Libertate

Editorial aparut in Info Kappa Nr. 141 / 28 Martie 2005

MOTTO: Libertatea este o clipa, intre momentul in care ti se spune ceva si cel in care decizi cum reactionezi / Jeffrey Borenstein

Cele mai frumoase reintalniri in viata sunt cele neasteptate - cu cineva drag, bineinteles! Asa m-am simtit cand am primit invitatia de a scrie al treilea editorial. Si iata ce a iesit:

Sunt placut surprinsa si oarecum dezorientata. Nu sunt sigura ce as putea sa va spun mai intai, am atatea de spus si totusi pare atat de greu sa ma opresc la un subiect. Pur si simplu, de data asta nu am anticipat invitatia de a scrie acest editorial. Ea a venit pe neasteptate, ca parfumul unei flori de primavara care m-a surprins - nu ma asteptam sa creasca atat de repede de sub zapada care ieri era inca mare si totusi... iata, azi este acolo si ma cheama cu parfumul ei, sa o caut, sa-i descopar celelate virtuti ascunse – culoarea, fragilitatea aparenta (ca doar a invins zapada, ce, voi chiar credeti ca e asa neajutorata precum pare?…).

De data asta n-am primit si o "tema" (ma rog, daca ma gandesc bine, nici in decembrie n-am primit, dar... asta e alta poveste, atunci macar n-am fost asa surprinsa, am avut timp sa ma „pregatesc"). Acum am in fata o frumoasa si atat de simpla invitatie: ce-ai zice sa mai scrii ceva pt. noi, cititorii Info Kappa? (prin glasul gazdei voastre saptamanale – Peter). Moment in care intai m-am intrebat – oare am timp, oare mai am ceva de spus, oare?... Ce sa spun? Si prima reactie a fost: da! Insa nu prea stiu ce. Iata un prilej sa imi caut prietenii, sa vad oare ei ce-ar vrea sa mai citeasca? Ce intrebari isi pun? Sau n-au timp sa-si puna. Si atunci sa ii provoc sa se opreasca putin si sa se gandeasca.

Au fost atat de variate si de provocatoare raspunsurile lor… am avut propuneri de la "comportamentul managerial de primavara", "biosul si viermii care ies la plimbare", la „generatia noastra (n.a.: tinerete haine grele...) si „prizonieratul la munca", felul in care ne mancam sanatatea si timpul pentru un pumn de Euro…. Cate si mai cate. Dar nu va mai plictisesc. Ca de obicei cand cineva scrie ceva, ceilalti citesc altceva din aceleasi doua randuri la care se uita. Si printre randurile lor eu am citit: primavara … libertate … sau prizonierat ... ganduri aiuristice si totusi atat de familiare… care ne indeparteaza .. sau ne apropie … de … scopul vietii noastre… care este?!… habar n-avem! Dar e tare frumoasa cautarea asta, mirosul florilor, culoarea unui copac inverzit si fragilitatea viermisorului care sta la soare o zi-doua, sau cat are el de trait pe asfaltul in curs de incalzire.

Luna trecuta am fost la un curs care incerca sa ne invete cum e cu stresul. Ideea de baza e ca acelasi "stres" aplicat la persoane diferite influenteaza diferit (poate chiar contradictoriu). Si atunci s-a tras concluzia (de bun simt zic eu) ca stresul reprezinta pentru fiecare din noi interpretarea pe care o dam celor ce ni se intampla. Si… uite aici voiam sa ajung. Tot ce ni se intampla e marcat de interpretarea noastra. Pentru ca ni se intampla noua. Direct, indirect, nu conteaza. Lucrurile se intampla in jur numai in masura in care intr-un fel sau altul ne influenteaza. Altfel… ele nu exista. La fel si starile noastre, si (in sfarsit!) ajung la subiectul acestui editorial (oare asta scriu?… mie imi vine sa-i zic mai curand dialog, ca parca va aud cum sunteti in acord sau dezacord cu mine. Ar fi pacat sa nu fiti… ar insemna ca din punctul vostru de vedere randurile acestea nu exista).

