Altruism

Editorial aparut in Info Kappa Nr. 127 / 20 Decembrie 2004

MOTTO: Fiecare om trebuie sa decida daca alege cararea luminoasa a altruismului creativ sau cea intunecata a egoismului distructiv / Martin Luther King, Jr.

Cu putin timp in urma am vazut pentru a doua oara "Pay it forward" (a fost tradus "Da mai departe"). Este o traducere destul de inspirata, avand in vedere ca nu cred ca se putea gasi ceva echivalent. In engleza este varianta orientata catre viitor, catre „inainte", a lui "pay it back", de fapt a sensului pozitiv al acestuia - recunostinta indreptata catre cel care ti-a facut un bine. Mi-a facut placere sa constat ca autorul nu s-a gandit nici un moment la sensul negativ, de razbunare - plata cu aceeasi moneda indreptata catre cel care ti-a facut rau.

In film este vorba de fapt de altruism in forma sa cea mai pura, dorinta de a face bine cuiva care are intr-adevar nevoie. Aceasta dorinta ia nastere in mintea si (mai ales!) inima unui copil de 11 ani, in ziua in care primeste o tema la stiinte sociale: "ganditi-va la un mod de a schimba lumea si actionati in aceasta directie" (din nou, sensul pozitiv!).

Spre deosebire de pustiul "mediu" de 11 ani care distribuie fluturasi cu mesaje pozitive, sau strange gunoiul pe categorii ca sa ajute la depoluarea planetei, un mic geniu vine cu o idee complet neobisnuita, care pare utopica celor din jurul sau: un sistem piramidal de „fapte bune", pur dezinteresate. Singurul beneficiu pe care il asteapta este transformarea lumii de (pardon!) kko in care traim intr-o lume de ... mai putina kko. Copilul nici macar nu anticipeaza amploarea pe care o poate capata ideea lui, stie doar ca trebuie sa fie multi, tot mai multi oameni „prinsi in jocul" lui pe masura ce inainteaza.

Noi, romanii, n-ar trebui sa avem mare dificultate in a-i intelege mecanismul – este clasica schema piramidala care, pentru prima data in istorie, si-ar merita cu adevarat numele de Caritas. Numai ca in schema in cauza nu este loc pentru beneficii directe pentru cei inscrisi.

Pe scurt: avem un om care isi propune sa faca un lucru pozitiv, important (trebuie sa fie ceva foarte important ca "sa se puna"!), pentru trei persoane care au mare nevoie de acest lucru. In schimb... nu asteapta nimic pentru el, dar (bineinteles ca este un „dar"...) cei care beneficiaza de pe urma faptei bune trebuie sa faca si ei la randul lor cate un bine altor trei persoane, de la care sa nu astepte nimic in schimb decat... si asa mai departe.

Pe site-ul filmului (http://www.payitforward.com/) regasim extraordinara cifra la care s-ar ajunge in doua saptamani (peste 4 milioane de fapte bune). Sub rezerva ca fiecare are totusi libertatea de a se misca in ritmul lui, iar ceva cu adevarat important nu se naste in doua saptamani, ideea este exceptionala. Si bineinteles, a dat nastere unei adevarate industrii, dupa cum ne-au obisnuit americanii (http://www.payitforwardfoundation.com/ ; http://www.usaweekend.com/diffday/ ; http://www.americorps.org/ ; http://www.greatergood.com/ etc.).

Nu este intentia mea sa „oficializez" o astfel de miscare si in Romania, pentru ca numai de asta nu avem nevoie in momentul asta – noi fundatii, noi clisee de import. Nu, ceea ce imi doresc pentru tara asta pe care nu m-am indurat si inca nu ma indur s-o las in grija altora in timp ce eu imi castig o existenta poate mai onorabil prin tari straine, ce vreau sa incep sa vad (si nu musai in 2 saptamani!) este iesirea din inertia si comoditatea care se pare ca ne caracterizeaza in ultima vreme. Ceea ce imi doresc sa „dau mai departe" in preajma Sfintelor Sarbatori este rugamintea de a inceta sa mai fim egoisti, fie si numai pentru doua saptamani.

Filmul se termina... optimist, pesimist, dulce-amarui... depinde de starea de spirit a celui care priveste. Probabil scenaristul a simtit ca trebuia sa asigure mentinerea unei „curatenii" sufletesti necorupte de faima; probabil ca prea mult optimism ar fi daunat criticilor; sau ar fi afectat realismul peliculei... nu se stie daca cineva ne poate raspunde la aceste intrebari.

Cert este ca, desi nu vreau sa dezvalui sfarsitul celor care nu l-au vazut, le voi spune ca raman cu un gust dulce-amarui. Merita sa va duceti la un magazin de inchiriere dvd-uri din colt si sa cautati acest film. Daca macar trei persoane vor face asta pe baza indemnului meu si fiecare va sfatui si pe altii trei sa faca la fel, se va dovedi ca increderea in oameni mai are inca de invatat de la un copil de 11 ani. Sau...ca sa fim ceva mai realisti: de la autorul scenariului respectiv. Ceea ce este inca si mai frumos: exista in continuare adulti care spera, cu increderea unui copil de 11 ani, ca lumea poate deveni mai frumoasa daca incepem sa ne gandim la cei din jur fara a mai trage cu ochiul in oglinda retrovizoare sa verificam daca primim ceva inapoi.

Cu pasi mici, dar siguri, cu compromisuri si dezamagiri, haideti sa invatam sa nu mai fim singuri. Chiar daca asta va insemna sa ocolim uneori, sa ne intoarcem ca sa o luam pe alta cale, sa exersam mersul inainte sadind pe parcurs speranta, in cei din jurul nostru care au pierdut-o. Fara sa asteptam sa ne dea ceva in schimb. Daca vor face mai departe acelasi lucru, o sa progresam in timpul asta, poate chiar fara sa ne dam seama.

In felul acesta putem nadajdui ca daca ne vom pierde si noi candva speranta, vom putea sa ne oprim in siguranta sa citim semnele din jur, si atunci cineva sau ceva va fi acolo si ne va determina sa continuam.

Haideti sa imbratisam aceasta atitudine. Altruismul. Sa nu ne mai fie teama de cei care ne inconjoara, sa nu-i mai privim cu suspiciune, sa ne asumam riscul de a fi raniti atunci cand asta e pretul pe care trebuie sa-l platim. Si sa nu ne mai uitam inapoi de cate ori vrem sa mergem inainte, dar nici sa nu ne mai pacalim ca ne uitam inainte atunci cand contextul ne cere sa facem cativa pasi inapoi.