FĂURAR

Din aur și borangic
Am țesut azi un pitic
Mi-a ieșit cam încruntat
Mut, timid și... speriat!

A privit în jur sfătos
Pe ascuns dar curios
Din priviri m-a întrebat
Ce vreau, de ce l-am creat?

‎N-am știut ce să îi spun
Să nu mă creadă nebun
Așa că la rândul meu
Am tăcut un timp la greu‎...

Când eram copil demult
Un prieten am avut
Ceilalți oameni nu-l vedeau
Nici chiar de îl supărau!

El mă asculta mereu
Răspundea cum voiam eu
Să dau piept mă 'ncuraja
Cu lumea mare și rea.

‎Curajul ce l-am format
Stând cu el așa, la sfat,
M-a purtat într-un tumult
‎Și m-am trezit brusc adult.

Cu prieteni virtuali
Copii și vecini reali
Buget multianual
Și un codice moral.

Mă simt și înnobilat
Muncind ca un apucat
Să mai construiesc o casă
Să pun o pâine pe masă.

Părinții mi-i văd cam rar
De consoartă n-am habar
Dacă plânge când e trează
Ori surâde și visează‎...

Dar iată ajut pe stradă
Un bătrân ce dă să cadă
Vorbind distrat singurel
Cu un spirit trist din el...

Îl privesc și mă gândesc:
‚Oare vede că-i zâmbesc
Sau în lumea lui deja
E doar fum, ca o perdea?’

Și mă 'ntreb încetișor
‎Oare eu până să mor
Cu cine mă sfătuiesc
Cum e frumos să trăiesc?

Că prea multe voci de bine
Trag azi cu nesaț de mine
Fiecare'n altă parte
Din ziuă și până'n noapte.

Așa că din borangic
Am țesut azi un pitic
Care seamănă cu mine
Nu e mut, doar... tace bine!