Copacii cântă-n ritmul lor
Suflete leagănă ușor;
De ești atent la ce îți spun,
Stâncile te socot nebun...
Piatra privește către lemn
Precum destinul către semn;
Tot ce te-ndoaie-i trecător
Iar drumul drept înșelător.
Norul privește peste toate
De sus, maiestuos, aparte;
În clipe viața-i se măsoară
Și-n picuri pe pământ coboară.
Rețele de lumini în noapte,
Tunete lungi, îndepărtate,
Miros de brad jilav în tindă
Unde visarea ta se-alintă.
Privești copacul cum se spală,
Cântă sub duș, cu mare fală!
Toată suflarea îl ascultă -
Viața nu poate să stea mută.
Și dacă piatra nu pricepe
Căci doar tăcerea o percepe
Drept semn de-adâncă-nțelepciune
Ce știe ea?... va fi tăciune!
Stâncile te socot nebun
De ești atent la ce îți spun;
Suflete leagănă ușor
Copacii cântă-n ritmul lor!
No comments:
Post a Comment