Motto:
Unii vad un sfarsit fara speranta, in timp ce altii vad o speranta fara sfarsit...
Autor necunoscut
A mai trecut un an, a mai venit o Saptamana Mare si ne pregatim din nou de Sarbatoarea Pastelui. Afara ploua generos, in casa e un intuneric relativ (numai bun de dormitat), insa ... constiinta nu ma lasa. Mai sunt cumparaturi de cumparat, bucate de bucatarit si pachete de impachetat. Asa ca le-am abordat muncitoreste rand pe rand. Apoi, in timp ce imi trageam sufletul, am realizat ca mai am si ceva urari de urat.
In copilarie, adolescenta si tinerete uratul se traducea prin teancuri mari de felicitari, cartonate si frumos colorate, plicuri si timbre pe categorii - loco, provincie, par avion (pe zone ...) si agenda cu adrese postale. Urarea era transpusa manual pe fiecare felicitare, apoi treceam destinatarul, lipeam frumos plicurile si fugeam cu ele la posta, unde in perioada respectiva era o coada pana la usa de la intrare. Tot procesul dura uneori si cate doua saptamani, pentru ca nu le scriam chiar pe toate deodata. Insa aproape nimeni nu scapa necolindat.
In ziua de astazi emailul a substituit fara drept de apel felicitarea cartonata si frumos colorata. Unii trec peste randurile primite fara sa le dea prea mare atentie, ca si cum ar fi ceva de la sine inteles si oarecum cuvenit. Unele urari sunt preambalate, propuse si livrate de site-uri specializate. Insa cele mai multe dintre ele sunt personalizate de emitent - de la poza aleasa cu grija si pana la cuvintele care chiar il(o) reprezinta.
Eu am ales sa urez in felul meu - in unii ani versuri, in altii cate o postare pe blog. Anul acesta a venit randul blogului, avand in vedere ca din 2011 nu am mai scris nimic in preajma Sarbatorii Pastelui. Atunci am ales sa povestesc despre iertare, astazi am sa ma opresc asupra sperantei.
C(in)e este de fapt Speranta? O buna prietena de-a mea, bineinteles. Insa in acelasi timp o membra a Familiei Himeriadelor, din care mai fac parte Teama, Necunoscutul, Disperarea, Remuscarea, Nerabdarea, Asteptarea si inca multi altii (e o familie mare, nu am ambitia sa ii amintesc pe toti aici...). Speranta este cu siguranta cea mai frumusica si mai zambitoare, si probabil cea mai incapatanata (se zice ca moare ultima...). Cert este ca nimeni nu umbla singur si neinsotit. Membrii familiei se pun in valoare reciproc, se hranesc fiecare cu energia celuilalt, se iau la tranta periodic si castiga (de obicei) prin rotatie.
Ce altceva mai este Speranta? In acelasi timp un 'bine' indispensabil si un 'rau' necesar. Este bine pentru ca fara ea ne-am da prea lesne batuti si am vedea totul in alb si negru, cu ceva tente de cenusiu. Este rau pentru ca uneori ne face sa intreprindem lucruri irationale si nebunesti, care in final ne aduc suferinta. Este si mai rau atunci cand o confundam cu surioara ei Asteptarea si din combinatia asta castiga una din ele mai nesuferite membre ale familiei - Dezamagirea. Da, si dezamagirea este tot o Himeriada, pentru simplul motiv ca ia nastere din parinti Himeriade si este pre-setata in imaginar.
Sa va povestesc si care este cel mai mare membru al familiei? Sau cu alte cuvinte cat de puternica si respectata in ierarhia Familiei Himeriadelor este Speranta? Nu se stie sigur si legenda ei variaza de la caz la caz. Se ajusteaza mereu dupa... dupa buget, dupa imaginatie, dupa personalitate, dupa context, dupa profesie, dupa experienta, dupa religie, dupa varsta, dupa sex (sau inainte).
Ce legatura are Speranta cu Pastele? In afara de semnificatia religioasa a Invierii, a credintei in Bine si in Viata de Apoi, pentru agnostici, atei si cei de alte religii este pur si simplu ... Primavara (in emisfera nordica...)
