici imposibil.

Imi doresc si va doresc mult succes in confruntarea cu ceea ce ne inconjoara si cu orice ne mai asteapta!
Georgina