Subiectul este libertatea. A mea, a ta, a lui, a ei. Sunt cateva miliarde de libertati pe lumea asta, una mai deosebita ca alta. Nu mi se pare o tema depasita, nu mi se pare ca s-au spus prea multe despre ea, nu mi se pare ca a fost „demonetizata". Pentru ca nu mi se pare ca e o notiune generala. Mi se pare din contra, un nume propriu care sta langa cele cu care ne prezentam in lume. Eu sunt „Georgina libertatea mea Popescu". Imi pare bine sa te cunosc „Emil libertatea ta Ionescu". Si poate sa construim impreuna „libertatea noastra Popescu/Ionescu". Fara sa le pierdem pe cele cu care ne-am cunoscut...

Libertatea mea de azi nu va mai fi maine. Si nu o sa-mi lipseasca. Poate doar o sa mi-o amintesc cu nostalgie. Dar nu o sa-mi lipseasca, pentru ca maine voi avea o alta libertata, mai frumoasa, mai bogata.. cu experienta celei de azi. Sunt libera sa respir, sa iubesc, sa rad, sa plang, sa ma supar, sa sufar, sa ma plimb, sa imi cumpar o pereche de ochelari de soare (P., te rog nu mai zambi...). Si pentru ca am senzatia ca am scris prea mult deja pentru un editorial si abia acum am ajuns la subiect, am sa-l rog pe Peter sa faca un compromis si sa-mi dea libertatea de a acapara 3 din sectiunile de saptamana asta – editorial, valori perene in management (care va atenta la o valoare pe care eu o consider esentiala – libertatea la locul de munca) si literatura motivationala (in care voi incerca sa va fac sa priviti spre libertatea din viata personala).

Incerc sa nu va privez insa de specificul acestor sectiuni... care este de a va imbogati si cu opiniile altora, asa ca acum ma duc cuminte sa caut... sa vad daca mai exista ceva in imensitatea Internetului care sa semene cat de putin cu cele ce vreau sa le spun. Sau sa ma contrazica (ar fi si mai fain, libertatea lor de opinie...).

Ne vedem imediat.. pe sectiuni. Incepeti cu valori perene... veti vedea de ce.

VALORI PERENE IN MANAGEMENT

Oare exista cineva care sa nu fi avut de prestat un comision urgent in timpul serviciului? De obicei se intampla sa nimeresti intr-o zona comerciala super-aglomerata, la o ora „de varf" (adica de lucru pentru truditorii de pe plantatie). Oare exista cineva care nu s-a oprit pentru moment din graba mare sa se uite in jur si sa ramana uimit de cata lume bantuie prin zona respectiva la o asemenea ora?!... oare astia n-or avea nimic de facut?!.. ce bine trebuie sa fie... ce n-as da sa fiu in locul lor...

Daca nu v-ati intalnit niciodata cu acest sentiment, va rog din suflet sa-mi scrieti! Cred ca faceti parte dintr-o specie rara, pe care mi-ar parea rau sa nu o cunosc.

V-ati intrebat vreodata cine sunt acesti oameni? Daca eliminam copiii, studentii si pensionarii inca raman multi, foarte multi. Ce fel de locuri de munca au? Ce sentiment placut trebuie sa te cuprinda, ce multumire, ce... de cata libertate trebuie sa aiba parte oamenii astia! Pe care tu nu o ai, pentru ca tu trebuie sa alergi, trebuie sa te intorci, trebuie sa transpiri pentru... pentru ce!? Pentru un pumn de dolari (ar zice Clint Eastwood)? Merita? Oare pierzi ceva, trece ceva pe langa tine in viata asta?! Ar fi timpul sa te razvratesti, sa pretinzi mai multa libertate, la care stii ca ai dreptul?