Se asociaza cu reinnoirea si revenirea naturii la viata, cu frumosul si binele, cu mirosul de iarba uda si de margaritari, cu patrunderea luminii din ce in ce mai indraznet in casele noastre odata cu marirea zilei. Sarbatoarea Pastelui ne readuce in casa oameni dragi pe care ii vedem prea rar in alte zile din an, ne umple vazele cu flori, narile cu mirosuri imbietoare si stomacul cu prea multa si prea buna mancare, pregatita cu drag de cine mai huzureste in ziua de astazi si prin bucatarie (pentru reteta de Pasca sau cozonac ca sa nu ma repet va trimit inapoi la Craciun... aici!).
Sarbatoarea Pastelui ne face sa zambim si sa ne sarutam mai mult ca de obicei, ne reda Speranta ca Totul va fi Bine. Ne face sa ignoram pentru o vreme stirile care invita in casele si sufletele noastre alte Himeriade, precum Teama cu hainele ei cenusii - de criza sau chiar de razboi. Ne oprim pentru cateva zile din a mai judeca ce e mai bine - sa ne adaptam unor societati bolnave sau sa luptam pentru ceea ce credem ca mai conteaza?
Ne luam in brate familia si prietenii, ne indopam cu bunatati, respiram aer de sarbatoare, povestim de bine si ne pregatim pentru viata ce va urma. Cu speranta ca aceasta va fi excelenta, foarte buna sau macar bunicica... noi sa fim sanatosi!
Ceea ce va doresc si Dumneavoastra!
Inchei cu o urare de Pasti din colectia de familie:
Lumina Sfanta sa va intre'n casa,
Vin si stergar curat s'aveti pe masa,
In suflet liniste si implinire sa patrunda,
Sanatate, noroc, fericire, viata lunga!
Hristos a inviat!
Georgina Popescu
Friday, April 18, 2014
Sunday, February 9, 2014
Jumatate
Astazi vremea minunata de afara m-a indemnat la plimbare. Nu am sa va spun exact unde, insa m-am dus catre un parc mare. Pana la parc trotuarele erau frumos curatate de zapada, deci ma intampinau fie siroind de apa, fie pe alocuri chiar uscate (pe acolo pe unde bateau in armonie si soarele si vantul). Auzisem zilele trecute ca toti proprietarii de imobile risca amenzi semnificative daca nu dau zapada in dreptul proprietatilor lor. Nu stiu daca riscul amenzilor si-a spus cuvantul sau minunea se datoreaza faptului ca anul acesta iarna a tinut cam zece zile, deci entuziasmul oamenilor nu a apucat sa dispara... cert este insa ca se vede ca mai toata lumea si-a facut treaba gospodareste.
Apropiindu-ma de parc, incepusem sa imi fac un plan de bataie cat sa merg pe langa parc, pe unde sa intru, pe unde sa ies, astfel incat sa ma bucur de soare cat mai mult pe traseu. Insa ... surpriza! partea cu mersul pe langa parc s-a dovedit a nu fi o optiune, pentru simplul motiv ca zapada nu era data de pe trotuarul respectiv. Mi s-a parut putin ciudat si am inceput sa ma intreb daca administratia parcului este plecata in vacanta prin tari mai calde. Uimirea de moment s-a transformat insa aproape instantaneu in stupefactie de-a dreptul, cand am realizat ca nu era nici vorba de asa ceva, ci pur si simplu tot zelul lor s-a indreptat catre interiorul parcului. Toate aleile frumos pavate erau curatate din bordura in bordura, fara exceptie si cu o delimitare perfecta la hotarul parcului - parca taiase cineva cu lama pana unde trebuie sa dea zapada, iar trotuarul nu a facut obiectul muncii lor. Banuiesc ca nu era prevazut in contractul de deszapezire, deci prin urmare nu a fost abordat. Familiile cu carucioare si copii se pot aventura foarte bine prin zapada ca sa intre in sau sa iasa din parc.
Probabil ca amenzile cu privire la curatarea trotuarelor nu se aplica la fel de strict chiar tuturor proprietarilor...
De ce am simtit nevoia sa va povestesc asta? Pentru ca mi se pare un exemplu clasic de treaba facuta pe jumatate. Nu stiu daca deszapezirea in parc s-a facut cu o armata de muncitori cu lopeti sau cu un mini-vehicol asa cum vezi pe strazile capitalelor europene. Cert este ca, indiferent de metoda, puteau sa mai dea o roata si imprejurul parcului, ca sa faca o treaba ca lumea. Contra cost, bineinteles, insa mi se pare un aspect de bun simt.
