Fabulații de Papagal

Un papagal, moțat și gureș,
Cătând destinul să-și croiască
Vorbind stereotip, în iureș
De vorbe goale, ca de iască
A fost ales de-mpărăție
Ministru în Guvern să fie.
Și cum avea așa dar mare
Știind să dea mereu din gură
A fost numit de Adunare
Să se ocupe de Cultură.

Și luându-și funcția-n primire
Moțatul se puse pe vise:
„Voi face-așa ca-ntreaga fire
Să știe că-s ministru” –zise!
Și mintea sa de pasăre măiastră
Se apucă pe loc să uneltească.

Chemă la sfat întregul neam
De păsări, iacă-așa ciopor.
Le spuse: „Dragă, mă gândeam
Că bine-ar fi să facem un mic cor!”
S-au ridicat atunci câteva glasuri
Ce-au spus că o să fie greu
Dar papagalul decretă în patru vânturi
„Se face cor! Așa vreau EU!”

Și a trasat sarcini precise
După discuții de culise
Și-a hotărât ca, temporar,
Să dirijeze… un măgar!
La fiecare sărbătoare
A pus să cânte mic și mare
Și cu măreață îngâmfare
A cârâit „Ce desfătare!”

Și papagalu-n continuare
Deunăzi făcu prinsoare
Că o să dea de-acum la curte
Spectacole cum nu sunt multe
Cu artificii și tromboane
Cu mari artiști și microfoane
Cu flori ce-or răspândi miasme
Ce să vă spun?... mai rău ca-n basme!
Ca slujitori ce să-l asculte
Își strânse-n jur pe lup și vulpe
Ca dirijor păstră în frunte
Tot pe măgar, ca să nu-l uite.

Făcu din ei un grup conducător
Să-i știe frica neamul cântător
Și-având tot sfetnici „buni” la spate
Cu grație povețe el împarte…
Dar vai! Chiar papagalul gureș și frumos,
Pronunță totul bine, doar… pe dos!


Morala:
Ca papagal, e bine să-ți dorești
Să și gândești, nu numai să vorbești!

Nae Popescu, 1963