Probabil ca devin previzibila, dar intr-adevar asta urmeaza: totul este relativ! Exista un sistem de compensare unic pentru fiecare din noi. Personal am avut parte de slujbe in domenii diferite si pot sa va spun experienta mea: gradul de libertate la locul de munca a variat, iar satisfactiile personale, profesionale si pecuniare au variat o data cu acesta. Chestie de interpretare. Exista perioade in viata fiecaruia in care simtim nevoia de un anume fel de libertate. O slujba care „mananca timp" de cele mai multe ori aduce libertatea financiara. Daca o faci bine, aduce si libertate profesionala, anume ajungi intr-un punct in cariera dincolo de care poti alege, esti apreciat si incepi sa pui conditii. Apare astfel si libertatea personala, timpul, raportul intre varii tipuri de satisfactie. Daca insa pui pe primul plan satisfactia personala de la inceputul carierei si le amani pe celelalte, mai devreme sau mai tarziu risti sa pierzi si ceea ce ai. Pentru ca nu ai pus fundatia la timp.

Incep sa ma uit altfel la multimea din jur: cu admiratie la cei pe chipul carora citesc un anumit „statut", cu ingrijorare catre cei care dau semne de „satisfactie precoce si limitata", cu compasiune la cei care oglindesc lipsa posibilitatii de a alege. Faceti exercitiul asta. Priviti in jur si incercati sa percepeti. Poate ca nu veti mai fi invidiosi pe aceasta lume, ci veti simti ca va integrati in ea. Eu sunt in mijlocul acestei forfote. Poate ca si cel de langa mine ma invidiaza fara sa stie de ce. Ma simt bine.... am un sentiment de libertate, desi stiu ca ma aflu acolo ca un mic „evadat" dintr-o alta lume, la care ma intorc imediat...

O buna prietena se afla in prezent in acea faza din viata ei care se numeste „free-lancer" sau „intre slujbe" sau... prima reactie ar fi: nu va doresc sa ajungeti in locul ei. A doua reactie: si totusi, este o experienta care, in doze mici (ca orice drog...) poate fi extrem de utila. Mergeti in parc, detasati-va pe moment de griji si bucurati-va de libertate. Antrenati un amic in nebunia asta temporara. La fel, schimbarea slujbei este o experienta (desi multi cititori, poate o intreaga categorie de varsta stramba din nas la paragraful asta). Tot in doze mici, ca sa nu ne omoare libertatea „functionala". Sa nu ne trezim ca ne da o alta, care nu ni se potriveste si care ... ne intemniteaza fara sa ne ceara acordul.

Ce legatura are cu managementul? Eu cred ca are si sper ca daca se regasesc si manageri printre cititori, sa imi dea dreptate. Priviti-va angajatii: incercati sa „cititi" in fiecare ce prioritati are si pe ce treapta de dezvoltare a ajuns. Credeti ca este exagerat sa pretindem, ca manageri, sa le „gestionam" gradul de libertate in functie de gradul de dezvoltare profesionala? Pe cei aflati pe o treapta superioara poate va trebui sa-i gonim noi de la munca uneori, poate ne va fi greu sa ne dispensam de ei, dar... sa ne gandim bine daca nu avem de gand sa o facem. Cei mai buni pleaca primii daca realizeaza ca lipseste ceva. Ceva esential de obicei.

Bineinteles ca nu asta aveam neaparat de spus azi, dar... asta a iesit. Sunt mult mai multe de spus. Pot parea utopice dar mi-ar placea sa cred ca ne putem defini si influenta libertatea pe care o simtim.