Ca multe altele in societatea in care traim. Asa cum am avut parte de privatizarea Arpechim fara Oltchim, de constructia de autostrazi fara conexiunea cu principalele orase, de eficientizarea societatilor de cale ferata fara investitii in caile ferate, si de ... promovarea Romaniei fara romani. Recent am auzit o teorie la un pahar de vorba, cum ca celor care ne conduc le pica bine faptul ca din ce in ce mai mult ponderea covarsitoare a celor care pleaca din tara o reprezinta absolventii de facultati, varfuri de promotie si leaderii domeniilor in care opereaza. Asta pentru ca acestia sunt mai greu de manipulat si apoi ... Doamne fereste sa le faca si concurenta!...
Insa daca intr-adevar asa gandesc, le-as atrage atentia asupra capcanei 'jumatatii romanesti'. In sensul ca macar in ceasul al doisprezecelea ar trebui sa se uite putin mai departe de marginea parcului. Ne pleaca omenii din acele domenii de activitate care ne dor cel mai tare - medici, cercetatori, informaticieni, economisti. Nu cred ca exista domeniu in Europa care sa nu beneficieze de inteligenta celor din Est (ca nu numai romanii se duc...). Migreaza creiere si o data cu ele migreaza speranta de dezvoltare a sectoarelor cu valoare adaugata mare din tarile respective. Pana si potentialul de furt si de trai-neneaca pentru cei care ne conduc se erodeaza tot pe zi ce trece, cu fiecare om de exceptie care mai pleaca. Libera circulatie la nivel european si oportunitatile de angajare la nivel mondial ii mana catre acele societati care ofera pachetele cele mai avantajoase din punct de vedere concurential (salariu, asigurari sociale, servicii etc). Daca la asta adaugam si faptul ca 'dincolo' se bucura de respect si recunoastere profesionala, efectul cumulat atenueaza aspectele negative de natura dorului de casa, prietenilor si familiei, dificultatilor de ajustare culturala sau acceptare sociala.
Cu parcul pana la urma se va rezolva, ca o sa se ocupe soarele de asta. Insa cu restul nu stiu zau ce sa mai zic ... Oare este chiar atat de greu ca ceea ce faci in curtea si in casa ta sa integrezi in peisajul inconjurator? Oare suntem condamnati sa traim o eterna 'poveste Gigel', cu unul care sapa santul si altul care il astupa, numai pentru ca cel care pune cablul are o zi de concediu?...
Pana astazi nu am gasit un raspuns, insa va promit ca ma mai gandesc...
O duminica minunata!
Georgina Popescu
Apropiindu-ma de parc, incepusem sa imi fac un plan de bataie cat sa merg pe langa parc, pe unde sa intru, pe unde sa ies, astfel incat sa ma bucur de soare cat mai mult pe traseu. Insa ... surpriza! partea cu mersul pe langa parc s-a dovedit a nu fi o optiune, pentru simplul motiv ca zapada nu era data de pe trotuarul respectiv. Mi s-a parut putin ciudat si am inceput sa ma intreb daca administratia parcului este plecata in vacanta prin tari mai calde. Uimirea de moment s-a transformat insa aproape instantaneu in stupefactie de-a dreptul, cand am realizat ca nu era nici vorba de asa ceva, ci pur si simplu tot zelul lor s-a indreptat catre interiorul parcului. Toate aleile frumos pavate erau curatate din bordura in bordura, fara exceptie si cu o delimitare perfecta la hotarul parcului - parca taiase cineva cu lama pana unde trebuie sa dea zapada, iar trotuarul nu a facut obiectul muncii lor. Banuiesc ca nu era prevazut in contractul de deszapezire, deci prin urmare nu a fost abordat. Familiile cu carucioare si copii se pot aventura foarte bine prin zapada ca sa intre in sau sa iasa din parc.
Probabil ca amenzile cu privire la curatarea trotuarelor nu se aplica la fel de strict chiar tuturor proprietarilor...
