Teama

De ce oare mi-e teamă
Mai tare pe pământ?
Poate... să îmi dau seama
Că iubesc prea adânc.

El - un bărbat ce crede
Că viața e prea scurtă
Deci simte că o pierde
Când plutește'n derută...

Aleargă la chemare
Pe drumuri cunoscute -
Înspre femei pe care
Știe cum să le-asculte...

Iar eu... nu știu a spune
Nimic ce mă frământă;
Nici să îi cânt în strune
Ca orice 'ndrăgostită.

Doar îi pândesc privirea
Când vine, stă și fuge;
Nu pot să strig iubirea
Ce inima mi-o strânge.

Și-mi amintesc cuminte
Povețe bătrânești -
Teama crește în minte
Deci poți s-o biruiești!

Trimit deci la culcare
Cugetul temător
De mâine scot la soare
Sufletul zâmbitor!

De nu-i hărăzit mie

Cel care azi mi-e drag

Dezastru n-o să fie

Am să ies iar în prag.

Și-am să privesc în zare

Cu cei doi ochi ai mei

Căutând pe cel care

Va ști să creadă'n ei.

Să-mi înțeleagă spusa

Chiar și atunci când tac

Si să-mi iubească muza

Chiar dacă are... trac! 

În lumea asta mare

Undeva, temător,

Respiră cel cu care

Voi trăi până mor...