CONFORT

Motto:
Majoritatea oamenilor se simt mai confortabil cu probleme vechi decat cu solutii noi (Autor necunoscut / The Quote Garden )

Cu destul de multa vreme in urma (4-5 ani), pe cand inca scriam pentru info.kappa.ro, am inceput un editorial despre ‘confort’ pe care l-am lasat neterminat. Era pentru prima data cand imi alegeam o tema si nu reuseam sa ajung la nici o concluzie si am pus asta pe seama faptului ca treceam printr-o perioada dificila in viata personala. M-am gandit atunci ca probabil nu am atins gradul de confort care sa imi permita sa impartasesc cu voi o viziune proprie asupra senzatiei respective.

Inainte de mutarea de la Bucuresti la Viena m-am gandit sa abordez tema confortului, in ideea ca schimbarea pe care am ales-o va intrerupe temporar senzatia pe care o aveam ‘acasa’. Insa din nou am abandonat, in general cam din acelasi motiv – inca nu ma simteam suficient de confortabil scriind despre asta, nu aveam ce mesaj sa transmit.

Astazi am realizat subit de ce nu reusesc sa ma mobilizez sa va vorbesc despre confort. Raspunsul pare relativ simplu: pentru ca nu ma dau in vant dupa el. Imi place sa scriu despre lucruri care ma provoaca, despre care am o parere sau chiar mai multe, pentru ca au sensuri alternative si de preferinta doze de ambiguitate care imi provoaca imaginatia. Confortul insa nu prea se potriveste firii mele. As putea spune chiar ca in ultima vreme incep sa ma intreb daca nu cumva cautarea disconfortului a devenit pentru mine un mod de viata.

Ca sa nu cumva sa va imaginati ca dorm pe bolovani sub cerul liber sau ca sed la masa pe ace precum fachirii, cred ca trebuie sa lamurim un lucru: nu ma refer catusi de putin la confortul fizic, desi dexonline cam pe asta pune accentul cand defineste cuvantul de fata. Cu tipul asta de confort sunt prietena la catarama, mergand pana la exagerare cateodata. Pe masura ce inaintez in varsta ma apropii periculos de mult de zona de ‘tabiet’.

De asemenea nu intentionez sa ma adresez in scrierea de astazi laturii pasionale si sentimentale a vietii personale, care prin natura ei e rareori confortabila... pentru partea asta v-as trimite mai curand la o scriere mai veche - despre dragoste.

Prin urmare, cele de mai jos se refera la latura profesionala si rationala a vietii si daca rezistati pana la capat o sa vedeti de ce sunt necesare aceste precizari.

Ceea ce imi scapa printre degete este confortul care ar trebui sa decurga din convietuirea pasnica cu viata de toate zilele. Sa traiesc confortabil ar insemna sa ma cufund gratios si apoi sa inot elegant in fel de fel de curente si opinii, reguli si cutume universal acceptate, aplicate mai mult sau mai putin unitar (insa la unison), de lumea inconjuratoare. Eu insa ma arunc pur si simplu ca elefantul in piscina, dupa care ma mai si scutur vartos. Asta pentru ca am prostul obicei de a incerca sa inteleg ceea ce ma inconjoara, de preferinta inainte de a constata ceea ce mi se intampla ca rezultat a ceea ce ma inconjurase.

V-am pierdut? Nu-i nimic, ca revin. Mai simplu: imi vad existenta cotidiana ca o unica oportunitate de a trai cu folos. Prin urmare, cu cele mai bune intentii, pun in aplicare doua principii.

Primul principiu rezulta din faptul ca sunt o adoratoare a logicii, in toata diversitatea ei (de la domeniul stiintific, matematic, economic-financiar, la socio-relational, politic, organizational –formal si informal, cultural –chiar multicultural). Prin urmare, inainte de a ma apuca sa fac ceva, ma straduiesc sa determin daca ceea ce se asteapta de la mine are sens. Daca are deja, se declanseaza instantaneu reactia ‘munca cu drag si spor’. Daca nu are, ma straduiesc sa ii confer un sens fie inainte de a ma apuca de treaba, fie in timp ce depun efort sa ajung la rezultate. De multe ori fac asta prin provocarea regulilor existente, alteori pur si simplu prin provocarea celor care le aplica, catre o interpretare mai rationala a lor. De ce? Pentru ca viata e prea scurta sa mi-o petrec facand lucruri fara sens, numai pentru ca altii nu vad ca sunt lipsite de sens. De multe ori sensul consta tocmai in revelarea non-sensului celor care nu il percep. In fine... va rog sa nu ma intelegeti gresit, nu am ajuns inca la performanta de a da un sens vietii mele in fiecare zi!... Insa exista un procent de non-sens cu care pot sa traiesc si exista un prag de toleranta (sau mai bine spus intoleranta) peste care ma simt nevoita sa trag linie. Va amintiti ca a existat un film prin anii ’70 care se numea “Pe aici nu se trece!”? Cei care urmaresc seria ‘Roots’ de pe blogul in engleza cred ca au sesizat deja perceptia mea ca, in ansamblul nostru ca omenire, ne apropiem din ce in ce mai tare de pragul de care vorbesc acum. Sunt zile cand concentratia de non-sens din viata noastra (fie ea profesionala sau personala) se apropie atat de mult de pragul de toleranta, incat e timpul sa schimbam ceva.