De ce am simtit nevoia sa va povestesc asta? Pentru ca mi se pare un exemplu clasic de treaba facuta pe jumatate. Nu stiu daca deszapezirea in parc s-a facut cu o armata de muncitori cu lopeti sau cu un mini-vehicol asa cum vezi pe strazile capitalelor europene. Cert este ca, indiferent de metoda, puteau sa mai dea o roata si imprejurul parcului, ca sa faca o treaba ca lumea. Contra cost, bineinteles, insa mi se pare un aspect de bun simt.
Ca multe altele in societatea in care traim. Asa cum am avut parte de privatizarea Arpechim fara Oltchim, de constructia de autostrazi fara conexiunea cu principalele orase, de eficientizarea societatilor de cale ferata fara investitii in caile ferate, si de ... promovarea Romaniei fara romani. Recent am auzit o teorie la un pahar de vorba, cum ca celor care ne conduc le pica bine faptul ca din ce in ce mai mult ponderea covarsitoare a celor care pleaca din tara o reprezinta absolventii de facultati, varfuri de promotie si leaderii domeniilor in care opereaza. Asta pentru ca acestia sunt mai greu de manipulat si apoi ... Doamne fereste sa le faca si concurenta!...
Insa daca intr-adevar asa gandesc, le-as atrage atentia asupra capcanei 'jumatatii romanesti'. In sensul ca macar in ceasul al doisprezecelea ar trebui sa se uite putin mai departe de marginea parcului. Ne pleaca omenii din acele domenii de activitate care ne dor cel mai tare - medici, cercetatori, informaticieni, economisti. Nu cred ca exista domeniu in Europa care sa nu beneficieze de inteligenta celor din Est (ca nu numai romanii se duc...). Migreaza creiere si o data cu ele migreaza speranta de dezvoltare a sectoarelor cu valoare adaugata mare din tarile respective. Pana si potentialul de furt si de trai-neneaca pentru cei care ne conduc se erodeaza tot pe zi ce trece, cu fiecare om de exceptie care mai pleaca. Libera circulatie la nivel european si oportunitatile de angajare la nivel mondial ii mana catre acele societati care ofera pachetele cele mai avantajoase din punct de vedere concurential (salariu, asigurari sociale, servicii etc). Daca la asta adaugam si faptul ca 'dincolo' se bucura de respect si recunoastere profesionala, efectul cumulat atenueaza aspectele negative de natura dorului de casa, prietenilor si familiei, dificultatilor de ajustare culturala sau acceptare sociala.
Cu parcul pana la urma se va rezolva, ca o sa se ocupe soarele de asta. Insa cu restul nu stiu zau ce sa mai zic ... Oare este chiar atat de greu ca ceea ce faci in curtea si in casa ta sa integrezi in peisajul inconjurator? Oare suntem condamnati sa traim o eterna 'poveste Gigel', cu unul care sapa santul si altul care il astupa, numai pentru ca cel care pune cablul are o zi de concediu?...
Pana astazi nu am gasit un raspuns, insa va promit ca ma mai gandesc...
O duminica minunata!
Georgina Popescu
Sunday, October 20, 2013
De tot?...
Motto: Buna Dimineata, Romania... Oriunde te-ai afla.
(adaptare foarte aproximativa dupa Jack Killian 'The Nighthawk')
Va aduceti aminte de unul din cele mai populare seriale de televiziune de dupa Revolutie - Midnight Caller? Fiecare episod al serialului respectiv se termina cu fraza 'Good night America… wherever you are.' Daca adaugam si vocea de exceptie a lui Jack Killian ('The Nighthawk') si faptul ca inainte de 'noapte buna' mai tragea si cate o concluzie care mergea drept la sufletele telespectatorilor, avem o reteta perfecta pentru un somn linistit.
Astazi am avut niste discutii interesante cu privire la somn (sau deprivarea de ...), care m-au dus cu gandul intr-o serie de conexiuni cel putin ciudate catre aceasta fraza de final de episod din Midnight Caller. Exprima foarte frumos ideea de Mare Sat Global ... geografic distantele ne pot desparti, insa sentimentele si cuvantele le primim in sufletele noastre si le purtam apoi cu noi mai departe, oriunde ne-am afla.