Voi... daca alegeti sa reactionati la provocarea mea, ramane sa va priviti trecutul si prezentul din perspectiva libertatilor asumate si sa incercati sa va modelati viitorul. Astfel incat sa inlaturati nemultumirile, dar sa ramaneti integrati in multime. Atentie la supradoze. Pe moment pot parea ca inalta, dar ulterior va pot distruge. Nu cereti mai mult decat puteti da, nu primiti mai mult decat puteti duce. Si... continuati voi ideile pe care as vrea sa le scriu, pentru ca eu nu am loc aici sa va cuprind pe toti. Uimiti-ma si uimiti-va! Simtiti-va liberi sa fiti astazi singuri, maine parte dintr-o multime forfotitoare, la birou sau intr-un centru comercial. In pauza de masa sau in alta dimensiune. De timp, de loc, de spatiu, de... perceptie a libertatii voastre.


INDEMN LA ACTIUNE

Nu stiu daca mi-ati ascultat indemnul din editorial, dar cronologic asta urmeaza dupa valori perene... si sper ca se completeaza. Sa reluam de la „Apare astfel si libertatea personala, timpul, raportul intre tipurile de satisfactii..."

In experienta personala sunt inca invatacel. Si sper sa raman asa toata viata, pentru ca e minunat. Ma uimesc in fiecare zi de cate ceva. Sunt libera. In general asa... Poate ca uneori nu par. Dar sunt. Pentru ca asa ma simt.

Sincer, cam atat as avea de spus la sectiunea asta. Poate parea banal. Nu este. Sper. Cred. Sunt convinsa.

Din lamentarile celor din jur (casatoriti sau necasatoriti, nu conteaza) am senzatia ca libertatea a devenit radacina fericirii timpurilor noastre. Multe din rupturi, nemultumiri, argumente de la baza tradarilor pleaca de la lipsa de libertate. Daca intrebi insa ce este libertatea... cate bordeie... Si parca nu e cazul sa dam vina numai pe ea. Serios. Fericirea poate fi un copac cu radacini adanci, dar ramificate. Libertatea e una din ele, banii sunt alta (puteti sa ma contraziceti, sunteti liberi s-o faceti), varsta (daaa... indiferent de ea!), familia, societatea, cultura, etc... doamne, cate radacini are copacul asta. Ce se intampla daca tai una?! Se usuca niste crengi. In cazuri extreme se poate usca tot copacul, dar nu musai. Poate creste alta la loc. Poate copacul invata sa traiasca fara o creanga. Optim este insa sa-l pastram intreg, dar... sa fim seriosi. Si copacii se mai schimba.

Libertatea in cuplu... tinde sa fie perceputa mai mult ca o problema decat ca o manifestare fireasca a celor doi luati individual si a cuplului ca o entitate de sine statatoare care respira, creste, evolueaza sau involueaza tragand puternic seva prin radacinile pe care le (mai) are. Desi poate fi privita ca o chestie de „negociere" – cu tine insuti / insati si cu perechea ta. Si din nou cu tine si din nou cu el / ea... tot asa. Tot timpul. Cand va opriti din negociere apare ruptura de perceptie. Si bineinteles, sa nu uitam de „implementarea in comun a pactului" convenit.

In mod ideal, bineinteles. Cel putin asta cred ca ar spune o buna prietena (asta e cu siguranta numarul in care prietenii mei se vor regasi, atat de multi, atat de liberi... sau mai putin liberi). Ma gandesc la D, care s-a considerat multa vreme „dependenta" in relatia ei. Pana cand a constatat ca poate sa actioneze independent si sa existe in continuare in cuplu, chiar mai bine decat inainte. Si-a re-creat o buna parte din personalitate (care de fapt exista mereu acolo, doar a salvat-o de la atrofiere) si... avem o poveste de succes.

Cred ca momentul in care realizam ca suntem liberi tine foarte mult de noi insine. Mai devreme, mai tarziu, mai profund, mai superficial, definitiv sau timid la inceput... cu recidive de „prizonierat". Cert este ca trebuie sa ne definim libertatea, sa o probam, sa o mai ajustam, pana ajungem la ceva care sa ni se potriveasca, sa ne cuprinda confortabil pe fiecare din noi. Daca ne e mica ne va strange, daca ne e larga... riscam sa ne pierdem in ea.