LUNA

Luna plină de mister
Urcă’ncetișor pe cer
Se strecoară luminoasă
Pe pernă, la mine’n casă.

Mă întorc și eu alene
Și o privesc printre gene
Mă mir cât e de frumoasă
Chiar bătrână și sfătoasă.

Simplă viața ei îmi pare
Mă întreb… chiar este oare?
Captivă pe o orbită
Neumblată, nevorbită…

Cum de nu se plictisește
Când de fapt se învârtește
Pe același drum bătut
De când oare… nu-i prea mult?

Și totuși eu îi zâmbesc
Pentru mine e firesc
Să o știu acolo sus
Unde încă n-am ajuns.

Mă face să mă gândesc
Că de-acolo de privesc
Sunt atât de mititică…
Nici măcar cât o furnică!

Ea mă vede noaptea’n somn
Cum zâmbesc goală când dorm
Și probabil crede sincer
Că sunt dulce ca un înger.

Habar n-are că apoi
Mă trezesc și mă înfoi
Mă îmbrac și îmi spăl fața
Și îmi iau la trântă viața!

Însă e mai bine-așa
De ce s-o încurc pe ea?
Mai bine o las să creadă
Că e pace în ogradă.

Nu e deloc treaba mea
Să îi tulbur liniștea
Să o fac să se agite
Să caute noi orbite…

Că mi-e dragă luna mea
Monotonă cum e ea
Luminoasă și blajină.
Dorm bine când e senină!