Tot astazi mi s-a mai intamplat ceva memorabil, chiar in primele ore ale diminetii - am ras cu lacrimi! Genul acela de ras pe care nu mai stii de unde si cum sa il opresti (nu ca ai avea de ce....), care electrocuteaza tot corpul fara sa ierte nimic in cale. Mi-a luat aproape doua minute sa ma opresc, timp in care eram ceva si mai rau decat muta (ceea ce deja e o tragedie in cazul meu...). Eram complet neajutorata. Nu mai puteam raspunde sau focusa pe nimic. Daca incercam sa deschid gura ma apucau hohotele (de plans!), daca incercam sa imi misc orice altceva imi dadeam seama ca nu ma ajuta sinapsele. Singurul lucru pe care am putut sa-l fac a fost sa astept sa ma 'descarc' in ritmul propriu.
Sunt niste ani buni de cand nu am mai ras in halul asta. Imi amintesc cateva seri din copilarie si adolescenta si apoi din ce in ce mai rar. Sa nu ma intelegeti gresit, rad rezonabil de des si cu mare placere. Insa descarcarea electrica de care povestesc necesita cateva elemente ambientale, printre care contextul si compania sunt esentiale.
De ce va povestesc asta?
Pentru ca mi-a venit sa astern pe ecran un scurt elogiu limbii romane. Cu toate ca in ultimii ani am vorbit si scris mult mai des in limba engleza, exista anumite grade de rafinament pe care nu le pot exprima decat in limba romana. Inflexiuni, apropouri, sugestii, glume, senzatii si sentimente relativ intraductibile. Chiar si mesajele non-verbale, de la privirile pe care le generez pana la simbolistica cu care imi insotesc discursul verbal sunt putin 'altfel' in limba romana. Imi amintesc doua persoane tare dragi (un austriac si un ceh) care au fost surprinsi de vocea mea cand m-au auzit prima data vorbind romaneste in prezenta lor. Desi nu intelegeau nici un cuvant, mi-au spus ca e foarte straniu cat de diferit imi suna vocea. Inflexiuni, viteza (va las sa va intrebati in ce directie...), ton. Amandoi au fost de parerea ca am o voce mai calda in limba materna.
Inca o data ... de ce va povestesc asta?
Pentru ca la putin mai mult de trei ani de cand am plecat catre Viena, ma cam intorc acasa. Hohotele de ras-plans de astazi s-au petrecut undeva in Bucuresti, intr-un context cu ceva 'lingvistic' in titlu, in compania unor oameni de exceptie, pe care nu i-as fi cunoscut daca aventura mea vieneza nu ar fi fost intrerupta in aceasta vara. Nu e nevoie sa va spun mai mult.
In ultimele luni am primit iarasi de nenumarate ori o intrebare exceptionala: 'DE TOT?' Cu aceeasi intrebare am fost efectiv bombardata si in perioada mai-iulie din 2010. Mica diferenta este ca atunci avea atasat cuvantul 'pleci', acum umbla alaturi de 'te intorci'.
La fel ca si atunci, raspund in general cu o alta intrebare: ce inseamna 'de tot'? Asa cum se pare ca intuiam inca in 2010 si imi este foarte clar astazi, traim intr-un Mare Sat Global. Orizontul nostru se intinde atat de departe pe cat ne plasam singuri urmatoarea 'frontiera'.
In trecut distanta geografica era o mare provocare pentru exploratori, dintr-un motiv foarte obiectiv - timpul. Incepand cu roata si culminand (deocamdata) cu naveta cosmica, Omul a adresat si optimizat relatia asta (spatiu-timp) cum s-a priceput mai bine. In ziua de astazi, potentialele bariere fata de mobilitatea in interiorul Marelui Sat Global nu mai au de-a face cu spatiul si timpul, cat cu posibila nepotrivire la nivel sistemic, social si inter-uman (de la asteptare si realitate, toleranta si prejudecata, cultura si religie, trecand prin multe altele, pana la lege si ordine sociala).
Si la fel ca in cazul rotii, carutei, trenului, masinii, avionului, etc., cel care cauta si cu siguranta va gasi raspunsuri la aceste bariere este, din nou, Omul.