Al doilea principiu pe care il aplic in viata de zi cu zi este: ceea ce fac trebuie sa mi se potriveasca, sa ma reprezinte. S-ar putea ca multi sa se simta revoltati la aceasta afirmatie, in sensul ca este un mod de viata prea ‘egocentrat’ (nu cautati, ca nu e in dex decat in variantele ‘egocentric/ist’, pe care insa nu le folosesc pentru ca nu mi se potrivesc...). Ce imi place cel mai tare la definitia din dex a egocentricului este partea “care se considera centrul universului”, inserata acolo ca un fel de defect. Nu mai tin minte in cate din scrierile mele am afirmat ca suntem unici si nu cred ca mai surprinde pe nimeni afirmatia asta. Intelegerea celor ce ne inconjoara este atat de dependenta de capacitatea noastra de perceptie, incat cred ca a ‘centra universul’ in interiorul nostru este firesc, pur si simplu reprezinta o recunoastere a unicitatii noastre. Cu cat suntem mai constienti de acest lucru, cu atat mai frumos daruim si ne daruim celor din jur. Altruismul, generozitatea, empatia – toate acestea sunt calitati pe care nu le vad catusi de putin antagoniste, ci in mod necesar complementare cu egocentratul meu (care poate fi inteles ca un egocentric cu fata umana). Exista bineinteles si egocentrici egoisti si imorali, care urmaresc numai propriul interes si in procesul atingerii scopurilor ranesc pe cei din jur, insa asta e alta problema si probabil tema asta va face obiectul unei scrieri separate – despre etica.

Revenind insa la confort si recapituland cele doua principii, as putea spune ca imi place sa traiesc viata prin derularea acelor activitati pe care le percep ca avand un sens, si care in acelasi timp mi se potrivesc. Calea pe care o urmez este deci aleasa dupa natura personalitatii mele. Timpul a dovedit ca de fapt eu si viata mea ne influentam reciproc, mai exact in succesiunea actiunilor pe care ni le-am asumat impreuna, atat asteptarile cat si abordarile noastre s-au schimbat gradual.

Si iata-ma intrata de fapt intr-un cerc vicios, care m-a impiedicat in ultimii ani sa pot afirma cu certitudine ca traiesc cu un anumit grad de confort. Prin natura ei, schimbarea creeaza disconfort – teama fata de necunoscut, anticiparea unui potential esec. Eu insa m-am obisnuit sa gandesc, sa simt si sa actionez in conformitate cu cele doua principii de mai sus. Pentru mine disconfortul incepe acolo unde cele doua principii nu pot fi aplicate sau nu produc rezultate pe o perioada indelungata de timp. Schimbarea ca atare nu imi creeaza disconfort, desi nu pot sa spun nici ca sunt extaziata cand nu stiu ce poate aduce ziua de maine.

Stilul asta de viata insa creeaza dinamism, in sensul ca pe masura ce obtin schimbarile pe care le vizez, in mediul in care traiesc si in interiorul propriei mele persoane, simt nevoia sa ma indrept catre noi provocari. La asta se mai adauga o problema, pe care o am inca din copilarie, aceea ca am o atentie exagerat de distributiva si sunt obisnuita cu viteze de la 5 in sus pe mai multe directii concomitent, atat in gandire cat si in vorbire. Am si rabdare, insa in general pe principiul ‘Da-mi Doamne rabdare... acuuum!’

Si nu reusesc sa imi aduc aminte de o perioada de vacanta de la stilul asta de viata, cel putin nu de cand am terminat facultatea si am inceput sa lucrez (ca bine m-a sfatuit o matusa ‘mai stai si tu un an doi la un masterat, ca dupa aia o sa muncesti toata viata...’). Imi amintesc ca au existat si oameni care au incercat sa ma tempereze. Cei putini care au reusit au stiut sa ma convinga ca asa obtin de fapt cele mai rapide rezultate (pe principiul altui film din perioada comunista ‘Grabeste-te incet’). Cei care au incercat sa ma influenteze cu argumente de genul ‘iti faci rau’, ‘asa nu o sa ajungi departe’, ‘oamenii te vor respinge daca nu esti mai docila’, au esuat lamentabil, pentru simplul motiv ca nu se potriveste cu principiul numarul doi. Nu imi propun nici sa ajung departe, nici sa ma autoconserv, si nici sa ma iubeasca lumea pentru ceea ce nu sunt...

Si hai sa nu fim ipocriti! Pentru toti e confortabil sa stam pe canapea la televizor sau cu o carte in mana sau haladuind pe internet. De acolo insa ‘se rezolva’ numai probleme globale (reflexivul e intentionat – adica subiectul e ‘altii’…). Va dati seama unde ar fi ramas stramosii nostri daca ar fi invatat inca din epoca de piatra sa se relaxeze, sa se detaseze de grijile cotidiene, sa gandeasca pozitiv si sa se bucure de clipa - departe de lumea dezlantuita? Probabil ca ar fi atarnat si acum linistiti la soare pe o ramura mai groasa de copac (ca una mai subtire i-ar fi jenat putin la coaste…).

Insa pe mine m-a blagoslovit natura cu o pielea alba care se arde repede, asa ca ar fi trebuit sa gasesc o solutie inca de pe atunci. Si iata ca am ajuns la final sa ma contrazic cu inceputul (cand spuneam ca nu ma am bine cu confortul), ceea ce ilustreaza perfect ciclul noilor provocari descris mai sus... La sfarsitul exercitiului de astazi am aflat insa ca e pur si simplu o problema de definitie. Aveam de fapt nevoie sa inteleg confortul din punctul meu de vedere si iata ca am constatat ca traiesc confortabil cu el de multa vreme. L-as defini deci ca fiind obisnuinta cu binele. In cazul meu e reprezentat de aplicarea celor doua principii de viata ilustrate mai sus, de asa natura incat sa genereze ‚bine‘ - atat pentru mine cat mai ales pentru cei din jur. Musai, ca altfel nu ma simt eu bine...

Sa aveti deci parte de confort si sanatate, in Saptamana Mare si intodeauna!
Georgina Popescu