Asta nu inseamna ca visez o lume in care o sa emigram de dimineata pana seara, 7 zile din 7, de la Est la Vest si apoi in revers, toti cei ce suntem pe Pamant, pana cand o sa reusim sa ne armonizam sistemic. Insa un numar semnificativ dintre noi vom calatori si vom comunica in spatiul din ce in ce mai extins pe care il avem la dispozitie, cu o frecventa din ce in ce mai mare. Unde avem 'cartierul general' in acest context este mai putin relevant pe axa spatiu-timp, cat este de relevant pe axa suflet-camin. Despre ideea asta am vorbit insa deja pe blogul in engleza - aici.
Deocamdata sunt doar mandra de faptul ca printre acesti cetateni universali cu gene de exploratori se afla si multi romani. Care sunt stabiliti sau calatoresc peste tot in lume. Care se simt acasa fie 'acolo', fie 'aici', fie 'ici si colo', dupa cum se potriveste sufletelor lor. Ce imi doresc foarte tare astazi este ca ei, romanii de pretutindeni, sa se gandeasca la Romania ca la un fel de 'trib' de care apartin in Marele Sat Global. Trib care ii tine legati in principal prin limba materna.
Acelora le spun astazi cu un zambet pe buze 'Buna Dimineata, Romania .... oriunde te-ai afla', pentru ca asta urmeaza in mod natural dupa 'Desteapta-te, Romane!' Si simt ca e un moment la fel de bun ca oricare altul sa ne gandim si la pasii care urmeaza dupa trezirea din somn - sa ne dam jos din pat, sa ne bem cafeaua si sa ne apucam de trait ziua cu mandrie, spor si constiinta ca suntem niste buni romani - oriunde ne-am afla!
(adaptare foarte aproximativa dupa Jack Killian 'The Nighthawk')
Va aduceti aminte de unul din cele mai populare seriale de televiziune de dupa Revolutie - Midnight Caller? Fiecare episod al serialului respectiv se termina cu fraza 'Good night America… wherever you are.' Daca adaugam si vocea de exceptie a lui Jack Killian ('The Nighthawk') si faptul ca inainte de 'noapte buna' mai tragea si cate o concluzie care mergea drept la sufletele telespectatorilor, avem o reteta perfecta pentru un somn linistit.
Astazi am avut niste discutii interesante cu privire la somn (sau deprivarea de ...), care m-au dus cu gandul intr-o serie de conexiuni cel putin ciudate catre aceasta fraza de final de episod din Midnight Caller. Exprima foarte frumos ideea de Mare Sat Global ... geografic distantele ne pot desparti, insa sentimentele si cuvantele le primim in sufletele noastre si le purtam apoi cu noi mai departe, oriunde ne-am afla.
Tot astazi mi s-a mai intamplat ceva memorabil, chiar in primele ore ale diminetii - am ras cu lacrimi! Genul acela de ras pe care nu mai stii de unde si cum sa il opresti (nu ca ai avea de ce....), care electrocuteaza tot corpul fara sa ierte nimic in cale. Mi-a luat aproape doua minute sa ma opresc, timp in care eram ceva si mai rau decat muta (ceea ce deja e o tragedie in cazul meu...). Eram complet neajutorata. Nu mai puteam raspunde sau focusa pe nimic. Daca incercam sa deschid gura ma apucau hohotele (de plans!), daca incercam sa imi misc orice altceva imi dadeam seama ca nu ma ajuta sinapsele. Singurul lucru pe care am putut sa-l fac a fost sa astept sa ma 'descarc' in ritmul propriu.
Sunt niste ani buni de cand nu am mai ras in halul asta. Imi amintesc cateva seri din copilarie si adolescenta si apoi din ce in ce mai rar. Sa nu ma intelegeti gresit, rad rezonabil de des si cu mare placere. Insa descarcarea electrica de care povestesc necesita cateva elemente ambientale, printre care contextul si compania sunt esentiale.
De ce va povestesc asta?
Pentru ca mi-a venit sa astern pe ecran un scurt elogiu limbii romane. Cu toate ca in ultimii ani am vorbit si scris mult mai des in limba engleza, exista anumite grade de rafinament pe care nu le pot exprima decat in limba romana. Inflexiuni, apropouri, sugestii, glume, senzatii si sentimente relativ intraductibile. Chiar si mesajele non-verbale, de la privirile pe care le generez pana la simbolistica cu care imi insotesc discursul verbal sunt putin 'altfel' in limba romana. Imi amintesc doua persoane tare dragi (un austriac si un ceh) care au fost surprinsi de vocea mea cand m-au auzit prima data vorbind romaneste in prezenta lor. Desi nu intelegeau nici un cuvant, mi-au spus ca e foarte straniu cat de diferit imi suna vocea. Inflexiuni, viteza (va las sa va intrebati in ce directie...), ton. Amandoi au fost de parerea ca am o voce mai calda in limba materna.
Inca o data ... de ce va povestesc asta?
Pentru ca la putin mai mult de trei ani de cand am plecat catre Viena, ma cam intorc acasa. Hohotele de ras-plans de astazi s-au petrecut undeva in Bucuresti, intr-un context cu ceva 'lingvistic' in titlu, in compania unor oameni de exceptie, pe care nu i-as fi cunoscut daca aventura mea vieneza nu ar fi fost intrerupta in aceasta vara. Nu e nevoie sa va spun mai mult.
In ultimele luni am primit iarasi de nenumarate ori o intrebare exceptionala: 'DE TOT?' Cu aceeasi intrebare am fost efectiv bombardata si in perioada mai-iulie din 2010. Mica diferenta este ca atunci avea atasat cuvantul 'pleci', acum umbla alaturi de 'te intorci'.
La fel ca si atunci, raspund in general cu o alta intrebare: ce inseamna 'de tot'? Asa cum se pare ca intuiam inca in 2010 si imi este foarte clar astazi, traim intr-un Mare Sat Global. Orizontul nostru se intinde atat de departe pe cat ne plasam singuri urmatoarea 'frontiera'.
In trecut distanta geografica era o mare provocare pentru exploratori, dintr-un motiv foarte obiectiv - timpul. Incepand cu roata si culminand (deocamdata) cu naveta cosmica, Omul a adresat si optimizat relatia asta (spatiu-timp) cum s-a priceput mai bine. In ziua de astazi, potentialele bariere fata de mobilitatea in interiorul Marelui Sat Global nu mai au de-a face cu spatiul si timpul, cat cu posibila nepotrivire la nivel sistemic, social si inter-uman (de la asteptare si realitate, toleranta si prejudecata, cultura si religie, trecand prin multe altele, pana la lege si ordine sociala).
Si la fel ca in cazul rotii, carutei, trenului, masinii, avionului, etc., cel care cauta si cu siguranta va gasi raspunsuri la aceste bariere este, din nou, Omul.
Asta nu inseamna ca visez o lume in care o sa emigram de dimineata pana seara, 7 zile din 7, de la Est la Vest si apoi in revers, toti cei ce suntem pe Pamant, pana cand o sa reusim sa ne armonizam sistemic. Insa un numar semnificativ dintre noi vom calatori si vom comunica in spatiul din ce in ce mai extins pe care il avem la dispozitie, cu o frecventa din ce in ce mai mare. Unde avem 'cartierul general' in acest context este mai putin relevant pe axa spatiu-timp, cat este de relevant pe axa suflet-camin. Despre ideea asta am vorbit insa deja pe blogul in engleza - aici.
Deocamdata sunt doar mandra de faptul ca printre acesti cetateni universali cu gene de exploratori se afla si multi romani. Care sunt stabiliti sau calatoresc peste tot in lume. Care se simt acasa fie 'acolo', fie 'aici', fie 'ici si colo', dupa cum se potriveste sufletelor lor. Ce imi doresc foarte tare astazi este ca ei, romanii de pretutindeni, sa se gandeasca la Romania ca la un fel de 'trib' de care apartin in Marele Sat Global. Trib care ii tine legati in principal prin limba materna.
Acelora le spun astazi cu un zambet pe buze 'Buna Dimineata, Romania .... oriunde te-ai afla', pentru ca asta urmeaza in mod natural dupa 'Desteapta-te, Romane!' Si simt ca e un moment la fel de bun ca oricare altul sa ne gandim si la pasii care urmeaza dupa trezirea din somn - sa ne dam jos din pat, sa ne bem cafeaua si sa ne apucam de trait ziua cu mandrie, spor si constiinta ca suntem niste buni romani - oriunde ne-am afla!
Subscribe to:
Posts (Atom)